Aripi de ceară

21. Iadul Alb

Spatele lui Harry era încordat şi părea că respiră o dată la câteva secunde bune. Privea tăcut pe fereastră, mult prea tăcut, astfel că nu îmi dădeam seama dacă era foarte atent la dezlănţuirea de afară, sau cufundat în cu totul alte gânduri.

Speram cu disperare să fie prima variantă.

Flăcările puternice din cămin se stinseseră de ceva timp. Din tot ce însemnase nebunia lui Harry Styles rămăsese acum un morman uriaş de scrum, ce mai mocnea din când în când. Flăcările fuseseră atât de puternice, încât trecuseră de cadrul şemineului şi arseseră puţin şi din sculpturile de lemn. Heruvimii erau acum negri şi nu pare că o să mai revină prea uşor la forma iniţială. Dar nu asta era problema principală acum, ci tăcerea şi încordarea lui Harry, care rămăsese tăcut şi cu spatele la mine de mai bine de o oră.

În cele din urmă, mi-am făcut curaj şi m-am ridicat de pe canapea. Să merg spre el era acum o sarcină mai dificilă decât ar trebui să fie. Trebuie să îmi amintesc că nu mai e psihopatul care a încercat să mă omoare, ci bărbatul ce mi-a mărturisit că mă iubeşte şi căruia m-am oferit mai devreme.

Destul de greu când spatele lui încordat pare atât de mare.

Am trecut pe lângă Attila, care era acum întins lângă şemineu şi se bucura de căldura rămasă în urma focului. Desculţă, nu am făcut niciun zgomot în timp ce mă îndreptam spre el, dar sunt sigură că îmi simte fiecare mişcare.

Am rămas în spatele lui, dar am făcut un pas pe laterală astfel încât să îi pot vedea profilul chipului. Un profil serios, parcă sculptat în granit.

Muşcându-mi buză, mi-am pus mâna pe umărul lui, sperând să îi atrag atenţia, dar privea în continuare pe fereastră.

- Harry, rămâi cu mine, am şoptit, nerecunoscând-mi glasul ce părea al unui copil speriat. El îşi întoarse în sfârşit privirea spre mine şi sper că şi-a dat seama ce vreau să spun. Zâmbi uşor în colţul gurii.

- Sunt aici cu tine, iubito! Mintea mea este.

Nu mi-a plăcut cum a sunat ultima afirmaţie, am simţit un joc de cuvinte la mijloc, dar prefer să nu îi acord acum atenţie. M-am ridicat pe vârfuri ca să ajung mai aproape de buzele lui.

- Dar eu vreau totul, nu doar mintea. De exemplu trupul ăsta ce e aşa încordat acum. Zâmbind din nou, se întoarse spre mine şi mă cuprinse în braţe. Îi ador privirea limpede şi calmă, ce îmi arată că gândurile lui sunt acum clare şi nimic nu reuşeşte să le mai tulbure. M-am agăţat de gâtul lui şi i-am furat un sărut înainte să apuce să mi-l ofere el. De aici, lucrurile au evoluat foarte repede şi foarte bine, pentru că m-am trezit ridicată în braţele lui şi dusă sus în dormitor.

Harry deschise uşa cu cotul, apoi o împinse cu şoldul şi reuşi să ne bage pe amândoi înăuntru. Strădania lui m-a făcut să chicotesc, încă bine ancorată de gâtul lui.

- E uşor să stai cocoţată acolo, nu? Bombăni el peste buzele mele, şi nu îmi venea să cred că am ajuns să facem asemenea glume unul cu altul. Bine, el întotdeauna le-a făcut, dar eu aproape mereu le-am înghiţit forţat. Acum mă puteam bucura fericită.

- Avantajul de a fi femeie, am comentat eu aroganta, făcându-l să se despartă de buzele mele ca să mă poată privi cu o sprânceană ridicată. Apoi, cât ai clipi, mă azvârli în pat cu atâta forţă, încât mi s-a zdruncinat creierul în cap. Am gâfâit în urma izbiturii, iar Harry rânji, aplecându-se deasupra mea.

- Avantajul de a fi bărbat, spuse, apoi mă sărută din nou înainte să îmi dau seama dacă se referee la partea cu azvârlirea în pat sau statul deasupra. Bănuiesc că amândouă.