Vrăjită de tine

Capitolul 1 - Prima parte

Londra 1818

       Nick Somerville, conte de Beaufort era emoționat. Se plimba cu pași mari tocind covorul superb din biblioteca reședinței din Londra. La cei 23 de ani ai săi nu se cuvenea să-și arate sentimentele. Dar nu se putea abține. În seara asta urma să aibă loc balul de debut al Ameliei. Avea să fie prezentată societății londoneze drept pupila ducelui de Cumberland. Și, în curând, zeci de filfizoni vor tăbărî asupra ei, vânând ori zestrea ei ori frumusețea și inocența ei. Căci Amelia Jones era foarte frumoasă. Cu părul ei negru și des, cu ochii ei mari și verzi încadrați de o fetișoară mică în formă de inimă și corpul ei mic și bine proporționat, era ca un boboc de trandafir așteptând să fie deschis de persoana potrivită. Nick gemu. Când naiba devenise atât de sentimental?

       Își aminti din nou când a văzut-o prima oară. Un spiriduș mic îmbrăcat în haine ponosite care nicidecum nu se ridica la înălțimea cerințelor ducale. Dar cumva reușise să-i cucerească pe toți. Fusese o elevă silitoare. Învățase să vorbească, să danseze, să cânte la pian ca o adevărată lady. Învățase trei limbi, geografie, istorie și matematică . Își aduse aminte cum a învățat-o să călărească și ce elevă iminentă fusese. A devenit prietena lui așa cum nimeni nu a fost pentru el. Aștepta cu nerăbdare vacanțele, să vină acasă la Amelia. Și ea mereu îl întâmpina și-i sărea în brațe spunând:" Ai venit, Nick al meu!"

*
       Totul se schimbase în urmă cu doi ani când, proaspăt absolvent, sosise la Londra să participe la nunta fratelui său, Ian. Îl condamna pe bietul nefericit pentru că se îndrăgostise înainte de a-și fi trăit cu adevărat burlăcia.

       Intrase în casa din oraș, întâmpinat de majordomul mult prea solemn al familiei. Exact ce se aștepta în casa unui duce.

       — Bine ați venit, excelență. Sunteți așteptat în salon. Înălțimea sa a spus că atunci când sosește contele să-l conduc acolo .

       — Cred că știu după atâta timp unde se află salonul, Dickens, rostise cu ciudă Nick la auzul titlului dat.

       Moștenise titlul și câteva domenii din Franța, din partea rudelor mamei lui și nu se putea obișnui. Avea impresia că-l primise la mâna a doua, fiind refuzat de Ian care era deja marchiz și viitor duce.

       Se îndreptase nonșalant spre camera în cauză compunându-și o mină impasibilă, deoarece avea să dea ochii cu ducele, tatăl său.

       Intrase în salon și imediat conversațiile încetaseră. Dintr-o privire, remarcase reacțiile tuturor. Mama lui și Ian isi ridicaseră imediat privirile zâmbind, pe când ducele se încruntase în mod automat. Probabil, din cauza hainei lui galbene pe care o îmbrăcase doar ca să-l enerveze pe tatăl lui. Cu o privire amuzată o observă și pe tânăra blondă care stătea în dreapta lui Ian. Bănuia că era logodnica fratelui său. Nu apucase să o cunoască. Dragostea îl lovise rapid pe Ian și primise vestea printr-un mesaj scurt.

       — Nick, dragule, te așteptam, rosti mama lui.

       — Mamă, zise, sărutând-o ușor pe obraz. Înălțimea Voastră, ce bine e să fii acasă. Îl fixă pe duce provocându-l.

       Ușa se deschise și îl scuti pe duce de o replică. Nick se întoarse ușor și îngheță, la propriu, când văzu cine tocmai intrase.

       — Nick, ai sosit!

       Amelia îi sări în brațe, râzând vesel. Era îmbujorată și ochii îi sclipeau din cauza bucuriei. Purta o rochie care ar fi băgat și un sfânt în păcat. Era verde și corsetul îi strângea sânii mici, mai să iasă afară. Când dracu' înlocuise rochițele de fetiță? Arăta ca un înger, prea ispititor pentru binele lui.