Unknown number (volumul 1)

10#

Unknown: "Bună dimineaţa, raza mea de soare!"

Eu:"Neaţa, domnule anonim."

Unknown:"Te simţi mai bine?"

Eu:"Puţin. Mersi că ai venit aseară, dar nu te-am văzut."

Unknown:"Asta era şi scopul. Ai plâns cam rău, mi-ai udat tricoul."

Eu:"Scuze."

Unknown:"Nu trebuie să-ţi ceri scuze doar că nu e bine să plângi chiar atât de mult. Înţeleg, te-ai descărcat prin lacrimi dar dacă vei continua așa îți vei face rău singură iar eu nu vreau asta, Rossa."

Eu:"Ştiu dar nu mă pot abţine. E greu să şti că persoana pe care o iubeşti are sentimente pentru altcineva."

Unknown:"Ştiu cum e! :-( Dar să nu intrăm în problemele mele acum, du-te la şcoală, e târziu şi o să întârzi."

Eu:"Azi nu merg la şcoală, mă simt prost şi nu vreau să fiu mai umilită decât sunt deja. Tot liceul știa de ei înafară de mine."

Unknown:"Haide, Ro, nu le da satisfacţie. Arată-le că tu eşti mai puternică decât cred ei."

Eu:"Nu pot, domnule '?' . Pur şi simplu nu pot. Dacă îi voi vedea pe vreunul din ei voi răbufni în plâns şi nu vreau să fiu râsul liceului."

Unknown:"Uite, facem aşa: dacă îl vezi pe Josh sau pe Sarra îmi dai mesaj şi pleci de acolo fără să zici nimic, te duci în clasă sau la baie. Eu rezolv de acolo, ok?"

Eu:"Of, bine."

Unknown:"Pregăteşte-te, iubito, am trimis pe cineva să te ducă la şcoală în cel mai scurt timp. Să nu-l întrebi pe şofer cine l-a trimis, nu o să-ţi zică sau poate va zice un nume la întâmplare."

Eu:"Ok, ok."

Unknown:"Succes, iubito!"

Eu:"Mersi."

Îmi iau repede nişte blugi negri şi tricoul alb pe care mama mi l-a luat acum o săptămână. Îmi las părul pe spate şi mă încalţ rapid cu conversele albe, luând ghiozdanul pe umăr şi cobor rapid scările. Când ies observ o limuzină neagră parcată în faţa casei mele ce aştepta cu portiera deschisă o anumită persoană.

Mă uit în jur să văd dacă nu cumva altcineva este aşteptat dar când şoferul îmi pronunţă întreg prenumele îmi dau seama că anonimul l-a trimis dupa mine. Urc uimită şi scot telefonul din buzunarul de la spate.

Eu: "Eşti nebun?!"

Unknowon: "Ăăă...de ce?"

Eu: "Ai trimis o limuzină după mine? Puteai să trimiţi doar un taxi."

Unknown:"Puteam dar n-am facut-o. Voiam să te simţi mai bine, sper să fi reuşit."

Eu:"Mersi.♡"

'Mașina' oprește în fața liceului iar eu mă las ajutată de șofer să cobor chiar dacă nu era nevoie. Toate privirile se aţintesc asupra mea și nu știu de ce mi-am simțit obrajii înflăcăraţi.

-Domnişoară Rossa, mi s-a spus să vă conduc şi la terminarea cursurilor. Unde doriţi să vă aştept?

-Tot aici, mulţumesc.

Intru în liceu, prima destinație fiind dulapul meu. Îmi las acolo ghiozdanul şi scot cartea şi caietul de mate, închizând micul lacăt argintiu.

Trag aer în piept sperând ca niciunul din cei doi asasini de suflete să nu apară în calea mea şi ţinn drum drept înainte spre labolatorul de matematică. Cum se zice mereu " de ce ţi-e frică, de aia nu scapi". Exact, Sarra manipulatoarea iese din cabinetul de istorie surâzând pe sub mustăţile alea care, apropo,  ar trebui epilate.

- Eşti cam naivă, ştiai? râde badjocuritor şi mai câ-mi venea să-i sparg botul ăla de raţă.

- Lasă-mă în pace, Sarra! Te credeam prietena mea dar nu eşti mai presus decât Lola. Ea măcar se crede o divă dar nu-şi răneşte clonele.

Nu-i mai zic nimic şi fug la baie, amintindu-mi de ce mi-a zis anonimul. Fără să vreau lacrimile se scurg pe obrajii mei, pătându-i cu urme de apă. Mă las în jos pe gresia rece şi scot telefonul din buzunarul blugilor. Totul era în ceață din cauza picăturilor cristaline ce-mi curgeau din ochi, însa am încercat să tastez un mesaj scurt.

Eu: "Ţi-am spus că vor spune ceva."

Unknown:"Unde eşti?"

Eu:"În baie."

Unknown:"Plângi cumva?"

Eu:"Poate."

Unknown:"Să nu ieşi de acolo, iubito. Îți promit că voi rezolva totul!"

Eu:"Bine."

Unknown:"Nu mai plânge. De acum ei doi nu se vor mai atinge de tine, voi avea grijă de asta."

Eu: "Mulţumesc mult!"