Aripi de ceară

2. Adevărata Faţă

- Harry?! Am expirat şocată, mijindu-mi ochii la el, în întuneric, ca să mă asigur că văd bine. Nu se putea să mă îmbăt atât de tare din două guri de whisky ca să îl văd acum într-o halucinaţie.

Gulerul pardesiului îi era ridicat, camuflându-l oarecum în întuneric, şi pentru prima dată, părul lui nu mai e legat. E liber şi îi cade pe umeri în şuviţe întunecate, parcă puţin cârlionţate, transformându-l într-o capcană şi mai mortală decât era deja. Am înghiţit convulsiv în sec când el îmi zâmbi şi îmi frecă braţele îngheţate. Avea palmele calde si aspre, exact aşa cum mi-am imaginat că vor fi.

- Ce cauţi aici, afară? O să îngheţi.

Îngrijorarea lui m-a făcut să râd.

- Eu?! Ce cauţi tu aici?

Zâmbetul lui deveni mai ispititor, îi vedeam doar o parte din profil în lumina ce venea dinspre casă.

- Poate că te urmăream.

Am ridicat dintr-o sprânceană. Clar mă afectează alcoolul ăla, pentru că am chef de glume pe un asemenea subiect, cu un străin care are probleme mintale. Mi-am pus mâinile în sân.

- Deci te-ai hotărât să încerci să îmi furi inima.

Zâmbetul lui deveni din senzual, senzual de diabolic, până când a rămas doar răutate pe chipul lui. Păşi în faţa mea, dominându-mă şi acoperindu-mă în întregime cu masivitatea lui. Aburul ieşea dens printre buzele lui, când vorbi.

- Nu, asta ar dura prea mult, scumpa mea Allison. Prefer să te fur cu totul. Nu am apucat să mă mişc niciun pas înapoi, înainte ca el să se repeadă asupra mea. Îmi prinse braţul şi mă întoarse cu spatele la el dintr-o smucitură, mă imobiliză în braţele lui şi înainte să apuc să ţip, îmi astupă gura. Şi era chiar mai rău decât atât, pentru că materialul pe care mi-l pusese la gură şi la nas era îmbibat într-o substanţă spirtoasă, atât de puternică încât îmi arse imediat căile respiratorii, şi îmi tulbură creierul.

M-am prins de braţul lui şi am tras cât de tare am putut, am urlat astupată şi m-am zbătut în braţele lui, dar era în zadar, nici măcar nu se străduia să mă ţină pe loc. Braţul lui era ca un stâlp de oţel în jurul meu, iar lupta mea deveni din ce în ce mai slabă.

- Şhh... Tu ai făcut asta mai uşor pentru mine, Allison. Mi-ar fi fost mult mai greu să te iau din casa aia plină de oameni fără să fiu văzut, dar tu ai venit singură la mine, iubito! Îmi şopti la ureche, sugrumându-mă în braţele lui. Mi-au dat lacrimile şi m-am zbătut cu ultimele puteri, care însă m-au abandonat mult prea repede şi i-am leşinat neputincioasă, în braţe.

Am gemut înainte să deschid ochii. Parcă mă lovise un ciocan în cap, atât de tare mă durea craniul. Mă ustura nasul şi gâtul de parcă am inhalat un gaz toxic. Ce Dumnezeu s-a întâmplat cu mine?

Am încercat să îmi duc mâna la frunte şi să masez, dar nu am reuşit să o ridic pe dreapta, fără să o trag şi pe stânga după ea. Confuză, am deschis ochii mai bine şi am fost întâmpinată de un întuneric dens.

Respiraţia îmi acceleră odată ce îmi dădeam seama ce mi se întâmplă, odată cu amintirile de noaptea trecută. Eram la petrecerea Jessicăi, am ieşit afară să iau o gură de aer... îmi amintesc că îmi era frig, şi acum îmi e frig. Şi apoi?! Ce s-a întâmplat apoi?

Ochii întunecaţi şi diavoleşti, alături de rânjetul periculos îmi reveniră în minte ca o scânteie bruscă, ce aproape m-a făcut să ţip de frică. Harry Styles! Pacientul tatălui meu. Cleptomanul. M-a răpit!