Life in Greywood

Capitolul 13

Încă de când am deschis ochii am ştiut unde mă aflam.

Camera lui Victor era aceeaşi şi neschimbată. Dormitorul iubitului meu vampir neoficial nu era foarte luminată datorită obloanelor, aşa că ochii mei trebuiau să se mulţumească cu o imagine neclară a lui Victor plimbându-se prin cameră.

Observând că am deschis ochii într-un final, Victor se opri din cine ştie ce făcea şi veni la marginea patului.

-Oh, te-ai trezit. M-ai speriat pe bune, Lorena.

-Mda, şi eu mă bucur că m-am trezit. Ce s-a întâmplat? Cât e ceasul?

-Nouă şi zece dimineaţa. Ai leşinat luni dimineaţa şi te-ai trezit abia... acum.

-Wait, bro! E marţi?

Victor încuviinţă. Dormisem mai bine de o zi? Doamne! Victor, parcă citindu-mi gândurile, îmi spuse:

-Uite, a fost un weekend greu. Şi nu îţi face griji, am auzit că nu s-a predat nimic special la cursuri ieri.

-Ai auzit? Dar ce, n-ai mers la cursuri?

Victor scutură din cap.

-Nu, am vrut să stau aici până te trezeşti.

-Oh, Victor...

Era ceva special în modul în care i-am pronunţat numele. Nu îmi mai auzisem vocea niciodată sunând astfel şi aproape că mi se păru ciudată. Însă lui Victor nu îi păsa de asta. Se apropie de mine, mă cuprinse uşor într-o îmbrăţişare şi mă sărută.

Mă simţeam pierdută, ca de fiecare dată când mă săruta el. Uneori aveam senzaţia că nu sunt bună deloc la sărutat, însă Victor îmi oferea acea siguranţă, pe care n-am simţit-o niciodată la vreun alt băiat.

Am tresărit la auzirea unei bufnituri puternice. Victor a sărit uşor înapoi (nu că l-ar fi putut speria aşa ceva) şi m-am pomenit holbându-mă la uşă. Acolo era nimeni altul decât... oh, puteţi ghici şi singuri.

-Oups, îmi pare rău, amorezilor. Chiar nu mi-am dat seama că Lorena o să treacă imediat de la starea de leşinată la cea de îndrăgostită moartă.

-JASON! am urlat la băiatul din cadrul uşii fără tragere de inimă. IEŞI NAIBII DE AICI, CĂ ALTFEL...TE SPARG!

-Erai mai drăguţă leşinată, spuse el dând să iasă din cameră, însă nu ieşi, pentru că Victor îl ţinea strâns legat de mâini în secunda următoare şi îl lipi cu faţa de perete.

Marta şi Olivia au intrat în cameră în grabă şi şi-au pus mâinile la gură evident şocate de gestul lui Victor.

Însă Victor nu se dădea înapoi. Încă îl ţinea bine lipit pe Jason de perete şi îi spunea cu un calm abia reţinut:

-Jason, eşti un prost. Sincer.

Apoi îi dădu drumul.

Olivia se duse în grabă la Jason şi îl trase afară din cameră, însă nu înainte de a-mi spune:

-Îmi pare rău, ar fi trebuit să-l leg ca să-l conving că nu trebuie să intre aici.

Imediat, Victor se relaxă şi veni spre mine.

-Îmi pare rău că a trebuit să vezi asta.

-E în regulă. Jason e cam prost.

Marta îşi dresă glasul şi vorbi de parcă ultimele 10 minute nici nu existaseră pentru ea:

-Ei, Lorena, ne bucurăm că ţi-ai revenit! V-am făcut rost de un bilet de învoire, ţie şi lui Victor. Astăzi puteţi trece peste cursuri. Cred că aveţi nevoie de o zi liniştită.