Aripi de ceară

11. Icar

 Îngerii zburau deasupra mea.

Doi bărbaţi frumoşi îşi înălţau aripile imense, tăind norii albicioşi, şi se avântau seduşi de strălucirea orbitoare din faţa lor. I-am privit fascinată şi am ridicat mâna spre ei, spre cel tânăr, încercând să mă feresc de picăturile ce i se scurgeau de pe aripi. Simţeam şi eu căldura ce îl topea pe el, şi îl fascina în egală măsură.

- Încerci să ajungi la soare, sau la înger?

Am tresărit imediat şi m-am ridicat în şezut, ieşind din starea de visare. Imaginile au devenit clare în jurul meu şi norii pufoşi şi atât de reali, s-au mutat în pictura de pe tavan, la fel şi îngerii superbi ce acum câteva secunde păruseră din lumea mea. Am oftat şi mi-am trecut mâna prin păr, privindu-l pe Harry rezemat de unul dintre stâlpii baldachinului, cu mâinile în sân şi un mic zâmbet ascuns. Îşi ridică privirea şi privi tavanul. Am făcut la fel, simţindu-mă tot mai mult ca într-o biserică din cauza picturii ăsteia, deşi simt că nu e nimic creştin în ea.

- De ce ţi-ai pictat tot tavanul aşa? Reprezintă ceva îngerii ăştia? l-am întrebat, deşi nu eram extraordinar de interesată să aflu mai multe ciudăţenii despre el. Îşi coborî privirea spre mine.

- Nu ai auzit de legenda lui Icar?

Numele mi-a sunat cunoscut imediat, am privit iar pictura, şi frânturi de poveşti creau o legătură, dar era ceva ce auzisem în treacăt, sau citisem... dar în orice caz nu mă obosisem să reţin şi nu găseam întregul fir al imaginii.

- Încearcă să ajungă la soare, iar celălalt vrea să îl oprească. Am spus, cu privirea ridicată, asta fiind singura legătură pe care mi-o aminteam cu imaginea. Harry îşi ridică şi el din nou privirea.

- Cel din spate e tatăl lui, şi da, încearcă să îl oprească să nu ajungă la soare, pentru că i se vor topi aripile. Legenda spune că Icar şi Dedal au fost cei care au creat labirintul din Creta, temniţa Minotaurului. Tezeu a venit să ucidă Minotaurul, iar Minons, regele Cretei, i-a învinuit pe cei doi că ar fi contribuit la complot. După ce au terminat de construit labirintul, au fost închişi în el şi lăsaţi să moară. Se spune că erau făuritori magici, puteau construi orice şi în mâinile lor orice obiect îşi atingea scopul, astfel şi-au construit câte o pereche de aripi din ceară şi pene şi au zburat din labirint. Au scăpat, dar Icar a fost îmbătat de frumuseţea înălţimilor, şi-a dorit să ajungă tot mai sus şi s-a apropiat de soare. Nu l-a ascultat pe tatăl său şi a stârnit mânia lui Helios, care nu a acceptat să vadă oameni zburând. Căldura puternică stârnită de el a topit ceara şi aripile s-au destrămat, iar Icar a căzut din cer şi s-a zdrobit de stâncile din jurul Mării Egee.

Am privit pictura, apoi pe Harry şi am înghiţit în sec.

- Crezi în... legendele astea?

El ridică din umeri.

- Am fost botezat în creştinism de la naştere, iar religia mea nu are nicio legătură cu legendele astea, dar cred în toate şi îmi sunt indiferente în egală măsură. Mă interesează mai mult morala fiecărei poveşti, decât credinţa din care provine. Şi nu că mi-aş picta legende greceşti pe tavan, dar asta a fost aici încă de la început. Nu ştiu sigur cu i-a aparţinut dormitorul ăsta.

- Şi nu te sperie să te trezeşti mereu cu imaginea asta deasupra capului? el privi pictura, parcă neînţelegând întrebarea mea.

- De ce să mă sperie? Eu mă tem de diavoli, Allison, nu de îngeri. Imaginea asta e, dimpotrivă, calmantă, în ciuda poveştii din spatele ei.