Trecut VS Prezent

Capitolul 8

RIC

-Esti terminat, idiotule! Exclam privindu-mi reflexia de dinosaur prost in oglinda.

De doua zile de cand Lara e plecata, de doua zile de cand nu am mai vazut-o, nu i-am mai simtit mirosul parfumului de mere verzi, nu i-am atins pielea catifelata ce imi ridica parul pe ceafa, de doua zile amarate nu sunt in stare sa imi parasesc apartamentul.

Nici Nick nu a putut sa ma viziteze, normal nu i-am permis. Idiotul nu a aflat unde a disparut.

-Flashback-

Privesc ingerasul din fata mea cum urca in masina si porneste muzica la maxim ignorandu-mi cu desavarsire strigatele. Ochii ma intepau din cauza lacrimilor ce ma amenintau. Strang puternic din ei, iar atunci cand ii deschid...nu mai era.

Pun mana pe telefon si il apelez pe "omul meu de nadejde".

-Nick, am nevoie de ajutorul tau mai mult ca oricand, frate.

-A plecat?

-Da. O gasesti la aeroport, te rog, afla unde va disparea...

-Imi ramai dator, frate.

-Toata viata.

Inchid apelul si plec spre sala de curs la care urma sa predau.

-END OF FLASHBACK-

Si asa mi-a disparut toata fericirea. De doua zile, de cand nu stiu absolut nimic de ea imi inec amarul in sticla de bautura, bautura pe care a baut-o ea in seara din club.

As da orice doar pentru a afla unde e, ce face, cu cine e. Oare ii lipsesc? Oare se gandeste la mine? Oare se va intoarce candva?

NICK

Ii fac cu mana in semn de "la revedere" si mimez un pupic asteptand reactia ei. Zambetul minunat ce ii stralucea pe buze ma face sa privesc si mai adanc in ochișorii ei mari și rotunzi care îți arătau fericirea din suflet. La fel ca ea zâmbesc mai larg, dar dispare odată cu imaginea ei care este înlocuită de un om imens, care sigur ar acoperi-o doar dacă ar sta în profil.

Oare nu se înclină avionul cu el? Poate sta pe mijloc. Poate...

Cuvintele pe care le schimb cu conștiința mea glumeata mă fac sa chicotesc.

Mai privesc o data în spate, spre locul în care ingerasul cu par de aur a rămas, dar nu mai era nimeni. Decât grămezi de bagaje ce urmau sa fie urcate în avion.

Deci asta-i tot? Cred ca da...

-Ric, I'm sorry, dar inge-.. a..Lara a plecat. Și nu mi-a spus unde.

-Dar ce sfecla mea scria pe bilet? Sau pe poarta de îmbarcare, cum sa nu stii unde pleacă?

Exact? Întorc capul și observ ca avionul e spre Londra, dar nu îi puteam spune. Nu vroiam sa afle unde a plecat și sa o urmărească.

Trebuie sa își înceapă din nou viața. Trebuie sa o înceapă alături de cineva, alături de mine.

-Alo? Nick? Frate mai ești?

-Da scuze, nu mai scrie unde a plecat și biletul nu l-am văzut, scuza-ma.

Termin ce am de spus și închid lasandu-l in aer cu răspunsul la cea mai proasta minciuna posibila.

Mă îndrept spre casa în graba și încep sa îmi fac bagajele.

Sa îmi fac bagajele?!

Da, trebuie sa aflu mai multe despre ea, trebuie sa o cunosc și trebuie sa o fac a mea.

Nu, nu trebuie. Ce va spune Dakota?

Ups. Dakota...

Da, cred ca mai rabd câteva zile pana scăpăm de ea...

RIC

*Prezent*

Îmi țin capul în palme și coatele pe genunchi masând ușor tâmplele.

Creierul meu de abia dacă mai procesa ceva de la bautura, dar nu puteam sa nu mă gândesc la ea... la fata pe care am schimbat-o fără sa știu, la fata de care mă îndrăgostisem.

Adevărul e ca mă simt ca un puști de liceu la prima dragoste care suferă din cauza despărțirii... dar asta era prin liceu, tot din cauza ei. De când o cunosc, nici nu mai știu când ne-am întâlnit, de atunci, de câțiva ani, o plac, o plac foarte tare, chiar m-am îndrăgostit.

Singurul motiv din cauza căruia mi-am bătut joc de ea, era sa o am mai aproape, sa știut ca e lângă mine și ca e bine. Dacă cineva vroia sa îi facă rău, sau cineva se lua de ea, logic și normal ca eu îi luam apărarea.

Ca prin minune eram mereu lângă ea, ca o umbra, ca un înger protector, dar înger cu cornițe.

Mă simt terminat, nu mai sunt același ca înainte. Schimbarea ei mi-a dat lumea peste cap.

Parcă as fi în jocul Trecutului care se confrunta cu Prezentul. Ceva gen Trecut vs Prezent.

LARA

Cobor din masina fratelui meu, care pana la urma m-a recunoscut, și ne îndreptăm spre facultate pentru a mă înscrie.

După doua zile în care mi-a fost permis sa mă acomodez și in care m-am gândit nonstop la Ric, am ales sa mă prezint în fata directorului.

Chiar dacă inima îmi e undeva în șosete, încerc sa trec peste. Auzisem ca la aceasta facultate nu intrau toți, așa ca trebuie sa dau tot ce am mai bun, nu?

Intru în secretariat unde o doamna de vârstă a doua, cu par brunet și ondulat sta la un birou mare pe colt, îngropată în sute de hartii.

-Bună draga, trebuie sa fi Larabelle, asa-i?

-Da eu sunt.

-Directorul Camilson are acum pe cineva, ia un loc pe băncile din școală și te voi chema în scurt timp.

-Desigur.

Fac exact cum mi s-a spus și mă așez pe o banca de lemn. Privesc cercetător holul imens și aștept cu nerăbdare să termine directorul.

După zece minute, pe care le-am numărat din cauza stresului, doamna drăguță de la secretariat iese și mă invita înapoi în birou.

Ușa biroului se deschide și un trup foarte familiar iese de acolo. Când privirile ni se întâlnesc, nu știu cum sa reacționez.

Ochii căprui ai lui Nicklas mă fixează și îmi analizează corpul ca în prima zi în care ne-am întâlnit.

Parcă v-ati fi întâlnit de milioane de ori. Taci idioato, nu strica momentul.

-----------------------------------------
NEEDITAT

Scuzați-mi întârzierea, dar nu am avut imaginație pana acum.

Sper sa va placa și va aștept părerile, dacă sa o continui, sau încep alta :))))))))

Cu cine ați vrea să rămână Lara? :D