Capitolul 3- Prima parte

5.4K 481 37
                                    


       Amelia putea simți privirile ațintite asupra ei. Imediat ce intrase în salonul spațios fu asaltată de marchizul de Needham și lordul Weston. Primul era trecut de prima tinerețe și era atât de scund încât, deși purta niște pantofi de satin cu tocuri joase tot era mai înaltă decât el. Lordul Weston era un tânăr plăcut, fără pretenții de mare lord, care o amuza întotdeauna cu glumele lui făcute pe seama celor din jur. Le dădu voie să o însoțească pe canapeaua de piele unde erau așezate Anne împreună cu lady Elizabeth, sora baronului Danville. O plăcea foarte mult pe tânăra care urma să aibă parte de cel de-al doilea sezon, în ciuda fratelui ei cu mult mai în vârstă.

       Schimbă câteva politețuri cu doamnele și acceptă un pahar de cherry de la lord Weston care părea să nu vrea să o părăsească. Privirea ei mătură încăperea în căutarea celui dorit. El stătea cu spatele la ea, parând să nu observe prezența ei și discuta cu baronul Danville și  cu Ian.
Îl fixă o vreme cu privirea dorindu-și să se întoarcă și să o vadă, fără să audă palavrageala lordului Weston cu Elizabeth. Oftă fără să vrea și-și mută privirea pe noii veniți. Lordul Bertram împreună cu soția și cele trei fiice ale sale își făcură intrarea zgomotos. De fapt, lady Bertram era genul de femeie care părea că strigă tot timpul când vorbea. I se făcu milă, nu pentru prima oară, de cele trei fete. Erau îmbrăcate în rochii opulente, de culori țipătoare care nu erau potrivite pentru o cină la țară, dar Amelia  putea ghici frumusețea lor, ascunsă din cauza atitudinii mamei lor. Ochii doamnei sclipiră când dădu cu ochii de atâția burlaci la un loc și auzi cum îi cere lui Annie, care între timp se ridicase să-și facă datoria de gazdă, să fie prezentați. Prima victima fu chiar contele de Saint-Luc care se arătă galant ca de obicei, făcând plecăciuni și sărutându-le mâinile cu un zâmbet fermecător. Zâmbi și ea fără să vrea când îl văzu acaparat de mezina familiei, Phoebe care vorbea întruna. Se părea că fetei îi trecuse timiditatea.

       Întoarse privirea și contactul vizual cu Nick aproape că o spulberă. Îi pieri surâsul încet. Se uita la ea foarte intens și pentru o clipă nu mai existară decât ei doi. Se înmuie toată și ar fi vrut chiar atunci să se arunce în brațele lui și să-i ceară să o iubească din nou. Se scutură, ușor surprinsă de prostia ei. Nu asta era calea. Își ridică o sprânceană ironic și îl privi întrebător. Primi o încruntătură și Nick își îndreptă atenția spre familia Bertram căreia îi prezentă omagiile lui. Se strâmbă dezamăgită și simți o înțepătură când bărbatul îi zâmbi seducător fiicei mai mari, Julie. Aceasta părea năucită și se uita la el adorator, mirată să fie băgată în seamă de conte.

       Scârbită, se lăsă purtată de conversația celor de lângă ea.

        — Pentru că domnișoara Jones ne ignoră în seara aceasta, voi rămâne marcat pe viață, zicea lordul Weston privind cu coada ochiului la ea, în timp ce Elizabeth râdea veselă.

        — Mă îndoiesc, milord, că ți-am provocat vreo traumă irevocabilă, râse ea, și vreau să mă revanșez lăsându-te să mă însoțești la masă.

       — Oh, domnișoară Jones, frumusețea ta e întrecută doar de bunătatea inimii tale, rosti teatral cu mâna pe inimă lordul.

       — Mă amuzi, milord, și îmi ești drag pentru asta.

       — Pot să mor liniștit acum. Sunt cel mai fericit bărbat de pe pământ, rosti el surprinzător de sincer.

       — Ești un bufon, lord Weston, îi tăie veselă elanul Elizabeth, și ai noroc să ai parte de aprecierea Ameliei.

       — Doar de aprecierea domnișoarei Jones? întrebă el pe un ton fals îngâmfat.

       Zâmbetul lui Elizabeth pieri pentru că fratele ei se apropia de ei încruntat. Era clar că baronul dezaproba apropierea lordului mai tânăr de cele două fete. Ce nesuferit era omul acesta, gândi Amelia. Părea  că mereu plănuia ceva și nu-i putea înghiți privirile libidinoase.

Vrăjită de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum