Life in Greywood

Capitolul 8

Jason, Olivia, Marta şi cu mine stăteam în sufrageria casei Moldovan. Ţepuşele, usturoiul şi alte porcării anti-vampireşti erau aşezate într-un ruxac de mărime medie, în timp ce Marta se agita de colo-colo să mai găsească ceva din ce ne putea ajuta. Adrenalina mă cuprinse, iar ritmul bătăilor inimii îmi crescu treptat până îmi venea să mă urc pe pereţi.

Planul era stabilit. Toţi 4 eram gata să plecăm să întâlnim ceilalţi vampiri din oraş care să ne ajute în recuperarea lui Victor, însă psihic nu eram pregătită. Era clar. Deşi era doar miezul nopţii şi băgasem deja pe gât un energizant şi jumătate, tot mă simţeam obosită.

Mi-am băgat mâna în buzunar după scrisoarea citită de peste 50 de ori. Chiar şi de data asta, cuvintele crude din scrisoare sunau la fel şi nu aveau de gând să se schimbe.

Draga mea Lorena,

Ţi-a plăcut mult când drăguţul vostru vampiraş a sărit să vă salveze din colţii mei, nu?

Ei bine, m-am asigurat că această captură a mea vă va oferi şi mai multă plăcere de data asta. Am auzit că Victoraş e cam înnebunit după tine, corect? Aş băga mâna în foc dacă m-ar durea că şi tu ai face orice pentru el, cum şi el s-a sacrificat de prima dată.

Ei bine, îţi ofer şansa să-ţi demonstrezi dragostea faţă de acest vampir neghiob. Sacrifică-te pentru el. Te aştept până la răsăritul soarelui la banca noastră de sânge (sunt absolut convins că minunata Marta va avea generozitatea de a te îndruma). Vino singură, iar Victor va fi eliberat. Frumos târg, nu?

Aminteşte-ţi şi bagă bine la căpuşor: sin-gu-ră, sau iubiţelul o păţeşte.

Ne vedem în curând.

Joseph.

Mi-am împăturit scrisoarea şi am băgat-o la loc în buzunar. Stăteam şi mă uitam undeva în gol fără să mă gândesc la ceva anume. Erau prea multe gânduri care voiau să mă stăpânească şi totuşi nu puteam desluşi niciunul.

Am simţit atingerea insistentă pe spate a unui material textil, iar când m-am întors, l-am văzut pe Jason cu mâna dreaptă întinzându-mi rucsacul şi cu cea stângă ţinându-se de nas. Îşi desfăcu degetele şi lăsă rucsacul să-mi cadă în braţe.

-Au, ce doamne iartă-mă vrei să faci, Jason?

Tuşi, apoi îmi replică:

-Ia chestia aia de lângă mine! Pute a usturoi! Mai bine o cari tu pe aia, nu cred că o să rezist prea mult în preajma ruxacului ăluia.

-Chiar atât de mult rău vă face? Întrebă o nouă voce pe care am identificat-o imediat ca fiind a Oliviei.

-Da, draga mea. Dădu să o sărute, însă eu i-am întrerupt puternic afectată (doar eram într-o misiune serioasă!)

-Ok, amorezilor! Puteţi să vă opriţi din giugiulelile voastre? Avem o treabă serioasă aici! I-am certat eu.

-Ne pare rău, rosti Jason, iar după glasul lui l-am crezut pe cuvânt.

Urmă un moment de linişte. Veni momentul să îi întreb ceea ce mă îngrijora pe mine, de fapt.

-Joseph a spus să vin singură. Sunteţi siguri de planul vostru?

-Bineînţeles! Spuse Marta cu convingere.

Tocmai ce intrase în living, însă în spatele ei avea ceva.. o armă?