Life in Greywood

Capitolul 17

Două săptămâni mai târziu...

-Lore, hai sus, întârziem la cursuri.

Am sărit din pat ţanţoş şi i-am oferit un sărut lui Victor. Astăzi mă simţeam împlinită, cu chef de cursuri, ceea ce mi se părea un lucru foarte ciudat.

Am intrat în camera Oliviei să îi trezesc pe cei doi îndrăgostiţi. Am luat un caiet de pe nopieră şi l-am plesnit de aceasta.

Olivia şi Jason au sărit în sus la auzul plesniturii şi s-au uitat la mine cu o ură indescribtibilă.

-Pe bune, Lorena? striga Jason a mine. Nu putem încerca alte căi de trezire?

-Nu ştiu ce faceţi voi, spuse Olivia, însă eu adorm la loc.

Am scuturat din cap cu mâinile încrucişate la piept.

-Eu n-aş face asta, am avertizat-o. Am o vază cu apă la îndemână.

În secunda următoare, Olivia şi Jason au sărit din pat ridicându-şi mâinile în semn de capitulare. În sfârşit, aveam o rutină bine stabilită, o viaţă normală.

Sau, mă rog, aproximativ.

În tot acest timp, casa ne-a fost reparată şi ne-am putut muta înapoi. Diana - sau mama, mă rog – m-a întrebat dacă vreau să rămân în casa Roberts, însă eu am ales să rămân cu Victor în casa Moldovan.

Olivia încă nu ştie că ea şi Alexandra au acelaşi tată, şi anume Wren Moller, însă se apropia vremea când ar fi trebuit să îi spunem.

Iar acest gând era îngrozitor! Totul mergea atât de bine, aveam o rutină şi nu mi-aş fi dorit să tulburăm apele din nou. Ce-i drept, era bine aşa cum era.

La scurt timp după ce am aflat că sunt fiica Dianei, a trebuit să port o discuţie cu părinţii mei adoptivi. Ce-i drept, s-a lăsat cu plânsete şi ţipete, deci nu consider necesar să vă povestesc toată discuţia.

Vorbesc serios.

Tot ce conta era că totul era bine.

După cum mi-a spus şi sora mea, Cristine, puterile îţi ies la suprafaţă pe măsură ce le exersezi. Pot să spun că de când am aflat asta, am exersat şi am avut rezultate. Am descoperit că auzul meu era mai ascuţit după, iar dacă mă străduiam, reuşeam să mişc puţin lucrurile şi să ating viteza unui vampir.

Am coborât obosită scările ca să-mi iau micul dejun cu Olivia, însă o bătaie în uşa de la intrare mă făcu să mă opresc chiar înainte să intru în bucătărie.

Am mers la uşă şi am deschis-o. În prag erau nimeni altele decât Alexandra Dawson şi Cristine Roberts.

-Fetelor, bună bună!

-Hei, spuse Alexandra veselă, ca de obicei. Cristine are liber astăzi, la liceu, aşa că mă conduce până la Universitate. Vreţi să veniţi şi voi pe jos?

-Hmm, cred că da. De regulă luam maşina lui Victor dar... e o vreme frumoasă. Nu suntem încă gata, dar de ce nu intraţi?

Fetele au încuviinţat şi au intrat. În acelaşi timp coborau Jason, Olivia şi Victor.

-Hei, puştoaicelor! strigă Jason. Cum vă mai merge?

-Destul de bine! replică Alexandra.

-Grozav. Ce citeşti azi, blondino?

-Bloodlines de Richelle Mead. Aţi citit-o? E grozavă.

Jason scutură din cap.

-Nu, despre ce este vorba?