Life in Greywood

Capitolul 11

M-am trezit la simţul razelor luminoase de soare peste ochii mei obosiţi. Am simţit cum o atingere tandră mă mângâia uşor pe spate, ce mă făcea să îmi doresc să stau astfel toată ziua.

Dintr-odată, o bufnitură a uşii de perete ne-a făcut pe mine şi pe Victor să sărim din pat ca arşi. În prag stătea Olivia, alături de tatăl ei vitreg, Zaharia. Amândoi se uitau la noi cu priviri amuzante.

-La dracu cu discreţia! Neaţa şi vouă.

I-am simţit corpul (bine lucrat, btw) al lui Victor tresărind în timp ce râsete se auzeau dinspre partea lui de pat. Olivia fu cea care îmi replică:

-Of, nici nu te-ai trezit bine şi înjuri! Păcat. Acum, dacă nu vă supăraţi, vă puteţi ridica din pat? E ora 12 după-amiaza deja!

-Mai scuteşte-mă, i-am replicat furioasă. Astă-noapte l-am salvat pe Victor de la moarte, am aflat că Zaharia e în viaţă şi are o armată de vampiri cu el, că tu eşti pe jumătate vampir şi că tatăl tău a fugit cu tine după ce te-ai născut, IAR EU NU POT SĂ DORM 2 ORE ÎN PLUS??

-Bine. Dormi, dar să ştii că dacă mai stai multă vreme acolo, o să pierzi tot picnicul organizat de Marta, plus cafeaua ei grozavă!

Din spatele ei l-am văzut pe Jason intrând în cameră la noi.

-Ai spus cumva cafea?? Oh, doamne, eu primul!

-Ăsta n-are şi el o casă? Am întrebat.

Din fericire pentru Olivia, Victor intră în discuţia noastră.

-Uite, Lore, nu cred că e nicio problemă dacă ne ridicăm acum şi mergem să ne bem cafeaua, ok?

Am expirat zgomotos. Mereu reuşea să facă asta, să mă calmeze. Cum de reuşea să mă înţeleagă atât de bine? Uneori nici eu nu mă înţelegeam pe mine. L-am privit pe Victor şi m-am pierdut imediat în ochii lui profunzi. Îmi doream atât de mult să stau toată ziua, sau poate chiar şi o veşnicie la el în braţe.

Olivia, în schimb, absorbea scena din faţa ei cu interes. Din păcate, nici limitele ei nu sunt chiar atât de mari. Îşi ridică mâinile exasperate şi ieşi din cameră, nu înainte de a mormăi ceva de genul îndrăgostiţii.

Am sărit şi eu din pat să mă schimb la mine în cameră, însă Zaharia m-a oprit exact când să ies şi mă întrebă doar:

-V-aţi protejat?

-Tată! S-a auzit vocea plângăreaţă a lui Victor. Las-o pe Lorena şi vino să vorbim ceva.

I-am mulţumit în gând lui Victor şi mi-am văzut de treabă. Doamne, ce-l iubeam pe băiatul ăsta.

Eu, Olivia, Victor, Jason, Marta şi Zaharia eram puţin cam mulţi ca să întrăm în Porsche-ul mega goth decapotabil al lui Victor, aşa că eram puşi în faţa unei micuţe probleme.

-Deci, staţi că nu pricep, mormăi Jason în timp ce stăteam toţi aliniaţi în faţa maşinii lui Victor. V-aţi gândit la cel mai mic detaliu pe care trebuie să-l prezinte picnicul ăsta din parc, dar nu v-aţi gândit că nu o să încăpem în maşină?? Aţi înnebunit?

-După tot ce s-a întâmplat, replică Olivia, nu mă mir că am ajuns atât de ameţiţi.

-Ei, asta-i bună, se apără Marta. Nu e nicio problemă, eu şi Zaharia putem merge pe jos până acolo, corect?

Zaharia încuviinţă. Semăna atât de bine cu Victor! Singura diferenţă erau crestăturile de pe chipul lui ce-l făceau să pară mult mai serios. Dacă aş fi avut cam 48 de ani poate că m-aş fi bătut cu Marta pe el. Bine, glumesc.