Ana ofta când ajunse în fața casei.Masina mamei ei si o alta erau parcate în fața casei.Nu era sigura ce era cu cea de-a după dar era sigura ca nu aducea nimic bun.
-Te simti bine?o intreba Damien
Pari mai palida decat de obicei.
-Sunt bine,dar nu sunt sigura pentru cat timp. Ai vrea sa intri cu mine?
Te rog,nu vreau sa dau ochii cu mana singură.
-De ce nu?
-In curand se căsătorește. Cu un bărbat pe care nu il cunosc deloc bine. Am nevoie sa vina cineva cu mine,ca sa nu ii arat ca nu îmi place asta.
-De ce nu ii spui?
-Mama nu e genul de om cu care sa poți vorbi ușor. ..dar asta nu e vina ei.
-E....senila?
-Nu!
Ana s-a înfuriat pe moment dar apoi a realizat ca nu ii spusese lui Damien aproape nimic despre viata ei,iar el chiar mai putine despre a lui.
-Nu e senila dar se infurie foarte repede de când a murit tata si are atacuri de paranoia.În momente de genul asta,iti trebuie foarte multă răbdare ca sa discuți cu ea.
-Înțeleg.
Damien se uita la soare si vazu ca mai erau in jur de doua ore pana apunea ,iar el spera sa controleze schimbarile si după apus,ca sa poată ramane cu Ana cat ar fi avut nevoie.
A iesit din masina in acelasi timp ce Ana
Cei doi intrara în casa si atunci se aud discutii din sufragerie.
Ana il ia pe Damien de mana ,vrând sa meargă cu el în camera ei dar apoi aud glasul mamei ei
-Ana!
Vino aici puțin, te rog.
-Imediat mama.spune cu inima în gât
Sti ce?
Mai bine te-ai duce acasă. Chiar nu cred ca ai nevoie sa vezi asta.
-Nu.
Ezitant o clipă, o lua de mână
-O sa fiu cu tine in orice moment.
Cei doi pasira pana în sufragerie iar Ana rămăsese cu gura căscată
Acolo se aflau mama ei,Ronald, si doua cupluri,unul mai in vârstă si unul mai tânăr.
Mama Anei se ridica în picioare si isi lua fiica în brațe iar pe Damien il sărută pe obraz.
-Buna dragilor.Cât ma bucur ca ati ajuns asa devreme
-Mama,ce inseamna asta?intreaba simțind cum furia ii creste
-O,asa e.
Femeia se întoarse spre ceilalți oameni.
-Acestia sunt părinții lui Ronald, zise arătând spre perechea mai in vârstă.
Si sora lui, Allena si soțul ei Marius.
-Ne bucurăm sa te cunoaștem Ana.spuse Allena ridicandu-se si luandu-i mână intr-ale ei
Ana simțea ca o sa vomite daca mai sta mult acolo.Totul semăna teribil de mult cu una din crizele mamei sale.
-Ana,spune si tu ceva.o îndemna mama ei
-Vrei sa spun ceva?
Bine.
Nu vreau sa cunosc toți oameni astia.
-Ba ai sa-i cunosti!tună mama ei
Ei vor fi noua ta familie.
Exceptandu-l pe Ronald,pe Ana si Damien toți cei din încăpere pareau socati de reacția femei.
Mama Anei de întoarse spre Damien
-Tu ce cauti aici?
Pleacă!
Nu esti parte din familie.
-Asta nu o decideți dumneavoastra, doamnă. Spuse țeapăn, privind în ochi femei
Eu am venit pentru ca Ana mi-a cerut-o.Dumneavoastra ma cunoașteți de prea putin timp ca sa îmi spune-ti sa plec.
-A...a...asta e...c...casa mea. se balbai femeia
Nu ai nici un drept sa vi aici si sa-mi vorbesti asa.
-Si cum ti-a vorbit?interveni si Ana.
Ti-a oferit tot respectul.Respect pe care nu-l meriți după ce m-ai obligat sa fac cunoștință cu niste oameni spunând ca sunt noua mea familie.Si ce familie am mai avut eu?
Tu esti mereu plecată iar bietul tata cred ca se răsucește în mormânt la circul pe care l-ai facut aici.
-Tu fetita obraznică si nerecunoscatoare!strigă vrând sa-i dea o palmă dar Damien ii prinde mâna inainte ca vre unul din degetele ei sa atingă fata Anei
-Vă rog sa nu va faceti de ras mai mult decat ati facut-o deja, doamnă.Si cu tot respectul,daca va atingeti chiar si de un fir de par de-al Anei,nu va voi ierta pentru asta.
-Cine te crezi sa îmi vorbesti asa?
-Sunt cel care i-a fost alături Anei când,îmi pare rău sa o zic, dumneavoastra nu ati fost.
Ana se uita la el mirată. Nu avea nici cea mai mica reținere si avea o siguranță pe sine si o putere cum nu mai văzuse la nimeni, nici macar la tatăl ei,cand vorbea cu maica-sa.
-El pentru mine a venit mama,nu sa iti strice mica reuniune de familie imaginară, în care în mod evident ai uitat sa ma incluzi si pe mine.Dar nu e nimic.Am fost singura aproape cinci ani,pot fi si de acum încolo.
Zicând asta,Ana urca scările pana în camera ei.Damien face o plecăciune adâncă, de parca nu ar fi fost gata sa o mănânce de vie pe mama Anei mai devreme,si o urmă pe fata pana la etajul trei.
Când intra în camera ei,Ana se arunca în pat,cu fața in palme.
-Îmi pare sincer rău ca a trebuit sa vezi asta.ii zise lui Damien
-Nu ai de ce.Sunt fericit ca am putut sa te ajut.
-Iti multumesc.Desi,as fi preferat ca nici unul sa nu fi vazut asta.
-Nu are de ce sa iti para rău. Chiar as vrea sa te cunosc mai bine,cu buna si rele.
-Inseamna ca si tu ma iubesti?intreba plina de speranță
Damien oftează, privind-o trist.
-Nu am experimentat niciodată iubirea.Nu stiu cum se simte.Te rog,da-mi timp sa înțeleg.
-Îți voi da oricât o sa ai nevoie.Dar spune-mi:"Ti la mine?"
-Vreau sa te protejez.Doar atât vreau.
-Pentru mine e destul.Cel putin deocamdată. zice zâmbind
-Ana.
Damien ofta,uitandu-se la ochi Anei.Ochi aceia albastri precum gheața dar atât de inocenți
"Asa am fost si eu cândva "se gândi el
Si chiar asa fusese,fusese la fel ca ea.Pur,inocent si dornic de cineva cu care sa isi împartă viața. Pana când a devenit vampir.
-Trebuie sa plec.ii zise
Imediat,în ochi Anei se citi frica.
-Nu pleca.Mai rămâi puțin.
Damien o privi cu tristețe
-Trebuie sa plec.
-Dar fără tine...începu cu lacrimi în ochi
Fara tine ma simt atât de singură
Nimeni nu ma aude sau vede desi casa e plină .
-Trebuie sa merg.Nu mai pot sta.
Îmi pare rău.
-Damien.
Fata se opri puțin,privind jenată podeaua.
-Nu ai vrea sa rămâi măcar pana adorm?
Damien se gândește, dar apoi zâmbete ușor
-Bine.
