Dincolo de infinituri

Capitolul 8 - Bella

Intru în salonul institutului de nebuni, privind în jurul meu și o zăresc imediat. Același păr aranjat, aceeași garderobă îngrijită, același machiaj elegant, același corp bine întreținut. Aceeași ea, care mă scârbește.

— Nu credeam că ai să vii. Ți-a dat drumul din lesă pentru puțin? o întreb când ajung lângă canapeaua pe care stă, aceasta ridicându-se la vederea mea.

— Bella, nu îți permit să vorbești așa cu...

— Cu cine? Ia spune, cu cine? Numai să îndrăznești să spui ceva, căci chiar pot fi nebună. Atât de nebună încât să fac un scandal monstru și să nu te mai lase să mă vezi niciodată.

Știam că nu mă voi putea abține încă de când am auzit că îmi va face o vizită. De fapt, nici nu plănuiam să mă abțin.

Îmi vine pur și simplu să o omor pentru că se preface atât. Este așa de josnic și nemilos, așa de crud. După ce că nu a făcut nimic, și-a lăsat amantul să îmi omoare tatăl, i-a ascuns urmele și a scăpat basma curată din cauză că bestia este polițist, m-a mai și închis aici datorită coșmarurilor și crizelor mele de emoții, iar ea se așteaptă să o primesc acum cu brațele deschise și să îi spun mamă. Nu merită un asemenea apelativ. Nu merită nimic.

— Scumpo, nu știu când vei înțelege sau dacă vei înțelege vreodată, dar eu...

— Tu, nimic. Dacă m-ai nenorocit și abandonat, măcar nu mai veni deloc. Îmi este bine și fără să îți bați joc de mine pe față.

Ochii ei se umplu de lacrimi. Teatru.

— Nu îmi bat joc, Bella. Nu mai vorbi prostii! Tot ceea ce am făcut a fost pentru tine. Toate sunt pentru tine.

Mai are și tupeul să facă pe victima în toată povestea asta.

Încerc să mă calmez. Nu le pot face nimic, oricum. Nu încă. Trebuie doar să aștept să ies de aici, să termin liceul și să plec în momentul în care am vârsta împlinită. Apoi voi reveni.

— Doar... vino aici când stăpânul te pierde din lesă, faci ce vrei. Însă o singură dată dacă îmi mai aduci aminte de acest subiect sau doar îmi vorbești, îți jur că pot face în așa fel încât nu numai să nu ne mai vedem toată viața, dar înainte de asta te bag în închisoare, cu tot cu iubitul tău.

O ameninț cu toată ura pe care o pot avea, simțind cum inima mi se strânge, mușchii îmi sunt încordați la maximum, iar stomacul îmi este înțepat de o mie de ace. Cu greu îmi rețin o altă criză și asta doar pentru că nu mă gândesc la incident, ci la răzbunare. O răzbunare pe care o voi putea îndeplini abia după multă, multă vreme.

Mă mi reține ceva.

Niște ochi. Acei ochi speciali, care mă urmăresc de ceva timp peste tot și acum sunt în spatele mamei, privindu-mă inexpresiv și făcându-mă să cred că a auzit ceva.

— Foarte bine, scumpo. Dar trebuie să știi doar că îmi pare rău și că te...

— Niciun cuvânt, îți amintești? o întreb iritată. Vizita de azi e gata, oftez apoi. Ne vedem data viitoare.

Închei conversația, ocolind-o fără să o salut și ajungând la Braedan. Trec și de el după ce îi arunc o privire scurtă, acesta încă holbându-se la mine. M-a surprins în unul dintre cele mai rele momente ale mele.

Păcat, nu cred că vom mai avea parte în viitor de schimburile noastre de priviri. După ce, probabil, a asistat la cea mai bună amenințare a mea, nu cred că ar mai vrea să mă vadă, să interacționeze cu mine sau să îmi mai dea din mâncarea lui.

Și chiar făcea sandvișuri bune.