Vrăjită de tine

Capitolul 2- Partea a doua

       Amelia se holbă preț de câteva clipe la bărbatul din fața ei. Era mai frumos decât își amintea. Haina neagră îi îmbrăca umerii lați și brațele, făcându-l să pară mai puternic ca niciodată. Părul lui blond era descoperit, din nou mai lung decât se cuvenea și deja o mâncau degetele să și le treacă prin el. Descendența lui nobilă nu putea fi contestată de maxilarul cu unghiuri dure care acum era încleștat, iar pomeții lui înalți îi sublineau într-un mod ciudat masculinitatea. Buzele îi erau întinse într-o linie subțire și privirea lacomă a Ameliei stărui asupra lor câteva secunde.

       Simți cum stomacul îi face tumbe și inima o ia la goană ca o trădătoare ce era. Spera doar ca roșeața care îi cuprinsese fața și gâtul să fie puse pe seama căldurii.

       Impulsul ei fusese să se arunce în brațele lui Nick, așa cum o mai făcuse de nenumărate ori. Zâmbetul ce începuse să se lărgească pe fața ei, se stinsese deja, pentru că Nick o privea furios și dezaprobator.

       În mod deliberat își îndreptă atenția spre tânărul elegant care îl însoțea. Acesta purta un costum de călătorie sobru care-i punea în evidență talia subțire și umerii largi. Ochii lui aurii străluceau de amuzament și o admirație fățișă. Simți că roșește și mai tare.

       Trecând de șocul inițial, Amelia izbucni.

       — Ce cauți aici?

       Se căzni să se ridice și bărbatul celălalt se repezi să o ajute.

       — Permiteți-mi, domnișoară, rosti el cu un fin accent franțuzesc, întinzând o mână înmănușată spre ea.

       — Mulțumesc, domnule, întinzând la rândul ei o mână murdară cu atâta grație de parcă s-ar fi aflat în salonul reginei.

       Ridicându-se, Amelia observă cu coada ochiului expresia nedumerită a lui Nick care nu părea capabil să scoată nici o vorbă. Își puse în gând să nu arate în nici un fel cât de tulburată era în realitate.

       — Dați-mi voie să mă prezint, din moment ce vărul meu nu-și face datoria. Sunt Antoine Dumont, conte de Saint-Luc, și-mi face o deosebită plăcere să vă cunosc, zise acesta înclinându-se galant.

       — Încântată, milord, făcu o reverență Amelia zâmbind senin. Sunt Amelia Jones.

       Nick abia se putea abține. Era ridicol. O parodie cu Tony îmbrăcat impecabil ca de obicei și Amelia cu pantalonii ei largi și cămașă bărbătească. Era revoltător felul în care arăta. Cu pălăria căzută, părul prins într-o coadă de cal cu câteva șuvițe încadrându-i fața și obrajii ușor îmbujorați, ea se comporta ca și cum ar fi fost la un afurisit de eveniment social. Nu-i venea să creadă că se transformase într-atât. Se arăta ca o femeie de lume, sigură pe ea. Se înfurie privind-o cum îi zâmbește lui Tony. Ce naiba! Flirta cu el?

       Chiar și cu pata de murdărie pe față și hainele bărbătești era cea mai frumoasă femeie ce o văzuse vreodată. Se schimbase mult, cu excepția ochilor care era de aceeași culoare vie. Îi privi trupul evidențiat de costumația nepotrivită și simți deja reacția trupului său. Al naibii de pervers. Ce era în neregulă cu el?

       — S-a schimbat moda în regat, fetițo? Ce naiba cauți, tu, aici îmbrăcată așa?

       Umilită, Amelia rezistă tentației de a se uita la dezastrul care era și se întoarse cu încetineală spre el.

       Ridică dintr-o sprânceană perfect arcuită și râse ușor.

       — Nick! Te-ai întors. Ce s-a întâmplat? S-au săturat deja saloanele franțuzești de "Contele cuceritor" ?