Ana deschis usor ochii si îsi dădu seama ca nu e în camera ei.
Auzi ticaitul usor al unui aparat pentru monitorizarea inimii si imediat isi dădu seama unde este
Urasc spitalele.se gandi in timp ce încerca sa se ridice.
Fara succes.
Deschise mai larg ochii si văzu ca prin ceață ca cineva o priveste.
Un băiat tânăr cu parul negru.
Ana:Lukas?
Ea ii mângâie părul si isi dădu seama ca nu semăna cu cel al fratelui ei.Era tepos si nu avea clamele pe care i le daruise ea.
-Nu.Sunt eu.Henry.Poți sa ma vezi?
Vederea i se limpezi si văzu clar fata prietenului ei.
Ana:De ce sunt aici?intreba pe un glas stins
Henry isi feri privirea o clipa după care se uita iar în ochi ei
Henry:Părinții tăi si doctorii cred ca te-ai înțepat în ceva la gât si ai pierdut sânge.
De fapt ...Damien te-a mușcat.
Ana:Este bine?
Ana mătură camera cu privirea si il văzu pe iubitul ei pe un scaun,cu ochii închisi si presupuse ca doarme
Henry:Nu s-a miscat de langa tine de când ai venit ,aici acum trei zile.
Ana:Mama si Zoe unde sunt?
Henry:Mama ta a plecat acasă acum ceva timp sa se ocupe de ceva.Iar pe Zoe am trimis-o acasă sa se odihnească.
Ana:Ce s-a intamplat cu Damien?
Henry:Nu stiu.Nu a zis nimic de când m-a sunat sa o aduc pe Zoe.
Damien:Ana?
Damien deschise ochi si veni imediat langa ea,luandu-i mana intr-ale lui
Damien:Slavă Domnului.Am crezut...
Henry:Eu o sa vă...las singuri.zise si iesi
Nu isi termina propoziția ci isi lasa capul în poala Anei
Damien:Îmi pare rău!
Îmi pare atât de rău.
Ana:Spune-mi ce s-a întâmplat.
Ce am pățit?
Damien isi ridica capul si isi presă buzele peste ale Anei.
Brusc,o amintire o se derula în fața ochilor
Ea si Damien se plimbau prin pădure.Nu fugeau,doar mergeau încet,prin ninsoare tinandu-se de mana.Era a doua zi după ce fuseseră la mormântul lui Lukas iar Ana nu rostise un cuvant de atunci.
Damien:Te simti bine?
Ana:Da.
Damien veni în fața ei si se apleca pentru a o privi în ochi cu mâinile pe umeri ei
Damien:Nu ma minți. Îmi pot da seama.
Ii sterse o lacrimă inainte ca aceasta sa cadă
Iti e atât de dor de el?
Ana ii lua blând mâna de pe umărul ei,oftand cu privirea în alta parte.
Ana:E doar ca.Nu i-am dus dorul opt ani.Nu am.vărsat o lacrimă când a murit , iar acum totul de revarsă peste mine de parcă ma prefac.Si poate asa si e.Poate de fapt nu sufăr. Poate doar ma prefac.Sunt o persoana oribilă.
Damien o strânse la piept
Damien:Nu esti.Aveai noua ani.
Moartea cuiva atât de apropiat poate fi traumatizantă chiar si pentru un adult.Tu erai doar un copil , iar ca sa nu suferi,ai ales sa izolezi durerea si sa te minti singura ca încă traieste.Desi stiai ca nu e asa.
Ana:Nu am avut de ales!strigă ca si cum se scuza
Mama inebunise de durere iar tata trebuia sa aibă grija de ea.De mine nu avea nimeni timp.Nimeni nu a fost acolo sa îmi aline durerea.
Damien:Dar eu sunt,acum.ii zise usor
Deci plângi,jeleste,urla ca ti-a fost luat.Fi furioasă , fi tristă , rupere in bucăți ca după sa fi iar întreagă.
Ca la un semnal,Ana se lasa în genunchi si isi lasa capul pe spate
Inspira cu greu de câteva ori cu ochii strâns închisi după care gemu din piept
Geamatul fu repede urmat de un strigăt sfasietor si de suvoaie de lacrimi. Ana plângea precum un copil mic,fara sa se oprească decat sa suspine si sa geama.
Când in sfarsit de fotolii tremura de frig si epuizare si aproape se prăbusi când o prinse Damien.
