Vrăjită de tine

Capitolul 9- A doua parte

Vântul rece părea mai nemilos acum că se apropiau de apele râului Tamisa. Vremea era neobișnuit de friguroasă și chiar dacă purta o pelerină groasă peste îmbrăcămintea bărbătească, Amelia nu-și putea stăpâni tremurul.

Îl privi pe Nick aflat pe bancheta din fața ei și remarcă amuzată că nu-i trecuse supărarea. Când o zărise pe treptele casei făcuse ochii mari și încercase imediat să o facă să se răzgândească, fără însă să aibă succes. Venise după ea cu o trăsură fără blazon și nu putea spune că-l cunoaște nici pe vizitiul ce o mânuia.

Își petrecuse restul zilei cu Annie și cu Ian, care se bucurase foarte tare de nunta ce avea să aibă loc. Petrecuse câteva ore minunate făcând planuri împreună cu Annie și simțise pe deplin sentimentul de fericire pură. Părea că nu o mai poate afecta nimic și gândurile îi erau euforice.

Ian și Annie plecaseră mai devreme la o cină unde aveau obligația să apară. Avea o ușoară mustrare de conștiință la gândul că nu le spusese că își pusese în gând să meargă cu Nick, dar era convinsă că Ian nu ar fi fost de acord și credea că logodnicul ei- ce minunat suna- mizase pe lucrul acesta.

Îi aruncă din nou o privire lui Nick și remarcă că acesta o privea încruntat. Se înfășură mai bine în pelerină și încercă un zâmbet, deși aproape îi clănțăneau dinții în gură.

- Ți-e frig! făcu Nick, pufnind exasperat. Vino aici! Bătu cu palma pe locul de lângă el. Nu știu ce-a fost în capul tău- și-al meu- să pornești după infractori. Pfui, e o nebunie.

- Și de ce să nu vin cu tine? ridică ea vocea, ignorându-i cererea. Nu sunt inutilă și pe urmă, eu doar vreau să fiu cu... tine. Se opri neștiind ce să mai zică, mai ales că fața lui se îmblânzise considerabil și expresia lui se putea citi ușor.

- Vino aici! repetă el cu un mic zâmbet, părând în același timp concentrat. Micuțo, și eu vreau să fiu cu... tine, dar vreau să te știu în siguranță. E o prostie ce facem noi acum.

- E valabil și pentru tine. Vreau să fii în siguranță și aș înnebuni acasă gândindu-mă la posibilități.

- Am spus... zise Nick, aplecându-se și ridicând-o în brațele lui, să vii lângă mine. Trebuie să înveți să asculți, viitoare soție a mea.

Un val de căldură instantanee o străbătu și trebui să recunoască în sinea ei că era delicios felul cum stătea așa în poala lui. Își încolăci brațele în jurul gâtului său și își rezemă capul pe umărul lui. El își înteți strânsoarea și Amelia putu să jure că îl simțise înghițind în sec. Era emoționant să realizeze ce afect avea asupra lui.

- Nick, e normal să-mi doresc să îngheț clipa asta pentru totdeauna? șopti ea, mutându-și mâna stângă pe pieptul lui și bucurându-se când simți bătăile prea accelerate ale inimii lui. Vreau să o închid într-o crăpătură a timpului, să pun mii de lacăte în jurul ei pentru ca nici o nenorocire să nu ajungă la ea. Pentru că e perfectă. Clipa asta e atât de perfectă pentru mine, Nick, încât simt doar fericire.

- Iisuse, micuțo, nu mai rezist. Te ador, șopti Nick, lăsându-și capul pe spate. Fiecare moment petrecut cu tine îmi pare un dar de la Dumnezeu. Și știu... Știu că un păcătos ca mine nu merită atâta generozitate și mă simt umil în fața ta pentru că sunt un egoist. Vreau totul. Te vreau toată, vreau să mă contopesc cu bunătatea ta pentru că tu ești prelungirea mea, ești sufletul meu pentru că ești salvarea mea. Ai scos lumină din întuneric și fără tine sunt nimic.

Se simți sufocată de amalgamul de sentimente ce îi inundau coșul pieptului. Își ridică capul și-i mângâie tandru chipul, remarcând că bărbatul avea ochii închiși. Își lipi buzele de ale lui, dorind contopirea pentru că ei doi erau de fapt unul. Întotdeauna fusese așa și erau meniți unul pentru celălalt.