A doua zi,fetele si-au luat rămas bun,aproape sufocandu-se una pe cealaltă când autobuzul care trebuia sa o duca pe Ana la scoala a sosit.
Ana si-a pus castile in urechi,ai a inchis ochii,lăsând muzica sa umple golul pe care il simțea de câteva zile în inima ei.
Se simțea asa singură.
Întâi tatăl ei murise intr-un accident la scurt timp după ce s-au mutat,apoi mamă sa a fost nevoită sa plece de acasă cu săptămânile pentru munca,iar acum era despărțită si de Zoe.
Când ajunge în fața liceului,Ana ramane fără suflu
Era de doua ori mai mare decât fostul ei liceu si parca pana si elevi de clasă a 9-a erau mai inalti ca ea.
Se strecura în clădire,încercând sa se facă cat mai invizibilă cu putință, si după niste căutări isi gasi clasa.
Se aseza intr-o banca din spate,dar atunci intra in clasă profesorul.
Noul profesor era total opusul celui pe care il avusese la vechea scoală
Era destul de scund,inchis la culoate,cu parul negru si ochii caprui.Spre deosebire de celalalt profesor, acesta era atat de plin de mușchi încât parca luase steroizi.
-Bine toată lumea,avem doi elevi noi.Va rog sa vă ridicați si sa vă prezentați.
Damien se ridica,dandu-si ochi peste cap,mergând în fața clasei.
Ans il urmează dar,spre deosebire de colegul ei,care părea nespus de plictisit, ea era speriată de moarte.
-Bine voi doi.Prezentați -vă.
Damien o ia pe Ana de mână, indemnand-o sa vorbească
-Ma numesc Ana Blue.Am 17 ani si mama mea lucrează ca si avocat.
-Si tatăl tău? întreabă o fata din prima bancă
-Nu am tată.
Ana isi lasa privirea în pământ
-Nr pare rău sa auzim asta Ana.
Sperăm sa te simți bine aici.ii zice profesorul
Dar tu?
Damien oftează, rotindu-si ochii negri ca taciunele
-Ma numesc Damien Dawn.Am 19 ani .
-Nu ne spui ceva despre tine?întreabă zâmbind aceeasi fată care o întrebase pe Ana de tatăl ei
-Nu.
-Binee.Atunci alegeți unde o sa stați, si după putem începe lecția
Ana s-a pus în prima banca de pe mijloc,iar Damien lângă ea
Profesorul a inceput sa turuie despre matematica ,dar Ana il ascultam decât pe jumătate. Încerca sa se concentreze dar distanța atât de mica dintre ea si idolul ei o facea sa roseasca. Damien mazgalea ceva în caiet, iar Ana,crezând ca isi notă lecția, a tras cu ochiul în caiet dar atunci ii scapa un suspin de uimire.Era un desen în creion, care o reprezenta pe ea,având aripi mari,precum un înger,si zâmbind în timp ce zbura printre nori
-Îți place?o întreabă zambindu-i
-E uimitor.Cum ai facut asta în doar câteva minute?
Damien ridica din umeri
-Nu stiu.Pur si simplu mi te-am imaginat asa si m-al trezit desenând imaginea.
-E superba.
-Domnișoară Blue!tipa profesorul
Vad ca discuția dv. Cu colegul de banca este mai interesantă decat lectia mea.
Va rog sa ieșiți la tablă sa rezolvați ecuația.
Ana inghite in sec,luând marcajul in mână si mergând la tablă. Problema se întindea pe intreaba tablă si era asa complicată ca Ana nu înțelegea unde începea si unde se termina.
Dar apoi o voce i-a soptit in minte:Scrie ce îți spun.
Ana a inceput sa scrie repede,ca si cum era posedată, iar când a terminat din maker ieseau aburi ambele table erau pline.
-Impresionant.Du-te la loc,si data viitoare sa fi atentă.
Ana de pune în banca ei,nemaiindraznind sa nu fie atentă tot restul zilei
La sfarsitul orelor,ea se îndrepta spre statie când isi scapa cărțile
-Off,la naiba.
Începe sa si le adune dar când întindea mâna spre o carte,cineva o ridică
-Romeo si Julieta.Minunată operă. ii zice Damien ajutand-o sa se ridice
-Multumesc.Îmi poți da cartea inapoi?
Nu vreau sa par nerecunoascatoare dar trebuie sa ajung la autobuz.
-Te pot duce eu.Masina mea e acolo.spune arătând spre o masina neagra ,cu geamuri fumurii.
-Nu vreau sa te deranjez. Ma descurc.
-Insist.
Nemai avand ce face,Ana il urmează. Damien descuie masina,deschizandu-i usa din față si inchizand-o după ce intra.
