Life in Greywood

Capitolul 9

-Am spus, ARMELE JOS! Toţi vampirii mâinile sus!

Zaharia tună încă odată, când toţi s-au prins că nu era de glumă. Într-un colţ am văzut-o şi pe Olivia ridicându-şi mâinile. În ciuda adrenalinei şi a situaţiei critice nu m-am abţinut să nu mormăi:

-La naiba, acum te crezi vampir? Lasă mâinile jos!

Toţi vampirii de partea lui Joseph au făcut 2 paşi în spate, iar cei de partea Martei au venit spre mine formând un scut protector. Cu ei au tras-o şi pe Olivia în cerc şi pe Victor, care era acum eliberat şi venea spre mine.

L-am prins de mână.

-Eşti ok? Victor, am spus mai tare văzând că nu mă auzea, eşti OK?

Scutură din cap.

-Lorena.. el e tata.

-Mda.. mi-am cam dat seama.

-Am crezut că e mort, spuse şi îşi aplecă capul.

M-am pregătit să-i mai zic ceva, însă scena petrecută dincolo de scutul de protecţie improvizat ne atrase atenţia.

Se auzeau voci. Dintre toate, am distins-o pe a lui Zaharia:

-Vreau ca fiul meu, soţia mea şi cine vor mai dori ei, să părăsească scena acum.

Marta intră în cercul de protecţie. Se vedea că se chinuia să nu o ia razna. Am început să mă întreb cum ar fi dacă ai trăi aproape 200 de ani cu ideea că cineva pe care încă îl iubeşti este mort, iar după atâta timp să-l vezi chiar în faţa ta, salvându-te de moarte.

Straniu?

Mda.

-Să ne mişcăm. Repede. Diana, Mariah şi Jason, veniţi împreună cu noi până la noi acasă ca să ne îndrumaţi. Restul puteţi merge acasă.

Dintre vampiri nu se auziră proteste. Ne aflam lângă maşina lui Jason şi am luat-o din loc, lăsând în urma noastră amfiteatrul cu tot cu sunetele împuşcăturilor armelor lui Zaharia.

Era 7 dimineaţa. Stăteam pe canapeaua din sufrageria casei Moldovan alături de Olivia şi Jason. Victor şi Marta erau în bucătărie, purtând un soi de discuţie importantă. Aşteptam cu toţii un semn de la Zaharia, însă eu primeam semne numai de la somnolenţă.

-Mor. De. Somn! Nu putem să mergem la culcare?

-Lorena, mă certă Olivia. Mai aşteaptă. Trebuie să...

Olivia fu întreruptă de deschiderea uşii de la bucătărie. De acolo răsări Victor. M-am ridicat şi eu.

-Eşti bine? L-am întrebat.

-Da, foarte bine, chiar!

Îmi oferi un zâmbet şi mă îmbrăţişă. Adoram să-i simt căldura corpului lângă mine şi mirosul specific lui ca o mireasmă de flori. Nu ne-am despărţit uşor din îmbrăţişare.

-Aveţi veşti noi de la tatăl tău? Întrebă Olivia.

-Da. Vine încoace. Asta înseamnă că putem oficial să ne liniştim.

Apăru şi Marta în sufragerie. Nu mai era palidă şi serioasă, ci foarte vioaie. Ne-a întrebat:

-Vreţi cafea, croissante, ceva?

Jason şi Olivia încuviinţară. Nu şi eu. Eu voiam altceva.

-Victor? Vrei să vii puţin până sus?

-Desigur.

Ne-am ridicat, lăsându-i pe Jason şi Olivia să facă ce doamne iartă-mă voiau să facă. Am auzit câteva râsete şi şoapte de genul o să se giugiulească (ăla era clar Jason) în urma noastră, însă le-am ignorat.