Aripi de ceară

8. Moartea lui Allison George

Privirea îi era jucăuşă şi răutăcioasă când a catadicsit în cele din urmă să se ridice de pe mine. M-am ridicat şi eu imediat în şezut şi mi-am tras picioarele din jurul lui, privindu-l înverşunată şi ignorând durerea din gambă.

- Ar trebui să îţi cumperi un ceas mai bun. Sunt destul de sigură că a durat mai mult de cinci minute. Am bolborosit eu, trăgându-mi în sus maioul ce mi se lăsase pe sâni. El se aşeză comod pe canapea, întinzându-şi picioarele enorme, astfel că am fost nevoită să mă înghesui pe colţ ca să mă feresc de el. Rânji la mine, apoi scormoni prin punga de mâncare şi scoase un pachet de ţigări şi o brichetă.

 - Scuză-mă, ceasul meu e foarte bun, doar că am prelungit momentul mai mult pentru că am avut impresia că tu te bucuri din plin. Sunetele alea mici şi drăguţe pe care le scoteai... mmm, nu m-a lăsat sufletul să mă opresc. Rânji din nou şi îşi aprinse ţigara, eliberând fumul într-un mod lasciv de parcă începuse să facă sex cu ţigara aia. Am înghiţit în sec şi mi-am strâns genunchii în braţe, ca să mă feresc de el. Se întinsese pe toată canapeaua şi pe mine mă îndesase într-un colţ, tălpile lui uriaşe se loveau de coapsa mea şi mă gândeam la o strategie să evadez, dar dacă mă mişc de aici am impresia că o să mă tragă peste el.

Mi-am întors privirea la el şi mi-am mijit ochii, arţăgoasă.

 - Ai tradus greşit. Aia eram eu încercând să spun: "termină odată, sărutul ăsta e scârbos şi îţi miroase gura a peste".

Izbucni într-un hohot de râs atât de puternic, încât am ţâşnit în fund speriată. Râse aproape isteric câteva secunde bune, şi amuzamentul lui era parcă molipsitor, dar mi-am strâns buzele şi m-am abţinut să nu încep să râd alături de el. Se calmă în cele din urmă, respiră ca să îşi revină, dar trase din ţigară încă zâmbind.

 - Şi ţie îţi miroase a caşcaval, aşa că suntem chit. Îmi făcu ştrengăreşte cu ochiul, eliberând fumul pe nări. M-am strâmbat şi m-am întins să recuperez sandvişul ce nu apucasem să îl termin. Mă abţineam din răsputeri să nu îl implor să se îmbrace odată, dar ştiu că dacă îi cer asta, probabil o să se dezbrace şi de boxerii pe care îi are pe el. Mi-am concentrat atenţia asupra sandvişului şi am decis să îl ignor pur şi simplu, să îmi amintesc tot ce mi-a făcut şi urmează să îmi facă, ca să scap de magnetismul necurat pe care îl are asupra mea. Înghesuită astfel lângă el, lângă masivitatea şi puterea lui, mă simt exact ca şi cum diavolul s-ar fi gândit să îmi fure sufletul şi să se distreze cu el.

Toate evenimentele de peste zi îşi spuneau cuvântul iar eu mă simţeam tot mai obosită. Harry scormoni prin pungă şi îmi întinse un baton de ciocolată, dar l-am refuzat, clătinând din cap şi m-am întins după o sticlă de apă. Chiar dacă mi-ar fi prins bine nişte zahăr acum, dar era prea târziu să mă răzgândesc şi să îi cer ciocolata înapoi. El nu mai mâncase nimic după conserva aia, doar îşi savurase ţigara, întinzându-se şi mai mult pe canapea – dacă mai era posibil – rezemându-şi capul pe spătar şi răsuflând fumul spre tavan.

Dumnezeule, era ca şi cum ai privi diavolul relaxându-se în gaura lui preferată de iad. Senzaţiile de mai devreme se evaporaseră şi simţeam din nou doar teamă şi repulsie în jurul bărbatului asta, lucru pentru care sunt recunoscătoare, chiar dacă mă face să tremur. Prefer să tremur de frică, decât de plăcere în preajma lui. Mă simt îngrijorător de vulnerabilă uneori, ca şi cum m-ar vrăji cu adevărat şi mi-ar întuneca raţiunea, dar în momentul ăsta sunt prea obosită să gândesc limpede şi să îmi dau seama dacă mai e şi vrăjitor. Nu, e doar nebun. Un nebun nepermis de atrăgător, ceea ce e în sine un păcat capital şi mă întreb cu ce am greşit de s-a abătut tocmai asupra mea.