Au trecut doua săptămâni de când Ana a aflat despre Damien
În fiecare zi,după scoală si doi isi petreceau timpul împreună, desenand,învățând sau doar stând unul in brațele celuilalt.
Momentele preferate ale Anei erau când el o ducea în acea pădure. Când se ținea strâns de el în timp ce el fugea si sarea cu o forta mult peste masura oricarui atlet olimpic.Vântul nu o lasă sa respire si nu o dată i s-a întâmplat sa fie nevoită sa il roage sa se oprească dar iubea sentimentul.Sa fie atât de aproape de el.Sa il simtă. Damien ii explicase despre simțurile ei.
Ii explicase cum,atunci când el va muri o parte din ea va muri cu el.Si cu părere de rău ii explicase ca ea nu va putea avea pe nimeni altcineva niciodată. Acelasi lucru fiind valabil pentru el.
-Cum adică pana vei muri tu?l-a întrebat
Esti nemuritor.Cel mai probabil eu voi muri prima.
-Nu voi permite asta.se grăbi el sa zică trecandu-si mana prin părul ei.
Nu voi permite sa mori.Cât timp eu voi trai cei trai si tu.
-Si daca voi muri de bătrânețe?
Damien nu răspunse. Nu l-a întrebat, simțea ca era un subiect delicat deci nu il deschidea dar Ana stia ca Damien avusese mai multe iubite .
Iubire care probabil murisera dintr-o cauza sau alta.Dar el trăise. .Supravietuise după toate.
Dar Ana simțea. După moartea si,el nu va mai supraviețui. O vedea în felul în care o privea,în felul în care o strangea in brațe.
În felul în care avea grija de ea.
Ana se privi în oglindă si văzu cicatricea.Era exact în mijlocul frunții. Majoritatea fetelor de vârstă ei ar fi fost distruse ca fata lor are o asemenea imperfectiune.Dar Ana zâmbi. Caci acea cicatrice ii va aminti mereu de Damien.
Se imtamplase chiar cu doua zile în urmă dar parca trecuse o eternitate.
Erau in pădure ca de obicei. Damien părea intr-o forma chiar mai buna decat de obicei.Se misca atât de rapid încât Ana avea abea avea timp sa simta copacii atinsi de tălpile lui.
Erau printre copaci de mult timp.Foarte mult.Atât de mult încât Ana nu mai avea forță.
-Damien!
El nu răspunse
-Damien opreste-te!
Te rog!
Nu mai pot sa ma țin!
Dar din cauza vântului si a adrenalinei el nu o auzea
-Damien te rog!
Intr-un final,nemaiavînd forță, Ana si-a dat drumul.
Damien se opri imediat dar o privea socat.Pentru prima data nu putea face nimic.Voia sa o ajute,sa o prin da dar era paralizat de frică.
Ana s-a lovit cu spatele de o creangă, iesindu-i tot aerul din plămâni, după care a cazut cu fata in jos pe pământ
-Ana!
Ca la un semnal,Damien a prins viață, sărind imediat langa ea
-Trezeste-te.i-a soptit tinand-o în brațe
Te rog,trezeste-te!
Ii puse mâna la nas si văzu ca nu respiră desi ii simțea inima cum bate din ce in ce mai slab.
O ridica în capul oaselor,lovind-o cat putea de blând pe spate.
În aceeasi secunda Ana s-a îndreptat de spate,începând sa tuseasca.
-Esti bine.sopti ca pentru sine
Esti bine.
-Damien?
-Îmi pare rău Ana!strigă dandu-i drumul
Îmi pare atât de rău
-Damien,nu are de ce sa iti para rău. Eu mi-am dat drumul
-Dar dacă te-as fi auzit nu...
Puteai sa mori Ana!
Ea ii lua față între palme.
-Uita-te la mine.
El isi lasa privirea în jos
-Damien,uita-te în ochi mei.
Când privirile li se întâlnesc el mărește ochii
-Vezi cat consider eu ca e vina ta?
-Sangerezi.sopti Damien
Inainte ca Ana sa poată vedea isi dă jos tricoul si ii sterge sângele de pe frunte.
Abea după ce Damien i-l leagă în jurul capului începe sa simtă durerea.
-Auch.
El se ridică si atunci Ana isi ridica privirea
-Unde te duci?
El dispare folosindu-si viteza si se întoarce în scurt timp,plin de sânge la gura dar fara ca vreo picătură sa-i fi atins restul corpului sau pantalonii.
