Aripi de ceară

10. Fantome

Nu mă simţeam suficient de în siguranţă în spatele lui Harry, aveam impresia că o se dea la o parte şi o să mă lase pradă bestiei, să se amuze în timp ce sunt făcută bucăţi.

Am privit spre maşină şi am făcut calcule cât de repede aş putea ajunge înăuntru înainte să fiu înhăţată. Aveam o mică şansă, adăugând şi dificultatea de a mă urca într-o asemenea maşină, dar Harry păru să îmi ghicească gândurile, pentru că mă prinse de încheietură şi se întoarse cu privirea spre mine.

- Nu face vreo prostie, mă avertiză, apoi privi câinele. Nu mai spuse nimic, doar fluieră scurt şi răsunător şi îşi mişcă capul spre dreapta. Nu ştiu dacă asta înseamnă "atacă" sau "pleacă". Mi-am răspuns la întrebare când, deloc mulţumit, câinele se îndreptă din poziţia încordată de atac, mai mârâi scurt la mine, apoi se întoarse spre spatele casei de unde venise. Privi spre mine, cu dinţii încă dezveliţi, parcă transmiţându-mi că tot mă prinde el odată.

Am tremurat scurt şi am înghiţit în sec, Harry mă trase de încheietură lângă el.

- Să mergem în casă, începe ploaia şi am o mulţime de lucruri de făcut astăzi.

Mă trase după el fără să aştepte un răspuns iar eu l-am privit nedumerită şi puţin speriată, abţinându-mă să îl întreb ce are de făcut. Sper că niciunul din acele lucruri nu mă include pe mine.

Harry scoase un lanţ de chei din buzunar şi băgă una în broască, apoi împinse uşa masivă din mahon vopsit în maro lăcuit, ce oferea un contrast frumos casei albe. Imediat după asta, Harry rămase înţepenit. Privi holul întunecat de parcă nu îl mai văzuse de secole, sau era aici ceva ce îl speria, dar îşi reveni înainte să apuc să îmi dau seama. Se dădu într-o parte şi îmi lăsă loc să intru eu prima. Chiar nu insistam asupra cavalerismului într-un asemenea moment, dar ori după el, ori înaintea lui, tot aşa aveam să sfârşesc.

Am trecut pragul şi o senzaţie de răceală m-a cuprins imediat. Era foarte frig înăuntru iar asta m-a făcut să îmi frec braţele şi să încep să dârdâi. Nu ştiu la ce mă aşteptasem pentru interior, având în vedere cum arată exteriorul, dar nu la asta. Harry spusese că ultimii oameni care trăiseră aici înainte lui muriseră prin '70, dar privind în jurul meu, m-am trezit brusc în alt secol.

Am depistat sursa frigului din interior; o fereastră era deschisă şi perdelele albe fâlfâiau în briza vântului, lăsând să pătrundă un curent polar în casă. Draperiile grele şi maro, prinse pe margine, într-un stil antic, abia se mişcau, doar perdeaua fină se ridica sălbatică, iar imaginea mi-a transmis o senzaţie de spaimă până în măduva oaselor. Era ca într-un film de groază, iar interiorul casei nu mai era la fel de alb ca exteriorul.

Am tresărit când Harry trecu pe lângă mine şi merse spre fereastră.

- Casa e foarte veche şi izolaţia lasă de dorit, iar în timpul iernii pereţii fac mucegai pe la colţuri. De asta am lăsat fereastra asta deschisă când am plecat. O să aprind focul şi o să se încălzească imediat.

Nu îi cerusem nicio explicaţie, dar am aprobat simplu din cap. Trase perdeaua şi prinse mânerul masiv al ferestrei, care era aproape mai mare decât uşa şi voiam să îl întreb dacă nu se temuse să lase fereastra aia deschisă, dar ţinând cont de paznicul de afară, mă îndoiesc că s-ar apropia cineva – asta dacă are cineva habar de casa asta şi existenţa ei.

Se închise fără probleme, în ciuda vechimii, asta însemnând că Harry se îngrijise de câteva aspecte ale casei. Imediat ce curentul rece dispăru, atmosfera era mai plăcută, dar nu cu mult.