Vrăjită de tine

Capitolul 8- Prima parte

       Deschise ochii leneș, privind cu resentiment spre partea goală a patului. Plecase. Căzuse într-un somn ciudat de profund și nu-l auzise furișându-se. Cu siguranță se furișase, având grijă să nu fie descoperit. Se răsuci și își îngropă fața în cealaltă pernă, ignorând durerea surdă dintre pulpe. Inspiră parfumul ce rămăsese impregnat în așternuturi, încercând să se gândească cu luciditate la ceea ce se întâmplase. Fiori reci îi străbătură corpul, deși inima îi era plină de o căldură efervescentă. Nu putea să se stăpânească; găsise împlinirea alături de iubirea vieții ei, dar știa că nimic nu va mai fi la fel.

       Nu-i era teamă de consecințe, nu-i era rușine de ceea ce făcuse, era pur și simplu absurd de fericită. Și nu putea să-i găsească vreo vină lui Nick, din moment ce ea sărise pe el. Dorise cu toată ființa ei să fie aproape de el, să cunoască atingerea bărbatului iubit. Oricum devenise un fel de paria a societății și singurul ei regret era că-i dezamăgise pe Ian și pe Annie. Și poate pe Nick. Cu siguranță el nu se așteptase la un astfel de comportament. Urma să aibă parte și de disprețul lor și nu putea face nimic în privința asta. Îi dezamăgise pe toți cu o seară înainte.

       Oftă adânc, cu resemnare și se dădu jos din pat chiar în momentul în care ușa se deschise.

       — Mary!!! strigă Amelia, încercând să-și acopere goliciunea.

       — Oh, v-ați trezit, domnișoară! Ați dormit mai mult decât de obicei, zise fata, trăgând draperiile pentru a permite soarelui să intre în încăpere. O zi frumoasă, domnișoară, dar nu vă lăsați înșelată; e destul de răcoare afară.

       Amelia o privi pe fată cum își face de lucru cu focul din șemineu, întrebându-se dacă aceasta observase ceva. Își roti ochii prin cameră, dar totul părea în ordine, inclusiv hainele ei, ce le purtase cu o seară înainte, erau aranjate cu grijă. Oare i se părea ciudat lui Mary că era goală? Oare părea diferită? Își drese glasul stânjenită.

        — Mary...tocmai voiam să-mi fac o baie. Crezi că poți  să-mi pregătești tu cele necesare?

       — Bineînțeles, domnișoară. Trebuie să vă mai spun că stăpânii vă așteaptă în birou. Mi-au zis să vă anunț de cum vă treziți, rosti Mary, trecând impasibilă în camera alăturată.

       Prin urmare, Ian și Annie doreau să vorbească cu ea. Cel mai probabil, fuga ei rușinoasă îi îngrozise și ei trebuiseră să dea explicații în numele ei. Cât de îngrozitor! Pentru ei. Deoarece ea nu se simțea datoare decât față de ei. Le era datoare pentru iubirea și căldura cu care o înconjuraseră, pentru iluzia de familie creată, pentru tot ce era ea astăzi.

        Oare o vor alunga?

        Se duse în camera de baie și se afundă recunoscătoare în apa fierbinte. Se simțea ciudat: goală și plină, în același timp, incapabilă să simtă ceva vis-a-vis de părerea societății despre ea, dar plină de vinovăție față de "familia" ei.

       Făcu o listă mentală cu tot ce se petrecuse: cineva dorea să o omoare, înalta societate o credea o ușuratică, îi dezamăgise pe Ian și pe Annie și i se dăruise lui Nick. Și nu putea să-l uite pe lordul Danville, care o amenințase, aparent fără nici un motiv. Nu mai avea ce căuta printre ei. Avea să aibă noroc dacă mai găsea o slujbă ca și guvernantă, dar șansele erau infime.

        Își dorea să nu-l mai întâlnească pe Nick, chiar dacă inima îi sângera doar la posibilitatea aceasta. Nu se simțea în stare să-i primească disprețul sau, mai rău, mila. Într-adevăr, Nick îi arătase o prețuire deosebită noaptea trecută, dar de unde să știe ea că nu făcea la fel cu toate femeile care-i treceau prin pat. Gândul că și alte femei îl cunoscuseră pe Nick la fel de intim, o înțepă atât de tare încât resimți durerea în piept. Oftă tare din nou și deși îi treceau toate acestea prin cap, nu regreta că-și împlinise iubirea. Regretele ar fi împins-o într-un abis  și ea nu avea de gând să cedeze amărăciunii atunci când va fi nevoită să se descurce de una singură.