Aripi de ceară

5. Clacaje

Sărutul lui m-a sufocat imediat. Mi-am pierdut stabilitatea şi m-am agăţat disperată de el, apoi, conştientizând ce mi se întâmplă, am încercat să îl împing de pe mine.

I-am prins umerii şi l-am împins cu toată puterea, m-am tras din braţele lui, dar opunerea mea nu a făcut decât să mă baricadeze şi mai mult în braţele lui. Celălalt braţ îmi cuprinse talia, înfăşurându-se în jurul meu ca trunchi de oţel. Palma lui îmi cuprindea nu doar ceafa, ci capul până în creştet, iar degetele lui se înfipseră mai adânc, trăgându-mă spre el.

Nu putea fi un sărut cât timp mă zbăteam în braţele lui cu toate puterile, dar părea să nici nu observe asta. Pentru el eram ca un fluture pe care îl prinzi în palmă şi încearcă să scape, distrugându-şi chiar şi aripile în disperarea de a se elibera.

Nu eram mai mult de un fluture slăbit în strânsoarea lui Harry, dar odată ce forţa lui începu să slăbească în jurul meu, la fel s-a întâmplat şi cu opunerea mea. Buzele lui se depărtară uşor, dar nu cât să se dezlipească de tot, ci doar să nu se mai strivească. Următoarea alunecare peste ale mele era senzuala şi tandră, atât de erotică, încât i-am cedat în braţe fără să îmi dau seama.

Mi-am imaginat că îl sărut. Fir-ar să fie! Atunci când îl priveam pe furiş, mi-am imaginat de atâtea ori cum ar fi să îl sărut, iar acum că se întâmplă, mi-aş dori să pot lupta cu el şi să îl resping, pentru că e un monstru, dar gustul lui era chiar mai ameţitor şi euforic decât mi-am imaginat că poate fi.

Am icnit... sau gemut, nu sunt sigură. În mine făcea acum ravagii o avalanşă din două elemente: pasiune şi furie. O parte din mine vrea să îl împingă, să îl lovească, să fugă cât mai departe de el. Cea raţională. Dar mai e o parte care se agaţă înfometată de el, trăgându-l mai aproape şi dorindu-şi cât mai mult din el.

Ce e în neregulă cu mine?

În timp ce mintea mea se duela cu bipolaritatea, Harry făcea ravagii tot mai devastatoare. Simţindu-mi cedarea, slăbi strânsoarea, dar strângerea era acum erotică, nu subminantă. Îşi coborî mâna de pe ceafa mea şi mă cuprinse cu ambele braţe, baricadându-mă parcă într-un cocon indestructibil, din care nu mai aveam scăpare. Şi pe moment nu îmi mai doresc să scap. Raţiunea pierduse.

Nu ştiam ce fac cu mâinile... îl împing, îl trag spre mine, probabil amândouă pe rând. Le-am urcat în părul lui în cele din urmă şi mi-am cufundat degetele în buclele lungi şi mătăsoase, pe care aş minţi să spun că nu mi-am dorit să le ating de atâtea ori. Reacţia mea îl extaziă pe Harry, gemu gutural peste buzele mele şi apoi sărutul trecu brusc la un alt nivel, atunci când limba lui pătrunse în gura mea.

Ritmul crescut brusc m-a lăsat în urmă câteva momente, dar pasiunea şi furia au venit repede din urmă. Încă sunt furioasă pe el, încă îl urăsc, asta nu s-a diminuat, dar mixajul ăsta ciudat mă face să îl sărut cu şi mai multă ferocitate, de parcă l-aş răni astfel – deşi ştiu foarte bine că nu îl rănesc deloc, dimpotrivă.

Sam a fost singurul băiat pe care l-am sărutat vreodată. Bineînţeles că am avut şi noi tentative ce includeau limba, dar erau gentile şi reţinute, câteva secunde până când ne opream. Ce se întâmplă acum între gura mea şi a lui Harry era o abominaţie devastatoare. Când ne-am înjunghiat unul pe altul, nu ne-am luptat între noi cu atâta ferocitate ca acum. Dar lupta asta era de altă natură, una ce ne va aduce în curând pe amândoi în flăcări.

Tot ce se întâmplase astăzi îmi epuizase până şi capacitatea de gândire. Nu voiam decât ceva în care să mă descarc, şi să mă încarc în acelaşi timp. Sărutându-l pe Harry e ca şi cum mi-aş injecta adrenalină în vene. Nu îmi mai pasă de logică, de cum ar trebui să reacţionez, o să iau doar ce îmi face bine în momentul ăsta şi nu îmi pasă de altceva. Merit asta după tot ce mi s-a întâmplat, după ce am fost răpită de un psihopat şi l-am privit omorând o fată nevinovată. Ignor faptul că în momentul ăsta îl sărut pe acel psihopat de parcă mi-aş trage aerul de pe buzele lui.