Vrăjită de tine

Capitolul 4- Partea a treia

       Amelia își întoarse capul brusc, lăsând râsul să se stingă când văzu chipul încruntat a lui Nick.

        Se desprinse încet de Tony, lăsând undița pe pământul acoperit de iarbă. Ce Dumnezeu mai voia acum? Nu o putea lăsa în pace?

        Se trezise de dimineață și își începuse ziua refuzând să se mai gândească la cele întâmplate cu o noapte în urmă. Se uitase în oglindă și, deși avea cearcăne adânci cauzate de lipsa de somn, își exersase mimica feței și zâmbetul până când se convinse pe ea însăși că e lipsită de griji și că totul e în regulă.

       Se îmbrăcase, dornică să profite de ziua luminoasă și hotărâtă să se manifeste ca și cum nu-i fusese smulsă inima doar cu câteva ore înainte.

       Amelia dejunase în compania lui Tony și a lui Annie care arăta surprinzător de bine și pe urmă o rugă pe ducesă să o însoțească în oaza ei de liniște, nerăbdătoare să o descoasă cu privire la ziua de ieri.

       — Aș vrea să nu vă mai faceți atâtea griji, spusese Annie după ce se făcu comodă pe bancă. Voi fi bine, la fel și copilașul nostru.

        —  Sunt convinsă de asta, draga mea, dar trebuie să asculți de Ian și să lași doctorii să-și facă meseria. E spre binele vostru, rostise ea încă șocată de mărturisirea ducesei.

        — Amelia, sunt fericită, dar un copil mă va face să mă simt împlinită. Doar Dumnezeu știe cât mi l-am dorit, deși Ian era împotrivă. Știu că-și face griji, dar în același timp cred cu tărie că-i lipsește un moștenitor, un copil care să ducă numele mai departe. Trebuie să-i dau acest lucru, altfel în viața noastră va fi mereu un gol care o să ajungă să ne schimbe și eu nu vreau asta, suspinase Annie la sfârșit.

       Nu mai insistase chiar dacă își făcea griji. Era convinsă că Ian va avea grijă de Annie. Lucrase în grădină pălăvrăgind cu Anne despre orice altceva și când simți că aceasta obosise, se îndreptară în pas de plimbare spre conac.

       O lăsase pe tânără la intrare pentru că nu-i venea să dea încă cu ochii de el. Știa că alege calea lașului, dar dacă ar fi putut l-ar fi evitat pentru totdeauna.Se îndreptase spre grajduri nesigură pe intențiile ei. În drumul ei dăduse peste Tony care zâmbise larg la vederea ei.

       — Încotro, frumoasă domnișoară? rostise el, înclinându-se galant.

       — Tony, mă binedispui! Chiar nu cred că sunt în cea mai bună formă, zâmbise ea, uitându-se la pantalonii ei care aveau urme de noroi pe ei, sunt sigură că acum ai prefera să te afli în compania unei domnișoare drăguțe îmbrăcată după ultima modă. Și ca să-ți răspund la întrebare, mă duc la pescuit, răspunsese ea cu o sclipire vicleană în ochi sperând să-l șocheze.

       — Să pescuiești ce, mai exact? întrebase Tony pe același ton.

       — Ăă, pești... Ce altceva? chicoti ea zgomotos.

       — Te însoțesc. O să ai cu siguranță nevoie de un cavaler care să te salveze de peștii mari și răi, zâmbise el, întinzându-i brațul. Totuși, nu ai prefera să mâncăm ceva înainte?

         — Tony, abia au trecut două ore de când ai mâncat, și pe urmă ne vom întoarce la timp să luăm prânzul, se indignase ea amuzată.

       — Fie precum dorești, domnișoară Jones, replică Tony strâmbându-se comic.

       Își luaseră cele trebuincioase și porniseră spre lac, unde petrecură de minune întrecându-se care prinde cel mai mare pește. Știa în sinea ei că nu se cuvenea să fie singură cu un bărbat care nu îi era rudă, dar nu prea îi păsa de lucrul acesta având în vedere că zona era retrasă și servitorii erau toți loiali familiei și nu împrăștiau bârfe în afara conacului.