Life in Greywood

Capitolul 4

  Dacă aş spune că am dormit mult şi bine în acea noapte, ei bine, aş minţi.

  Când am ajuns în cameră am observat că era 10 noaptea iar Olivia dormea deja profund, deci n-am mai apucat să discutăm despre nimic, m-am culcat direct.

  Toată noaptea m-am gândit la tocmai ce făcusem şi la scânteile aprinse în acea seară. Oare chiar este ceva între noi? Mă tot gândeam.

  Toată noaptea am stat în pat reluând scena sărutului din nou şi din nou. De fiecare dată, hormonii mei reacţionau la fel: un vulcan exploda în mine, iar eu îl doream din ce în ce mai mult. Îl voiam lângă mine, îl voiam pe Victor. Ăsta era adevărul şi nu mai puteam nega.

  M-am mai gândit şi cât de ciudat mi s-a părut în prima zi. Într-adevăr, avea ceva ciudat la el. Însă, chiar dacă nu ne cunoştea prea bine, a venit şi ne-a salvat de acel Joseph. Şi tot el fu cel care se oferi să ne ajute cu câteva lecţii de autoapărare. Să fi fost dorinţa lui de a mă săruta motivul invitaţiei?

  Nţ. El mă invitase şi pe mine, şi pe Olivia şi nu părea genul băiatului săritor pe orice fată îi pică. Oricum, eu şi Victor trebuia să vorbim.

  Ceasul deşteptător sună din nou. Am sărit să-l opresc repede, apoi m-am întors spre Olivia s-o trezesc.

  Nu era în pat.

  M-am uitat la ceas: Marţi, 8:20 AM .

  O, doamne, cineva îmi setase ceasul cu 20 de minute mai târziu! M-am ridicat din pat, grăbită să mă îmbrac, când intră Olivia.

-Hei, neaţa. Tu mi-ai setat ceasul cu 20 de minute mai târziu?

-Yup. Am auzit c-ai muncit din greu aseară. Meritai puţin somn în plus. Oricum, ieri am ajuns mai devreme, iar tu vei fi gata, ok?

-Ok..

-Marta m-a rugat să te anunţ că masa-i gata în 10 minute.

-Tres bien, alors, lasă-mă să mă schimb.

  Olivia ridică din umeri. Ieşi din cameră, iar eu am sărit ţanţoşă spre dulapul meu. Mi-am ales o pereche de jeans negri şi o bluză maronie cu o curea ţintată, ce-mi punea în evidenţă talia. Nu ştiu de ce, azi aveam de gând să arăt ceva mai rock.

  În plus, afară ploua. Din nou. Nu m-aş fi simţit bine să port roz, ca picăturile de apă să-mi transforme bluza într-un roz şi mai închis. Oribil.

  Am ieşit repede din cameră să intru la baie, însă, imediat ce am păşit pe hol, m-am ciocnit nas în nas cu Victor.

   Oh, shit.

  Ce aveam să-i spun? Ce avea el să-mi spună? Inima începu iar să îmi bată nebuneşte, mai tare ca în noaptea în care ne-au capturat Joseph şi haimalacii lui.

-Bună dimineaţa, Lorena.

-Neaţa.

  Am şovăit amândoi puţin, apoi l-am întrebat:

-Veneai să vorbeşti cu mine, corect, camarade?

-Da, încuviinţă el.

-Atunci, haide, să vorbim.

  Şi am deschis clanţa uşii de la camera mea şi l-am strecurat înăuntru.

   I-am dat ocazia să-şi spună el prima replică:

-Îmi pare rău, rosti.

-Îţi pare rău? Pe bune? Nu.

-Nu ce?