Life in Greywood

Capitolul 15

Stăteam tolănită în patul din noua cameră a mea şi a lui Victor, adâncită în gândurile mele.

Tatăl Oliviei plecase în după-amiaza aceea, iar eu eram total obosită. Aveam nevoie de 1 an de vacanţă după toate cele întâmplate.

Şi ce era cel mai nasol?

Era că nici măcar nu ştiam ce sunt de fapt. Om? Jumătate vampir, jumătate om? Vampir ştiam sigur că nu eram, pentru că nu simţeam pofta sângelui absolut deloc. Cu toate astea, aveam colţi şi puteam face lucruri extraordinare.

Victor intră în cameră şi îmi întrerupse firul gândurilor. A venit lângă mine, în noul pat şi mi-a şoptit:

-Veşti bune. Diana găteşte grozav de bine, din câte am înţeles. O să ai mâncare bună.

Am zâmbit.

-Grozav. Păcat că nu îmi este foame.. cam deloc, am minţit eu, căci nu aveam chef absolut deloc să cobor din pat.

Ochii lui Victor se măriră şi se apropie mai mult de mine. Mă privea în ochi, păstrând o distanţă foarte mică între chipurile noastre.

-Eşti sigură? Nu ai mâncat nimic toată ziua.

-Sunt bine. Serios. Şi am mâcat la prânz, după ce am ajuns aici.

Victor se apropie mai mult de mine şi mă sărută. Am rămas învăluită în îmbrăţişarea lui, în timp ce inima îmi lua foc. L-am tras mai aproape de mine, însă el se dădu înapoi.

-Nţ. Nu acum. Trebuie să mănânci. Nu comenta! Haide.

Când în sfârşit am înţeles că n-aveam încotro, m-am ridicat şi am ieşit din cameră. Arhitectural, casa Roberts semăna foarte mult cu casa Moldovan. La etaj erau dormitoarele, toate în număr mai mare. Asta era printre singurele diferenţe.

Cu toate astea, cele 2 case erau total diferite după stil. Casa Roberts era toată modernă, din subsol până-n acoperiş. Nu era deloc mobilă vintage sau Goth pe acolo, în afară poate de 2-3 tablouri.

Am coborât scările. Nu am rămas surprinsă când la masă nu le-am observat decât pe Olivia şi Cristine. Bineînţeles, primarul era om, însă poate că nu îi era foame.

Şi... iată-ne. Cele 3 mâncătoare de mâncare.În faţa fiecărui scaun stătea câte o porţie de paste napolitane. Dacă Marta adora să facă mâncare românească, atunci Diana clar era cu cea italienească. M-am aşezat pe locul meu şi le-am salutat pe fete.

-Bună, Olivia. Hei, Cristine.

-Salut! Îmi spuse Cristine. Cum îţi place casa?

-E foarte ok, mersi, am spus printre mestecături. Care este camera ta?

-E la etaj, lângă baie. Stai liniştită, Pereţii sunt buni izolatori.

Am izbucnit în râs.

-Spune-i asta Oliviei, nu mie, am râs eu.

-Ha-ha, râse Olivia prefăcut. Foarte amuzant. De fapt, spuneţi-le asta băieţilor. Ei sunt cei care pornesc totul, de obicei.

Am râs toate trei. Ce bine era să stai din nou la o bârfă cu fetele. Chiar dacă Cristine avea doar vreo 15 ani, era o super-fată. Avea ochii căprui şi părul blond închis. Semăna mai degrabă cu tatăl ei, Chris, decât cu mama ei.

Stăteam la masă şi râdeam, când Cristine îşi dresă glasul.

-Mi se pare ciudat să stau la masă cu alte 2 fete ca mine, jumătate vampir, jumătate om! Şi-aşa suntem puţini din rasa aceasta în Greywood!