Vrăjită de tine

Capitolul 1- Partea a patra

       Ian Somerville se trezi în zorii zilei auzind zgomote înfundate. Camerele lui se aflau la același etaj al somptuosului conac cu cele ale fratelui său. Nu-l lăsa inima să se mute în odaia ducelui. Era prea curând. Căscă larg aruncând o privire spre soția lui. Dormea profund. Avusese încă o noapte albă în care se uitase la ea privindu-i somnul agitat. Îl îngrijora peste măsură. Se mișcă rapid și în liniște ieșind din cameră complet îmbrăcat. Îl zări pe Nick care tocmai cobora scările.

       — Nick, ce se întâmplă? întrebă încet.

       Acesta se întoarse și se uită la el cu o privire de nepătruns.

       — Ian! Eram pe punctul de a pleca, dar e mai bine că te-ai trezit. Vreau să-mi iau rămas bun.

       — Stai! Unde pleci? De ce să-ți iei rămas bun? repetă el buimăcit.

       — Nu vreau să vorbesc despre asta. Părăsesc casa asta si asta e tot. Nu mai are rost să pierd vremea pe aici.

       Ian remarcă pentru prima oară de când vorbeau ce rău arăta. Cearcăne adânci săpau fața lui Nick ca și cum nu mai cunoscuse liniștea de mult.

       — Asta nu e prea corect. Știu că Annie o să fie devastată că nu ți-ai luat rămas bun de la ea.

       O umbră de regret trecu prin ochii fratelui său.

       — Vino, coborâm împreună, oftă el, bătându-l pe spate ușor.

       Au coborât scările impresionante și au trecut de micul vestibul oprindu-se lângă ușa de la intrare.

        Majordomul își făcu apariția într-un mod cât se poate de eficient.

       — Milord, haina dumneavoastră.

       Îl ajută pe Nick să îmbrace haina de călătorie, îi dădu pălăria și mănușile și se retrase discret.

       — Nick, vreau să știu care este cauza plecării tale, porunci moale noul duce.

       — Ian, trebuie să fac asta. O să înnebunesc stând aici fără să fac nimic, doar mă știi, zise bărbatul mai tânăr evitându-i privirea.

       — E vorba despre Amelia, nu-i așa? V-ați certat? încercă să-l descoase Ian.

       — Nu vorbi tâmpenii, replică tresărind celălalt. De ce m-aș certa cu ea?

       — Păi, nu știu. Am observat că se întâmplă ceva ciudat între voi, dar nu-mi dau seama ce e. Am văzut și cum te uiți la ea, frate.

       — Încetează! Nu mă uit în niciun fel la ea. E ca o soră pentru noi, ai uitat?

       Despre asta era vorba? se gândi Ian. Nu putu să continue, deși ar fi vrut să-i spună atâtea lucruri. Chipul celuilalt era o mască rece.

       — Bine, nu vreau să te supăr, dădu el înapoi. Și când te întorci?

       — Hm, nu știu. Nu știu dacă mai pot să vin înapoi. O să îți scriu când mă stabilesc undeva, spuse Nick deschizând ușa.

       — Hei, așteaptă, te rog! Îl prinse de braț și-l privi în ochi. Trebuie să știi că locul tău este aici cu familia ta, termină Ian împărțit între dorința de a-l opri și cea de a-l lăsa să facă ceea ce trebuia.

       — Știu, rosti melancolic Nick. Cu familia... Am o rugăminte. Ai grijă de... familie și anunță-mă orice s-ar întâmpla, termină el cu un glas stins.