-Unde ai fost?
-Sa vanez.spune repede
Inainte ca Ana sa poată reacționa,o ia pe sus si aleargă cu ea pana la masină.
Ajunsi acolo Ana il priveste dintr-o parte in timp ce state a sprijinit cu mâinile de acoperisul masinii
Nu esti trist de data asta,isi dădu ea seama.
Esti dezgustat.
A încercat sa il atingă pe umăr dar înainte ca degetele ei sa il atingă el se întoarce si o ia în brațe.
Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău ca ai fost rănită din cauza mea!
Nu rostise nici unul din cuvintele astea.Dar ea stia.
Stia ca el suferă si ca era vina ei. Vina ei.El ar fi zis ca nu e asa.Henry ar fi zis ca nu e vina nimănui si probabil ar avea dreptate.Ea pur si simplu nu a mai putut si el pur si simplu nu a putut sa o audă.
Dar uite-l aici,cerandu-si iertarea pe care deja o primise pentru o rana pe care Ana deja nu o mai simțea.
Dar era vorba si de altceva iar ea îsi dadea seama
-Ai omorât un om,nu-i asa?
Damien se întoarce spre ea dar fara sa o privească.
-Nu aveam de ales.Te-as fi ucis daca iti beam sângele. Iar sângele animalelor nu il pot bea încă.
-Încă?
-Am stat prea mult timp fara sa beau sânge. Va trebui sa consum de om o vreme.
-In-înțeleg. Ei bine, daca vei avea vreodata-
-Nu!strigă el
Sub nici o formă nu o sa beau sângele tău!
Nici măcar sa nu te gândesti la asta!
Era atât de speriat si furios încât Ana s-a dat un pas inapoi
-De ce nu?
-Nu m-as putea controla.Sângele tău...ar innebuni orice vampir.
Are o mireasmă cum nu am mai simțit.
Chiar si o picătură m-ar face sa vreau mai mult.Deci nu ma lasa niciodată sa-ti gust sângele.
Urmează un moment de tăcere după care Ana vorbeste
-A fost femeie sau bărbat?
-Bărbat. Nu as ucide niciodată o femeie.Nu as răni niciodată o femeie.
-Damien,nu te mai gândi la asta.Sa plecăm.
-Nu as ucide o femeie.zise iar inghitindu-si un supin
Nu as ucide!
Se lasa sa cadă în fund,cu spatele sprijinit de masină
Ana se lasa lângă el.Vru sa il mângâie pe obraz dar el ii prim se mana fara sa o privească
-Te rog,nu ma atinge.Toate cele care m-ai atins au murit.
-Damien,ce ai facut?
El o lua în brațe, începând sa alerge iar.În nici doua secunde,a lasat-o jos.
Ana deschise ochii si văzu langa ea un cadavru.
Involuntar,scoase în țipăt, si apoi altul si altul.
Când se obisnui cu priveliștea, ridica ochii.Il vazu pe Damien privind corpul cu o fata lipsita de expresie
-Atinge-l.ii spuse
Prea buimacita sa se opună,Ana făcu întocmai. Era rece ca gheața. Ca Damien.
-Am ucis zeci de oameni.
Sute.Nici unul nu s-a mai trezit
Nu pe toți i-am omorât de foame. Pe unii,doar ca sa nu se afle cine,sau mai degrabă ce sunt.
-Dar asta a fost demult.Acum esti diferit.
Ea încerca iar sa il ia de mana.
-Nu înțelegi?!
Te-am adus aici ca sa vezi dovada.Monstrul din mine de trezeste iar.Iar am nevoie de sânge.
-Si credeai ca aratandu-mi acest lucru,si zicând ce ai zis o sa ma faci sa-mi fie frică?
Sa vreau sa fug de tine?
-Nu.Stiam ca nu ai fugi.Dar voiam sa iti zic.Trebuie sa stii.
Trebuie sa fii prudenta.Nu stiu ce as face daca intr-o zi,răpus de foame te-as...
-Atunci musca-ma acum.Si data viitoare,daca-
-NU!
NU AM SA MA ATING DE TINE!
O vreme nici unul dintre ei nu a spus nimic dar pana la urmă Ana a sparge gheata
-De ce trebuie sa fii mereu asa speriat?!
-Poftim?
Nu-s-
-Taci asculta si stai jos!a strigat si Damien s-a pus jos.
