Vrăjită de tine

Capitolul 11- Prima parte

        — Amelia...

        Tony își luă un aer chinuit, părând să își caute cu atenție cuvintele. Amelia așteptă încordată răspunsul francezului. Avea un vid în minte și nu putea să formuleze un singur gând coerent. Posibilitățile erau nelimitate, dar ea nu dorea să se avânte în presupuneri ridicole. Nu putea. Era doar Tony. Bărbatul care, în puținul timp petrecut împreună, o tratase mereu cu blândețe și căruia îi simțise atașamentul, mai ales când o privea cu ochii lui calzi și aurii. Era prietenul ei.

        Peisajul se derula cu repeziciune pe lângă ei și fata își permise să arunce o privire pe fereastra mică a trăsurii, când simți trecerea de la drumurile mlăștinoase de la țară la cele frumos trasate din oraș. Intrau în Londra. Felinarele dispuse din loc în loc reflectau tristul adevăr despre periferia orașului. Oare doar ei i se părea dezolant spațiul murdar, pângărit de vicii care doar evidenția prăpastia uriașă dintre cei nefericiți și elita nobililor?

        Secundele treceau iar Tony nu dădea semne ca ar vrea să-i răspundă la întrebare. Bubuitul insuportabil al inimii ei îi producea o durere surdă în piept. Răsuflă adânc. Își ținuse respirația involuntar, dar cu cât tăcerea se adâncea mai mult, cu atât anxietatea și frica de necunoscut o lăsau paralizată și fără reacție.

       Își drese vocea pentru că încă își simțea gâtul dureros și îl privi, în sfârșit, pe Tony care părea stăpânit de letargie așa cum stătea liniștit în fața ei. Era ciudat să-l vadă  în felul acesta. Tony mereu avea ceva de spus și întotdeauna avea un început de zâmbet la colțul gurii. 

       — Tony... Raspunde-mi, la naiba! Cum m-ai găsit? Și Annie cum e? Ai fost acolo azi, nu? Vreau să-mi spui acum! Nu pot aștepta, nu înțelegi?

        — Amelia, ajungem imediat și îți voi explica tot, răspunse Tony, evitându-i privirea.

        — Unde mă duci? întrebă ea, începând să-și arate nervozitatea. Vreau acasă. Probabil că toată lumea e îngrijorată pentru mine. De unde ai știut unde mă ține lordul Danville și cum ai știut cum să mă scoți de acolo? Păreai că știi casa...

        Amelia se întrerupse pentru că trăsura se opri cu o smucitură ușoară. Își puse mâna pe ușă cu intenția clară de a pleca sau a fugi de lângă Tony. Nu putea suporta incertitudinea pe care o simțea lângă bărbat.

          — Amelia... Nu te rețin cu forța, dar mi-ar plăcea să-mi dai ocazia să îți vorbesc. Vino cu mine și promit că îți voi răspunde la toate întrebările.

          Amelia se întoarse spre el și își lăsă capul pe umăr privindu-l neîncrezătoare. Tonul lui liniștit contrazicea expresia încordată cu care o privea. Probabil că înnebunise pentru că se trezi încuviințând din cap. Tony îi făcu un semn și coborî. O prinse de mână și o ajută, dar nu mai îndrăzni să o ducă în brațe, astfel încât fata îl urmă, înfruntând vremea rece desculță.

        Un val de ușurare o năpădi când realiză că se aflau în fața casei lui Nick. Nu intrase niciodată înăuntru, dar trecuse de nenumărate ori pe lângă ea. Practic, se găseau în vecinătatea casei lui Ian. Dumnezeule, oare Nick o aștepta? Se grăbi să intre după Tony, în timp ce majordomul care le deschisese se uita buimac la ei.

        Tony îl concedie pe servitor cu un gest și o conduse pe Amelia într-un salon aflat în apropiere. Ambianța părea mult prea burlăcească pentru Amelia, încăperea având foarte puțin de-a face cu personalitatea lui Nick.

         — Unde e Nick? De ce atâta mister, Tony? Ce legătură ai tu cu toate astea?

        — Nick se află la reședința fratelui său. Am fost acolo când s-a trezit și abia l-am reținut împreună cu Ian. Voia să pornească imediat în căutarea ta. Are o rană la cap, care cred că l-a ținut inconștient câteva ore sau probabil doar fumul înghițit, nu știu. Medicul a spus că va fi bine.