Life in Greywood

Capitolul 19

Înainte de a vă lăsa să citiţi noul capitol aş dori să-mi cer scuze pentru că a trecut mai bine de o săptămână în care am neglijat povestea. Dau vina pe şcoală :))

Măcar asta pot face :D

***

-Lorena!

M-am oprit din alergat la auzul numelui meu. Marta striga după mine şi îmi făcea semn să plec. Era nebună? Erau cinci contra o mie de vampiri şi nu voia puţin ajutor? Şi nici Olivia?

Am continuat să alerg spre ele în ajutorul lor când Marta a mai strigat ceva:

-Nu, Lorena! Alexandra!

La auzul numelui Alexandrei m-am oprit în loc.

-Ce-i cu ea?

-Încui-o undeva unde nu e lumină şi scoate-i brăţara!

-De ce?

Marta nu a apucat să îmi răspundă, că un alt vampir cu brăţară roşie a sărit pe ea, însă Marta s-a apărat şi l-a doborât imediat. Simultan, din umbre au mai ieşit alţi vampiri.

Însă pe aceştia i-am recunoscut.

Diana Roberts, mama mea, a răspuns în locul Martei:

-Nu mai pune întrebări şi fă ce ţi-a spus Marta! HAI!

Nu am mai stat pe gânduri. M-am uitat în jurul meu încercând să o găsesc pe Alexandra. Mulţimile de vampiri avântate în luptă în jurul meu nu prea mi-au oferit posibilitatea să văd tot depozitul foarte bine.

Cu toate astea, am zărit-o stând într-un colţ, speriată, neştiind ce să facă. Am început să alerg spre ea, încetinită puţin de ceilalţi vampiri care săreau pe mine, însă i-am doborât pe toţi cu o muşcătură bonus, lăsându-i în urmă zbierând de durere.

-Alexandra! am strigat spre ea.

Alexandra m-a auzit imediat şi şi-a îndreptat privirea spre mine. Mă privea... cu o privire indescriptibilă.

Mai întâi reflexa ură, apoi speranţă, apoi teamă, apoi uşurare, apoi iar ură.

După ce şi-a dat una peste faţă, a reuşit să-mi spună:

-Brăţara. Ea e de vină!

-Stai liniştită. Ţi-o scot acum. Dar va trebui să-ţi stăpâneşti partea diabolică şi să îţi ţii colţii în gură, şi nu în gâtul meu! Ai înţeles?

Alexandra a încuviinţat şovăind şi s-a lăsat în braţele mele. După cum am bănuit, s-a transformat imediat în Alexandra-cea-rea şi a început să zbiere:

-Aaaa! Dă-mi drumul!

Apoi Alexandra reală îmi vorbea speriată:

-Lori, nu mă mai pot stăpâni!

Însă am ajuns la timp în temniţa în care am fost eu încuiată alături de tovarăşii mei.

Problema era că Lilith dispăruse din cameră.

Fără să mai stau pe gânduri, i-am smuls Alexandrei brăţara de la mână şi am încuiat-o în cameră. Am tras vreo cinci zăvoare şi am fugit înapoi pe terenul de luptă, unde se afla Lilith, cel mai probabil.

Depozitul era acum gol, deci mi-am permis să-mi folosesc puterile ca să ajung imediat afară. Acolo, am observat ceva uimitor.

Marta îi arunca peste protecţiile oraşului pe vampirii lui Lilith. Unul câte unul, dispăreau din teren şi cădeau la pământ, morţi. Am studiat repede terenul de luptă: