Unknown number (volumul 1)

9#

Eu: "De unde ai știut?"

Unknown: "Ce să ştiu?"

Eu: "Că Josh şi Sarra se sărutau în sala de canto."

Unknown: "De ce nu m-ai ascultat?"

Eu: "Spune de unde dracu' ai ştiut. Şi dacă ştiai de ce nu mi-ai spus mai demult despre relaţia lor? Credeam că îţi pasă măcar puţin de mine, idiotule!!"

Unknown: "Îmi pasă, proasto, de asta nu ţi-am spus că ei doi sunt împreună."

Eu: "Oricum, nu mă interesează de ei doi."

Unknown:"Şi dacă nu te interesează de ce plângi în hohote acum?!"

Eu:"Fiindcă mi-a murit pisica."

Unknown:"Eşti alergică la pisici."

Eu: "Am zis pisică? Voiam să spus că mi-a fugit câinele."

Unknown: "Nu ai câine."

Eu:"Mi-am luat acum câteva ore."

Unknown: "Când eşti tristă şi plângi nu prea şti să minți."

Eu: "Eu mințeam până să te cunosc pe tine, m-ai corupt!"

Unknown:"Asta e. Acum treci la somn, e tarziu."

Eu: "Nu eşti mama mea să-mi spui ce să fac. "

Unknown:"Rossa, nu fi încăpăţânată. E deja 1:23 iar tu plângi fără oprire. Te rog, dormi. Ai ochii roşii, la fel şi năsucul. Nu vreau să păţeşti ceva rău!!"

Eu: "Dar nu pot. Mă înţeapă inima când imaginea aia cu ei doi când se sărutau îmi vine în gând. Mă doare rău!! El e atât de prost, nu îşi dă seama că eu încă îl iubesc. Ei au fost a doua mea familie, nu credeam vreodată că mă vor trăda aşa. Ai mei nu sunt acasă de trei zile, nu pot vorbii cu mama prin telefon, doar ea mă poate înţelege acum."

Unknown: "Of, Rossa, stinge becul şi pune-te în pat."

Eu:"Nu vreau să mă culc!"

Unknown: "Doar fă ce ţi-am zis."

Suspin înfundat şi mă îndrept spre întrerupător. Apăs pe acesta şi mă duc înapoi la pat, întinzându-mă în timp ce îmi trăgeam nasul.

Uşa de la parter se aude deschizându-se, făcându-mă pe mine să mă sperii groaznic. Inima îmi bătea ca nebuna când nişte paşi apăsaţi urcau pe scări. Uşa camerei mele se închide rapid, făcând un zgomot puternic.

-Mama? întreb eu când acea persoană înaintează încet spre patul meu.

-Nu, iubito, sunt eu! îmi răspunde o voce suavă de băiat.

-Eşti chiar tu?

-Da, Rossalinda, eu sunt! murmură încet întinzându-se lângă mine şi mângâindu-mi părul.

Doar anonimul îmi zice tot numele. Mă strânge în braţe şi îmi spune să nu mai plâng însă parcă lacrimile mele nu se pot opri. Îi strângeam tricoul în mână şi suspinam înfundat, plângându-i la piept. Până la urmă m-am liniştit şi am încercat să adorm trăgând pe nas parfumul său divin ce mă ameţea într-un mod plăcut.