Life in Greywood

Capitolul 14

Acest capitol va fi narat din punctul de vedere al Oliviei Rivers. Lectură plăcută!

***

Stăteam pe locul mortului din maşina lui Victor, în timp ce Jason conducea liniştit maşina. O zi fără Lorena şi Victor la cursuri a fost o mare plictiseală, însă nu o puteam condamna pe prietena mea cea mai bună că lipsise de la cursuri.

Mi-am îndreptat privirea spre micul meu vampiraş de la volan şi am zâmbit bucurându-mă de fiecare secundă în care îl puteam privi fără ca el să mă observe.

Pun pariu că multe fete de la şcoală se gândeau la Jason ca la un manechin tras de pe podiumul de la Paris, însă toate erau nişte proaste. Ele nu ştiau că, dincolo de aparenţe, Jason nu era doar un tip super-sexy, cu o carte de replici obraznice în buzunar.

Nici nu ştiu exact cum l-aş putea descrie. Însă nu contează asta. Contează că îl iubesc, şi gata.

Jason şi-a întors capul spre mine şi îmi aruncă zâmbetul lui atotştiutor:

-Iar mă măsori cu privirea. Scuze, azi am încercat să arăt mai puţin sexy, ca să nu îţi distrag atât de mult atenţia de la cursuri.

I-m aruncat un pumn în umăr. O merita.

-Nu te mai lăuda şi fii atent la drum. Pe mine nu mă deranjează, oricum, când tu te holbezi la mine. Aşa că taci.

-S-a făcut.

Atunci, Jason trase Porsche-ul lui Victor în faţa casei. În timp ce parca, m-am uitat pe geam, ca de obicei, să verific dacă parca cum trebuie.

M-am dat jos din maşină şi am trântit uşa, însă nu am apucat să fac prea mulţi paşi că am încremenit.

Maşina tatei era în faţa casei.

Jason simţi imediat cum îmi accelerează bătăile inimii şi m-a întrebat:

-E ceva neînregulă, Olivia?

-Oh, da, Jace. Asta, i-am arătat cu degetul lui Jason maşina din spatele nostru, este maşina tatei.

Jason nu mai apucă să îmi replice, că am luat-o la fugă spre uşa casei.

-Marta? Lorena? Victor?

Uşa de la bucătărie se deschise, iar în prag stătea Lorena. Dintr-o suflare, am întrebat-o:

-Am văzut maşina... E... e aici?

Prietena mea încuviinţă.

-E în bucătărie..

-Perfect, am întrerupt-o, şi am dat-o la o parte în timp ce m-am aruncat în cameră ca într-o piscină. Dacă nu era situaţia care era, atunci Jason sau Lorena sigur aveau o glumă pregătită pe seama mea. Am ignorat gândul enervant şi m-am concentrat pe cuvintele pe care aveam să le spun când aveam să-l văd pe tata.

Şi, cu toate astea, nu mi-a ieşit mai nimic relevant:

-Tu... tată... ce, ce faci aici?

Toate capetele din cameră se întoarseră spre mine. Din poziţia în care stăteau Marta şi tata, aş crede că se certau.

Tata îmi răspunse:

-Olivia. În sfârşit. Fă-ţi bagajele. Şi Lorena la fel. Mergem acasă.

-Ce? NU! Au strigat toţi din cameră, însă ţipătul meu se auzi cel mai tare dintre toate.

Încă de mică, tata recunoscuse că aveam nişte plămâni impresionanţi. Când eram mică, eram o fată foarte răsfăţată şi le-am făcut viaţa tatei şi mamei un adevărat calvar. Chiar şi acum, când am crescut, tata ştia cel mai bine că nu era OK să se pună cu mine.