Vrăjită de tine

Capitolul 6- Prima parte

Nick era stăpânit de o furie rece. Ar fi vrut să-l aibă în față pentru un minut pe lașul acela care otrăvise calul Ameliei cumva. Toate detaliile duceau la această concluzie. Nu-și putea imagina de ce ar fi vrut cineva să-i facă rău micuței lui. Simplul gând îi făcea rău și o determinare feroce îl făcu să jure în sinea lui că va face orice pentru a-l găsi pe bărbatul acela. Avea cunoștințe care puteau să-i dea de urmă și trebuia să le contacteze în cel mai scurt timp.

Urcă scările în viteză, conștient că îl ratase pe doctorul care venise să o vadă pe Amelia. Îl descususe pe Johnson de orice detaliu pe care acesta și-l putea aminti și care l-ar fi putut ajuta să dea de urma celui care aflase că-și spunea Adams.

Bătu ușor la ușa Ameliei, dar nu primi nici un răspuns. Ezită între îngrijorare și dorința de a-i respecta intimitatea și intră în cele din urmă în cameră. În încăpere domnea întunericul și îi trebuiră câteva secunde să-și obișnuiască ochii. Era liniște și se îndreptă spre patul mare dornic să o vadă.

Dormea. Dormea într-o parte cu o mână odihnindu-se sub obraz, în timp ce cealaltă avea degetele strânse pe pătura cu care era acoperită ca și cum ar fi vrut să se prindă de ceva.

Copleșit de o multitudine de sentimente se așeză pe marginea patului și-i desprinse degetele fără să le lase pe urmă din mâna lui mare. Se uită fascinat la fiecare deget în parte, ca mai apoi să-și aplece capul și să depună o sărutare ușoară pe încheietura ei. Se încruntă când auzi suspinul eliberat printre buzele ei întredeschise. O să-l nenorocească pe individ!

Părea atât de inocentă și dacă nu s-ar fi zărit ridicătura sânilor ei plini ar fi putut crede că e o copilă. O dorea atât de mult. Avea să înnebunească cu siguranță dacă nu o va avea în curând. Poftea la ea ca un condamnat disperat după încă o răsuflare.

Amelia se foi neliniștită și deschise ochii privindu-l țintă. Zâmbi mulțumită și coborî pleoapele din nou, nu înainte de a-i trage mâna pe obrazul ei.

Nick se mișcă mai aproape înduioșat și îi mângâie avid pometele, linia sprâncenelor ajungând în cele din urmă la buzele ei pline, arcuite într-un zâmbet. Părea că lumea viselor o face fericită și-și dori să fie el cel care o va face să râdă pentru tot restul vieții lor. Se blestemă din nou, dar nu ezită prea mult și însetat își aplecă capul și o sărută platonic, prelungind momentul până când auzi ușa deschizându-se.

Se ridică în picioare și o urmări pe Annie care încerca să se orienteze prin cameră.

- Nick! M-ai speriat! Ce faci? A adormit? întrebă ea uitându-se cu îngrijorare la Amelia.

- Da, am găsit-o dormind. Ce a spus doctorul, Annie?

- A spus că are nevoie de odihnă, de comprese la cap și ne-a dat o alifie și niște ceaiuri pentru durere. Doamne, Nick, ce s-a putut întâmpla! Sărmana, mă simt așa de vinovată că nu am însoțit-o, zise mâhnită, așezându-se pe marginea patului.

- Nu te mai frământa acum, vom avea grijă de ea. Cum se simte copilul? Sunteți bine?

- S-a uitat și la mine doctorul, după ce i-a dat ceva de dormit Ameliei. Suntem bine, dar m-am simțit foarte obosită când m-am trezit. Asta e, făcu ea în timp ce se ridica, sper doar ca până la sfârșit să suportăm împreună toate acestea.

Porniră spre ieșire și înainte ca Nick să deschidă ușa, Annie se opri uitându-se gânditoare la el. Părea că-și căuta cuvintele potrivite. Își puse o mână pe brațul lui și-l întrebă: