Life in Greywood

Capitolul 12

Mirosul sacului împuţit de pe faţa mea era absolut dezgustător.

Eram într-un fel de maşină, dacă nu mă înşelam. Încă de când Anna şi fratele minune, Martin, şi-au făcut apariţia am fost cu toţii trataţi cu un sac negru peste cap. Era inutil: nu puteam să ţipăm, sau să vorbim cu ceilalţi de lângă noi, pentru că alături de noi, în ciudata aia de încăpere stătea un vampir care ne supraveghea, deci orice cale de scăpare era inutilă.

Stăteam pe nişte scaune în duba ce ne conducea nu-ştiu-unde, când am auzit vocea lui Victor lângă mine ca o şoaptă.

-Hei, Lorena.

-GURA! Urlă vampirul ce ne păzea.

Atunci Victor tăcu. Mă gândeam ce avea de gând să-mi spună Victor. Că totul avea să fie bine? Huh, nimic nu era de bine în Greywood. Mă gândeam cum naiba avusesem norocul să ajung în acest oraş, când am fost întreruptă de nişte paşi şi apoi de vocea plictisită a lui Martin Monroe.

-Oke, deci, toţi prizonierii, ascultaţi. Anna spune că vrea să vă omoare încet aşa cum l-aţi omorât pe tata, doar că...

-Pentru a 100-a oară, boule, nu ţi l-am omorât pe tac-tu, oricine ar fi el! L-am întrerupt eu.

-Eşti proastă sau doar te faci? Cum, nu ştii cine-i tata?

-Probabil cineva la fel de prost ca tine. Mă rog, cine-i?

-Nu v-a spus Anna? Mă rog. Probabil bănuia că v-aţi dat seama, având în vedere că l-aţi omorât ieri. Chiar nu v-aţi prins că tatăl nostru era Joseph Monroe?

CE? Joseph? Pe bune? Mai era ceva în legătură cu oraşul ăla despre care nu ştiam? Oh, doamne, gemenii minune Anna şi Martin erau fiii lui Joseph Monroe? Mirarea de pe chipul meu probabil că l-ar fi doborât de râs pe Jason în ciuda situaţiei critice. Păcat că aveam cu toţii saci pe cap.

-Revenind, îşi dresă Martin vocea, vrea să termine repede cu voi, aşa că mergem la marginea oraşului. O să ne jucăm puţin cu voi, iar mâine, dacă mai supravieţuiţi, vă aruncăm peste protecţiile oraşului. Asta, ştii Marta, ca să guşti puţin din propriile tale arme.

-Sunteţi nişte idioţi, spuse Jason dintr-o suflare.

-Oare?

-Da. Voi, taică-tu şi pe orice nebun l-ai mai avea în familia ta idioată.

Martin izbucni în râs. Pentru moment m-am bucurat că aveam sacul pe cap, căci astfel aş fi făcut crize mai mari de nervi şi aş fi sărit din câmpul electric ce ne ţinea izolaţi pe scaunele din dubă.

Martin se opri din râs la fel de brusc pe cât începu.

-Asta e o chestie foarte simpatică, având în vedere că tu, Jason...

-MARTIN!

Vocea furioasă şi tăioasă a Annei aproape că îmi sparse timpanele. I-am auzit paşii intrând în cameră unde stăteam noi, prizonierii, Martin şi paznicul nostru. Am auzit o plesnitură.

-Tu, frăţioare, eşti un idiot. Tot ce a trebuit să faci a fost să le spui cum o să-i facem să sufere, dumbass! Hai, mişcă-te.

Le-am auzit vocile depărtându-se, însă am putut încă să-l aud pe Martin spunând ceva de genul Ce rost mai are, îi putem spune, oricum va muri . Curiozitatea mă cuprinse imediat, însă ştiam că n-aveam cum să aflu în acel moment ce voia să spună Martin.

Mi-am relaxat muşchii şi mi-am permis, pentru puţin, să adorm.

-Trezirea, lipitorilor!

Vocea furioasă a Annei se auzi ca 2 lame ascuţite peste urechile mele. Imediat, câte un vampir ne-a prins pe fiecare în parte de braţ şi ne-a tras în picioare până am ieşit din dubă.