Dincolo de infinituri

Capitolul 15 - Bella

Nu credeam că îmi va fi atât de greu. Ce trebuie să fac? Să stau cuminte în camera mea și la distanță de Ochi Frumoși. Atât. Nimic mai mult.

De o săptămână încoace îl tot evit. Am început să ies afară, în curtea imensă a institutului, dar am dat de el și m-am ascuns înapoi în peșteră. Merg să mănânc, este acolo și nu apuc să stau cu acea femeie pe care am cunoscut-o, Christina, decât câteva minute pe zi. La întâlnirile de terapie în grup îmi este enorm de greu să nu îmi îndrept privirea spre el. Iar totul devine mai greu când îi simt ochii pe mine.

Ochii după care tânjeam, acum îi refuz.

Dar merită. Pentru că de fiecare dată când ajung să vorbesc cu Melody, totul este bine. Cred că este chiar o persoană de treabă, drăguță, și nu merită să i se întâmple nimic rău. Mai nou ne spunem pe numele mici și toată comunicarea asta m-a convins să stau cât mai departe de Braedan. Ea dorește doar să nu îi spun nimic din ceea ce simte, eu vreau să fac mai mult. Vreau să nu intervin între ei.

Și cred că mă descurc. I-am învățat programul pe de rost ca să pot să îl evit. Mai sunt cinci minute până să apară la cantină, așa că mă grăbesc să mă ridic si să plec.

— Vorbim mai târziu, îi spun Christinei, iar aceasta zâmbește.

— Iar te ascunzi în văgăună, își clatină capul într-un mod dezamăgit. Ne vedem mâine.

Râd cât îmi permit din cauza umorului ei și îi fac cu mâna înainte să plec, aceasta răspunzându-mi cu același zâmbet.

Aproape că alerg când ies din cantină și văd că mai sunt trei minute până Braedan urmează să apară pentru micul dejun. Dar tocmai când cred că scap și că ajung aproape de holul unde îmi găsesc ușa, atât a mea cât și a lui, mă izbesc de ultimul om de pe pământ cu care aș vrea să o fac.

Penultimul, de fapt.

— Ești bine?

Și cum, din tot acest institut, a trebuit să fii tocmai tu, nu știu.

Nu, nu sunt bine. Mă simt ca și cum urmează să leșin. Dar nu am acele emoții groaznice obișnuite din cauza anxietății, ci altele, care mă gâdilă oarecum. Este o diferență ciudată. Însă tot sunt departe de a fi bine, acum că mă ține în brațe.

Dar de ce încă mă ține în brațe, dacă vede că sunt pe picioarele mele și nu mai am șanse să pic pe podea? Poate pentru că mă holbez ca proasta la el și nu spun nimic.

— Da, răspund înainte să mă desprind din brațele sale.

Încerc să îl ocolesc și să fug până în camera mea, însă înainte să sper la prea multe, sunt trasă de mână, întoarsă pe călcâie și readusă din nou în brațele sale.

— Te grăbești?

Nu. Mă topesc.

Parcă tocmai când eu mă dau în spate și încerc să scap de tot ceea ce încep să simt pentru el, nemernicul vine și mă ia în brațe. Care erau șansele? Nu putea să o facă acum câteva zile, când tot ceea ce voiam era să stau așa, să îi simt parfumul, să îi aud bătăile inimii, mâinile cum îi sunt încolăcite în jurul meu, irisurile cum îmi oglindesc fața în două lumi și căldura care mă face să cred că o baie de flăcări este cel mai necruțător tărâm de gheață?

— Da, îi răspund când mă trezesc din visare și încerc să mă dezlipesc de el, dar nu pot.

Se apropie mai mult de mine, până când pierd orice fărâmă al spațiului personal, iar acum mă privește fix în ochi. Și ca în acest moment nu i-am văzut niciodată. Știu sigur.

Mâinile sale ajung pe ambii mei obraji și mă ține acolo pur și simplu. Iar eu nu pot reacționa în niciun fel. Am și uitat ce mai vreau să fac cât timp mă pierd în gesturile lui. Dar parcă nici nu mai contează ce vreau eu pentru o clipită.

— Braedan, voiam să...

Și mă trezesc la realitate când Melody ne întrerupe, apărând de nicăieri cu niste fișe în mâini, privirea blocându-i-se pe noi doi, dar mai ales pe mâinile lui Brae, care se pare că încă nu se mișcă de pe fața mea cu niciun milimetru. Și nici privirea.

— Scuze de întrerupere. Nu mai contează...

— Nu. E bine. Eu tocmai plecam, spun, ieșind cât de rapid pot din tentația căldurii lui Braedan.

Nu mai vreau să stau nicio clipă, așa că mă întorc pe călcâie și plec rapid de lângă ei, intrând în cameră, lipindu-mi spatele de ușă, pe interior.

Abia acum pot gândi și respira normal. Când nu este in preajma mea.

Și gândesc că... Sunt o idioată.