Life in Greywood

Capitolul 7

Eram într-o grădină plină cu trandafiri la răsăritul soarelui. Stăteam întinsă pe spate şi cântam una dintre melodiile de dragoste atât de îndrăgite de Olivia ale lui Bruno Mars. Grădina se afla la marginea pădurii, iar dintre ramurile firave ale copacilor se strecura câte un firicel de lumină.

În stânga mea stătea Victor.

Purta brăţara cu nestemate ce-l proteja de razele soarelui. Ne ţineam de mână, fără ca vreunul să spună ceva. Îi simţeam pielea catifelată ca mătasea mângâind-o pe a mea. Urmăream norii fumurii traversând bolta cerului cristalină şi mă afundam tot mai adânc în miresmele îmbătătoare ale trandafirilor.

Stăteam aşa, când cerul s-a întunecat complet. Nicio rază de soare nu mai trecea dincolo de copaci, iar cerul fu într-o secundă acoperit de alţi nori mai cenuşii, prevesitori de ploaie. M-am uitat în stânga mea, înapoi spre Victor ca să-i spun ceva, însă el nu mai era acolo.

Victor dispăruse.

M-am ridicat în capul oaselor şi am început să mă învârt prin grădină.

-Victor! Strigam eu în speranţa că Victor avea să apară lângă mine.

Însă nu se întâmplă aşa. Norii tunară iar găleţi de apă începeau să cadă din cer, udându-mă până la piele.

Am început să alerg spre pădure ca să-l caut, însă cu cât înaintam mai mult, cu atât drumul se înceţoşa. La început n-am mai văzut petalele trandafirilor, apoi copacii spre care alergam, apoi pământul, începând să cad în gol.

Am tresărit şi mi-am deschis ochii brusc izbită de realitate. Olivia stătea din nou lângă mine, adâncită în somnul ei profund. Ceasul arăta acum ora 10:00 AM sâmbăta, ceea ce însemna o zi fără cursuri.

Pe măsură ce treceau secundele bucăţele din întâmplările din seara trecută au început să apară. Am răsuflat uşurată când am realizat că Olivia era acolo, lângă mine. Era bine.

Am sărit ţanţoş din pat, mi-am făcut toaleta şi am mers jos, în sufragerie. Când să intru în livingul mega-Goth al casei Moldovan, am observat-o pe Marta aranjând lucrurile de colo colo. Observându-mă şi ea, şi-a dus arătătorul la buze şi mi-a arătat spre canapea. Acolo lenevea nimeni altul decât Jason.

Marta intră în bucătărie, iar eu am urmat-o.

-Cafea? Mă întrebă Marta.

-Da, te rog.

Mi-a întins o ceaşcă cu cafea fierbinte şi s-a aşezat lângă mine la masă.

-Cum ai dormit în seara asta?

Grozav. Mama-vampir a băiatului-vampir după care sunt înnebunită încerca să facă conversaţie.

-Destul de bine. Nu excelent, totuşi, am visat.

-Serios? Ce anume?

Părea inofensivă şi prietenoasă. Semăna leit cu Marta pe care am cunoscut-o în prima zi.

-Doar vise fără sens. Mi se mai întâmplă.

Mama lui Victor mai luă o înghiţiură de cafea şi o lăsă pe masă.

-Se mai întâmplă? Întrebă ea cu interes. Ştii, continuă ea, soţia primarului mi-e bună prietenă. Este psiholog şi te poate ajuta să îţi înţelegi visele mai bine. Ce spui?

-Sună bine.

Ideea de a refuza oferta şefului vampirilor mă cam înfiora, aşa că mă vedeam nevoită sa accept. Până la urmă, ce se putea întâmpla?