După dă ocol masinii,urcandu-se pe locul soferului.
Au pornit la drum,si o vreme nimeni nu a zis nimic,pana ce el a spart gheața .
-Cum ti se pare la scoală?
-E drăguț, cred.Îmi e dor de Zoe.
-E prietena ta,nu?întreabă fără sa isi ia ochi de la drum
-Da.Prietena mea cea mai bună.
As fi vrut sa fie cu mine aici,fără supărare.
-Nici o supărare. Si eu as fi vrut sa fiu la scoală cu Henry.
-Pot sa te întreb ceva?
-Desigur.
-Ai spus ca ai 19 ani.
-Asa am zis
-Dar atunci cum se nu ai terminat liceul sau cel putin esti în clasă a 12-a?
-Imediat ce am terminat clasa a 8-a m-am îmbolnăvit. A trebuit sa întrerup scoala doi ani.
-Dar eu am fost în fiecare zi la cafeneaua la care cantai si erau mereu acolo.Toata ziua.
-Nu era atât de bolnav încât sa nu pot sa ies din casă. Părinți m-au obligat sa întrerup scoala,îmi trebuia un....
-Hobby?
-Mda,ii poți spune si asa.
-Asta e casa mea.Mersi mult ca m-ai adus.ii zice da d sa deschidă usa dar Damien i-o deschide din afară .
-Dar-
Acum doua secunde erau aici.spune arătând spre locul soferului
-Sunt iute.
Ana se ridica,luandu-si cărțile de pe bancheta din spate.
-Pai,ne vedem maine?
-Da.Despre a asta.
Vrei sa te duc eu?
Si asa e acelasi drum.Salvezi banii de autobuz.
-Aaaaa....sigur.
Ana era sigura ca visează
Daca nu te deranjează.
-Desigur ca nu.
Pe mâine atunci.
Ana intra in casă, uitandu-se pe geam pana ce nu mai vede masina lui Damien.
-Deci acum te aduce acasă?
Ana tresare dar când se întoarce o vede pe Zoe,cu mâinile încrucisate la piept.
-Da.A insistat,nu e ca si cum l-am rugat sau ceva.
-Desigur ca nu.
Zoe ia doua ca ni se ciocolată caldă, si amândouă merg în sufragerie
-Deci,cum a fost prima zi?
-Bine,cred.Mi s-a întâmplat ceva ciudat
-Zi.
-Pai,m-a scos la tablă la mate,la un exercițiu kilometric si l-am rezolvat în doua secunde.
-Mai nou esti buna la mate?întreabă jucandu-se cu una din coditele împletite
-Nu!
Tocmai asta e.Habar nu aveam cum se rezolvă dar parca îmi soptea cineva ce trebuie sa fac.
-Ciudat.Si altceva?
-nimic.zice cu jumatate de gură
-Zi tot.
-Bine dar sa nu tipi.
Damien mi-a zis ca daca vreau ma poate duce el la scoală
Zoe tipa entuziasmată
-Timpanele mele.geme Ana cu mâinile la urechi
-Scuze dar...o Doamne!
Deci nu se poate.Te place,sigur te place!
-Sau poate doar vrea sa fim prieteni.
Ana decise sa nu ii zica prietenie sale despre desenul din caietul lui
-Eu am teme de facut.Poți sa te duci acasă?
-Sigur...
Zoe o privea mirată
Nu era ceva obisnuit ca Ana sa o dea afară dar iesi fără sa mai zi ca ceva.
Ana de duce în camera ei, începând sa deseneze.Fără sa vrea,il desenase pe Damien.
-O Dumnezeule,obsedată mai sunt.
Se pune în pat,gata să se culce când iar ce de umbra la geamul ei.De data asta statea nemișcată
Ana se apropie încet dar atenția ii e distrasă de telefonul care sună.
-Alo?
-Ana?
Sunt mama.Te-am sunat sa vad daca esti bine.Ai pățit ceva?
Am vazut la stiri despre cutremur.Îmi pare asa rau ca nu am fost acasă
-Nu e nimic mama.Nu aveai ce sa faci.Nu am pățit nimic.
-O sa vin cât pot de repede dar trenurile sunt oprite.Va trebui sa iau avionul.
-Mamă, sunt bine.Nu e nevoie sa vii
-Off.Bine,daca zici.Dar sa ma suni pentru orice.
-Bine mama,te iubesc.
-Si eu te iubesc.
După asta,Ana închide. Acum nu se mai simțea tristă. Ba dimpotrivă, se simtea cuprinse de speranță
A băgat telefonul sub perna, dormind cu gandul la Damien.
