Aripi de ceară

9. Virginia

 - Du-te la baie şi spală-te pe picioare. Îmi ordonă când am ajuns înapoi în cameră, şi dacă nu aş fi fost atât de slăbită şi ameţită, m-aş fi smuls furioasă din braţele lui, dar nu am stabilitatea pentru asemenea acţiuni de sfidare. Îmi vorbise ca unui copil mic şi prost care se bălăcise în noroi.

 Nu voiam să mai intru în nici un fel de conversaţie cu el, mai ales pe tema actuală, pentru că aş ajunge să urlu la el cât m-ar ţine plămânii. Aşa că am intrat în baie fără să mai comentez. Dacă aş şti că l-ar ţine departe de mine, aş baricada uşa asta şi l-aş lăsa să dea foc hangarului cu mine în el... ce dulce e ideea unei asemenea libertăţi.

Mi-am scuturat capul plin de gânduri puierile şi m-am dezbrăcat de haine ca să intru sub duş. Nu o să îl las pe nenorocitul ăsta să mă transforme într-o sinucigaşă, în acea Blair pe care a omorât-o el mai devreme, după ce s-a oferit ofrandă în braţele lui. Poate că asta şi vrea, şi dracu' să mă ia dacă o să îi ofer ce vrea. Singura mea speranţă acum e să se ţină de cuvânt cu acel pact, şi după o lună în care eu tot o să îl urăsc, să mă elibereze. Deşi acum mă îndoiesc serios de seriozitatea acelui pariu. Omul ăsta are în plan să îmi însceneze moartea, totul devine mult prea serios şi periculos ca să îmi mai dea vreodată drumul de bună voie. Există două modalităţi prin care mai pot să scap definitiv de el: să îl omor... sau să mă omor eu. Şi bineînţeles mai există posibilitatea în care mă omoară el pe mine.

 Gândurile mi-au fost izgonite brutal de durerea din gambă, ce mi-a electrocutat tot piciorul până în şold atunci am făcut greşeala să dezlipesc bandajul. Eram curioasă cum evoluase peste noapte, şi speriată să nu se infecteze. Nici urmă de vreo infecţie, dar carnea crudă avea să mă mai chinuie o perioadă până când crusta de deasupra se va întări. Seara trecută era rozalie, acum trecuse la un roşu aprins şi avea probabil să se schimbe până la un maro închis, apoi zgaiba o să se cureţe şi o să rămână o cicatrice permanentă. Chiar dacă o să scap vreodată de el, tot o să îi port semnul pentru tot restul vieţii. Rana asta se simţea ca un marcaj al lui asupra mea, iar asta mă scârbea, aşa că am bandajat-o repede înapoi, hotărând înverşunată să ignor durerea de acum încolo, ca şi cum rana nu ar fi acolo.

 Eram obişnuită să fiu grijulie la duş să nu îmi agăţ brăţara şi să se desfacă, pentru că nici aici nu o dau jos. Dar când am devenit din nou conştientă că nu o mai am, ochii mi s-au umplut de lacrimi şi furia mea asupra lui Harry Styles a devenit şi mai acută.

 Îl urăsc pe bărbatul ăsta. Îl urăsc din adâncul sufletului meu.

În ciuda hotărârii mele de a ignora durerea, tot am ieşit şchiopătând de la baie, ştergându-mi părul ud cu prosopul. Harry nu mai era aici.

 Mă îmbrăcasem din nou în hainele în care am dormit noaptea trecută, şi mă întreb dacă el mai adusese şi altele pentru mine. Mi-am făcut prosopul turban pe cap şi am mers spre geamantan, sperând totodată că poate găsesc ceva care să mă ajute să scap de el, dar slabe şanse să lase un telefon aici atâta timp cât el pleacă. Aş vrea eu să fie aşa prost.

Exact aşa cum mă aşteptam, geamantanul era plin doar de haine, nici pistolul sau cuţitul nu erau. Am mai găsit o pereche de blugi pentru mine şi un pulover alb, pluşat, ca cele pe care le port de obicei când stau acasă. Mai era şi o bluză de trening albă, aşa că am tras-o pe mine, bombănind furioasă că nu mă mai pot dezbrăca de colanţi ca să iau blugii, însă am suferit destul în urma arsurii ăleia. Am găsit şi o pereche de adidaşi pentru mine, New Balance, brandul meu preferat. Oare câte mai ştie bărbatul ăsta despre mine? Mi-a nimerit până şi culorile; nu aş purta niciodată roz, decât dacă vine în combinaţie cu negru.