Înțeleg ca soarta a fost dură cu tine.Ti-ai pierdut toata familia in mai putin de o lună când erai foarte mic.Apoi pe cea care a avut grija de tine si cumva ai ajuns vampir impotriva voinței tale.Dar asta nu inseamna ca trebuie sa fii asa speriat de bombe.Stiu ca nu ai face rău unui om fara un motiv.
Ai omorât oameni dar doar pentru ca iti era foame.Daca nu o face ai ai fi murit de foame.Vrei sa mori?
A vorbit atât de repede încât,după ce a terminat,Ana a luat câteva guri mari de aer.
Au trecut câteva secunde pana Damien a răspuns
-Nu.Nu vreau.
-Nu pari prea convins.
-Mi-am pierdut familia din cauza mea!
Timo a murit din cauza mea!
Silvia a murit din cauza mea!
Maria a murit din cauza mea!
Si o mulțime de alți oameni.Toți au murit din cauza mea.Pentru ca nu m-am putut stăpâni.
Iar intr-o buna zi ai putea....
Damien făcu o pauză, inghitindu-si nodul din gât
-Ai putea muri si tu din cauza mea!
Palma Anei s-a miscat mai repede decat a putut el sa vadă.
Nu mai simțire durere cauza ta de oameni de când trăia dar palma aceasta,o simțea arzandu-o obrazul si încă simțea degetele ei lovindu-l in fuga. Atingandu-l.
Inainte ca el sa apuce măcar sa isi întoarcă capul pentru a o privi,Ana isi zdrobi buzele peste ale lui.
Prea socat ca sa reacționeze,el nu făcu nimic...cinci secunde
După care ii răspunse,sărutul devenind din ce in ce mai sălbatic.Mai pasional iar focul dintre ei era din ce in ce mai mare.Fiecare părticică din corpul ei,din mintea ei,din ființă ei, o putea simti,o cunostea si o vedea.
Voia mai mult.Iar dorință aceasta il chinuia caci stia ca si ea vrea mai mult.
S-a lăsat pe spate iar ea a încălecat peste el,fara sa oprească sărutul.O sa părea uimitor
Ființa mica,inocenta ,fragilă si speriată ca un iepuras era acum cu totul alta.Era pasională si îndrăzneață. Era a lui.
În sfarsit o simțea a lui.Dar dorință tot nu dispărea.
I-a trebuit toata puterea voinței sa ii oprească mâinile care încercau sa ii desfacă pantalonii.
-Nu Ana.i-a zis oprindu-se
O ținea de incheieturi,prinvind-o cu aceleasi parere se rău care era in ochi ei.Dar în ai si era si confuzie
-Nu mă vrei?intre ba la un pas sa plângă
Damien inspira,dand-o blând la o parte si ridicandu-se în sezut,ajutat de mâini.
-Ba da.Desigur ca te vreau.
Dar nu putem.Sunt mult prea puternic pentru asta.
El lua o piatră mare cât pumnul Anei si o strânse în pumn.Deveni un praf atât de fin încât fi imediat suflat de vânt
-Daca pot face asta unei pietre,ce crezi ca ti-as face tie?
-Ai putea incerca sa te controlezi
Damien se uita la ea cu o privire atot stiutoare
-E imposibil.Nu te poți controla când o faci.Am încercat,crede-mă.
-Ai...încercat?
Adică ai mai facut-o?
Ai mai avut iubite?
-Am peste doua sute de ani Ana.
Se lasa pe spate,apasandu-si ochii cu încheieturile
Tu ce crezi?
-Si ce s-a intamplat cu ele?întreba cu vocea stinsa
-Au murit.Tot din vina mea.
Nu vreau sa vorbesc despre asta!
E prea dureros.
Ana se gândi câteva clipe,după care il trase în picioare.
-Daca ele te-au iubit,nu cred ca iti poartă pică,la fel cum nici familia ta nu iti poartă.
Cu toții te-au iertat.E trecut.
Iarta-te.Acum ma ai pe mine,si cât o sa traiesc o sa am grija sa nu mai pierzi pe nimeni si sa nu mai fi singur.
-Te iubesc Ana.
-Si eu te iubesc.
Se imbratisara dar când s-au despărțit Damien văzu ca tricoul lui căzuse ,lăsând la vedere o raba mica.
-Îmi pare rău.
-Sa nu iti para.Ti-am zis ca voi fi mereu alaturi de tine orice ar fi.
Zicând asta,am plecat spre casa si,desi era fericită si simțea ca Damien nu se mai teme,Ana nu se putea opri din a se întreba cine era Maria.
