Vrăjită de tine

Capitolul 2- Prima parte

Paris, 1820

       — Nu râde, afurisitule! mormăi încruntat Nicolas. E destul de deranjant, ce naiba.

       — Mda, bănuiesc că e destul de obositor să-ți cauți o nouă amantă când tot regnul feminin suspină după tine.

       Nick îi aruncă o uitătură urâtă vărului său îndepărtat, Antoine Dumont, conte de Saint-Luc care se scutura de râs.

       Se aflau într-un club exclusivist din Paris și savurau un amestec de cafea tare, nou apărută din Brasilia alături de un trabuc. Eliberă fumul înecându-l cu ciudă pe celălalt.

       —De fapt, și după tine aleargă, dragul meu prieten. Și știi prea bine că nu vreau să se repete experiențele din trecut.

       — Așa e. Cum se numește văduva care a amenințat că se omoară dacă o părăsești? Și să nu-l mai pomenim pe sărmanul viconte care a sfârșit cu cizma găurită. Remarcabilă țintă, Nick.

       — Doamne ferește-mă de femei isterice! Cu Diane am avut cel mai bun aranjament. Cel puțin ea e o femeie cu bun simț. Nu am avut nici un fel de probleme.

       — Pe lângă faptul că e extrem de frumoasă, oftă teatral Antoine făcându-i cu ochiul... e și înțelegătoare.

       — Nu fi absurd, Tony. Diane a înțeles perfect că ne-a legat o afacere. Ea mi-a satisfăcut nevoile și eu am răsplătit-o mai mult decât generos.

       — Știi, Nick, dacă nu aș ști mai bine aș crede că ai o aversiune față de femei. Ce păcat ca domnișoara Diane Livarot a acceptat să facă turneul continentului. Te-a lăsat cu buza umflată, prietene.

       — Ei, ca să fiu sincer deja mă plictiseam. Era momentul pentru o schimbare.

       — Ești un nebun, pufni neîncrezător Tony. Cum să te plictisească Privighetoarea? Las-o baltă. Nu-mi răspunde. Ești greu de înțeles. Te las. Trebuie să pornesc, altfel mama mă omoară dacă nu ajung la timp la prânzul ei. Mă întreb cum ai scăpat tu, își îngustă el ochii bănuitor.

       — E chiar simplu, zise Nick cu un început de zâmbet. I-am spus că am o dispoziție îngrozitoare care doar le-ar pune pe fugă pe domnișoarele bune de măritat.

       — Ai jucat cartea sincerității. Te admir, mon ami.

       Nick îl urmări cu privirea. Părea că merge la abator.

       Inima lui făcu un salt nepermis când se gândi ce ușor îl acceptase familia lui Tony.

       Ajunsese pierdut în Franța, dar hotărât să își preia îndatoririle. Când sosise pe noul lui domeniu, descoperise că totul mergea ca pe roate acolo. Se simțise destul de inutil. Proprietatea producea venituri consistente și pe lângă asta contele decedat făcuse o mulțime de investiții valoroase care îi asigurau o avere. Alți moștenitori nu erau. Contele nu avusese pe nimeni.

       La început nu primise vizitatori, dar Tony împreună cu mama și sora lui, Marie l-au asaltat. Nu putuse rezista acestei familii atât de calde și neobișnuite. Și băgăcioase. L-au introdus în înalta societate și cu toate că nu-și dorise relații cu nimeni, popularitatea lui era în creștere. Era invitat peste tot. Probabil din cauza veniturilor sale, gândi el cinic.

       Bineînțeles, fusese suspicios la început. Nu avea alți amici în afara de Tony și comportamentul lui putea fi găsit reprobabil pentru că se ferea de conversațiile plictisitoare din saloane, dar asta se părea că doar îi crescuse renumele.