Ana simțea deja ca se sufocă de la îmbrățișarea mamei ei.Pur si simplu refuza sa ii dea drumul iar Damien o privea amuzat cum dă din mâini,încercând sa se elibereze,stând sprijinit de perete cu mainile la spate.
-Mama,nu pot sa respir.zise răgușit dând din mâini
-O, Dumnezeule.
Scuze Ana.
Dar sunt atât de fericita ca esti bine.Ca te-ai întors acasă unde iti e locul.
Iar tu , baiete.
Se întoarse spre Damien care luase pozitie de drepți si pasi pana în fața lui.Chiar si stand dreaptă,abea ii ajungea pana la barbie.
Pe neasteptate,Karen il strânse în brațe.
-Iti multumesc atât de mult ca ai avut grija de Ana.Mama ta mi-a zis ca ati fost rapiti de catre niste dusmani ai familiei voastre.
Desi ma tem pentru siguranta Anei, nu o sa vă stau în cale.
Măcar atât sa fac sa te rasplatesc
-Multumesc doamna Blue.
-Karen.il corecta ea
-Karen.Multumesc.
-Esti un băiat asa simpatic.
Se ridica pe vârfuri si ii ciufuli parul.
Sa ai mare grija sa nu scape Ana.
Fata zâmbi si cei doi se privira în ochi
-O sa am mama.
Nu o sa scape de mine decat în mormânt.
Damien surase amuzat.nu avea nici un rost sa încerce sa o convinga pe Ana sa nu mai vorbească despre moarte.
-Asa te vreau, fata mea.
Mama sa o ba tu pe umăr după care isi privi sotul si zâmbi răutăcios.
-Nici un bărbat sa nu scape nepedepsit.
Chiar.Când faceti nunta?
Ana se făcu mai rosie ca racul.
-Ceeeee?
De unde pana unde mama?
Nunta?
Am doar 17 ani.
Damien isi puse mana pe după umerii ei
-Cat mai curand posibil.zâmbi el
Nu-i asa, Ana?
Fata de imbujora si zise privibdu-l in ochi
-Da.Asa e
Ronald ii privea cu mâinile încrucisate stând langa soția lui
-Copiii din ziua de azi.Tare de mai grăbesc.
-Taci mosule!rase Karen si il sărută.
-Dumnezeule!
Mamaaaa...zise Ana exasperata
-Ce e?
Crezi ca numai tu te poți distra?
Zâmbi si se întoarse la treaba ei.
-Uff,hai la mine pana nu orbim.
Damien surase iar ea il trase de brat până în camera ei,usa inchizandu-se în spatele lor.
Sfarsit.
