Vrăjită de tine

Capitolul 5- Prima parte

      

     —  Domnișoară Jones, cuferele sunt în trăsură. Mai aveți ceva de adăugat? întrebă Mary, o cameristă drăguță care îi însoțea la Londra.

      — Nu, Mary, asta e tot. Ceilalți au coborât? spuse Amelia, legându-si panglica de la pălăria simplă. Purta un costum  de călătorie maro cu inserții la haină de culoarea untului. Părul îi era strâns într-un coc lejer și zulufii din față se ondulau pe frunte  scoțându-i în evidență ochii mari și verzi.

     —  Adineauri au coborât contele de Beaufort și lordul francez, domnișoară. Lady Anne este gata de plecare și Înălțimea Sa este cu intendentul, în biroul dânsului.

       Amelia își luă săculețul din pânză și se îndreptă spre camera ducesei.

      Trecuseră două zile de la întâlnirea ciudată de lângă lac și  nu se mai întâmplase nimic spectaculos. Din contră, toată lumea vorbea cu grijă și Nick o copleșea  cu politețea sa. O enerva. Se purta cu ea de parcă era făcută din cel mai fin porțelan. Îi răspundea aproape monosilabic când i se adresa, dar asta nu-l descuraja, dimpotrivă, o includea în orice conversație  începută și o copleșea cu privirile lui fățișe, de parcă nici nu auzise partea când îi spusese să nu se mai apropie de ea.

      Nu mai rămăsese singură cu el de atunci, avea grijă să evite orice întâlnire chiar și întâmplătoare. Fuseseră foarte ocupați, încă de când anunțase Ian că vor porni spre capitală.

       Erau abia în septembrie, dar pentru că ea și Annie trebuiau să-și reînnoiască garderobele și Ian trebuia să se ocupe de investițiile sale navale, aleseseră să meargă de acum în Londra, deși sezonul londonez începea doar în noiembrie.

       Bătu încet la ușă și Annie îi deschise cu un zâmbet slab. Arăta încântător în costumul albastru închis în ciuda palorii accentuate.

        — Ești gata, Amelia? spuse ducesa ieșind din cameră. O luă pe Amelia de braț și coborâră treptele.

        —  Cum te simți azi, Annie? întrebă Amelia.

     —  Sunt mai bine, dar încă sunt surprinsă că nu pot păstra nimic în stomac, chicoti ducesa. Puiul ăsta mic vrea să știu că e prezent. Mi-e puțin groază de călătorie, numai la gândul că o să fiu legănată toată ziua mi se face rău.

       Într-adevăr, Londra era la o zi de mers cu trăsura din comitatul Cumberland.

       — Annie, o să poți să te întinzi din moment ce Ian a insistat să meargă în cealaltă trăsură cu Nick și Tony. Să sperăm că nu va fi așa de rău.

     — Mda, să sperăm... nu vreau să vă provoc griji suplimentare, rosti cu un zâmbet mic Annie.

       Intrară în salon și cei doi bărbați se ridicară cu o înclinare.

     — Sunteți gata de plecare, doamnele mele? întrebă Tony cu politețe.

      —Mai trebuie doar să-și termine treburile Ian și am înțeles că putem porni,  răspunse Annie, așezându-se pe canapea. Dacă doriți putem servi între timp niște gustări.

        — Nu trebuie să-ți faci probleme, draga mea, Tony a avut grijă de asta. Doar ce am terminat câteva platouri, rosti ironic Nick.

         — Hei, nu e vina mea că mi-e foame tot timpul. Îmi cer scuze, milady, că am provocat pagube bucătăriei voastre, se înclină jucăuș Tony în fața lui Annie.