Ana:Sunt bine.sopti ea ridicandu-se
Acum sunt cu adevarat bine.
Cei doi erau gata sa se sărute când Damien întoarse capul, adulmecand zgomotos.
Damien:La dracu.zise încet
În aceeasi secunda în fața lor sărise o creatură enorma,ca un lup negru.
Damien se puse între el si Ana.
Ana se prinse de bratul lui Damien , constientă ca daca va trebui sa fuga va fi moartă.Nu avea forța pentru asa ceva. Damien statea drept iar privirea ii era hotărâtă, dar ÎI era frică. Frica sa nu pățească Ana ceva.
Damien:Cine esti?intreba impingand-o putin pe Ana in spate
Spre uimirea ei,creatura începu sa vorbească
-Cine esti TU ,vampirule?
Si ce cauti în pădurea mea.
Lupul isi muta privirea spre spatele lui Damien si văzu chipul palid si speriat din spatele lui.
-Un om!tună Lupul si urlă
Ai adus un om s-o ucizi aici.
Damien:Ma numesc Damien si sunt conducătorul clanului Dawn
Omul acesta este partenera mea
Nu am nici o intenție sa ii fac vre un rău.
-Minti!strigă el si sari
Damien încerca sa se ferească dar nu avu destul timp si laba mare ca de urs il arunca intr-o parte.La impact de lovi de un capac iar acesta se clatină fara să cada.Dar Damien cazu si nu se ridica câteva secunde
Ana scoase în tipat strident care il trezi la realitate.
Sări în picioare si sasaind precum o pisica nervoasă , sări la atac.
Sări când sări si lupul , si il prinse intr-un fel imbratisare strânsă.
Amândoi căzură la pământ , zgarcolindu-se,încă tinandu-se cu disperare.
Ana ii văzu doar colții clipind când deschide gura si musca.Desi nu ii plecaseră orele de biologie,Ana stiu ca Damien muscase jugulara.Un jet de sânge negru a sărit din gâtul creaturii iar Damien s-a dat în spate lingandu-si sângele de pe mâini.
Ca si cum abea isi amintise pentru ce a luptat,se întoarse spre Ana care privea îngrozită cum animalul sangera.
A vrut sa se duca spre ea dar nu apuca sa facă nici un pas ca lupul sări si il muscă de partea dreapta a gâtului.Era un lup imens dar botul era subtire ceea ce i-a fost de mare ajutor.
Damien a tipat,si l-a aruncat cât colo.Animalul rănit a fugit cât l-au ținut picioarele lăsând dare de sânge negru în urma lui.
Damien privi cum monstrul se face tot mai mic pana ce disparu si atunci si el cazu in genunchi.
Ana fugi spre el dar Damien isi ridică capul si inainte sa vadă sângele care se scurgea din rana,Ana ii văzu ochii atât de rosii ca parca sclipeau.
Damien:Nu te apropia!gemu încercând sa oprească sangerarea
Fugi!
Eu o sa ma descurc dar tu trebuie sa iesi de-aici.
Ana:Nu plec fara tine.zise hotărât si se tara până langa el.
Damien:Nu.
Se tara mai încolo
Te rog nu!
O sa te omor.
Sângele se opri dar atunci Damien tipa de durere.
Ana:Ce ti se intampla?întreba speriată
Damien:Trebuie...sa beau sânge.
Te rog,pleacă. Nu vreau sa te rănesc.
Plea-
Inainte sa poată termina,foamea il acapara si ultimul lucru pe care si-l amintea Ana,era o înțepături in gât.
Ana clipi pentru a fi sigura ca s-a întors in prezent si se uita la Damien.
Ana:Nu a fost vina ta. Erai rănit.
Inainte ca Damien sa poată răspunde,pe usa năvălește Zoe, urmata din spate de Henry.
Fata sare la gâtul prietenei sale,imbratisand-o strâns.
Zoe:Mi-a fost atât de frica Ana!
Credeam ca o sa te pierd si pe tine.
Ana:Bine Zoe,scuze,dar nu pot sa respir.zise batand-o usor pe brat
Fata de dădu înapoi zâmbind dar zâmbetul ii pieri când il văzu pe Damien.
Zoe:Ce cauti TU aici?tipa ea cu ochi verzi lucindu-i de mânie
Ana:Zoe.
Zoe:Te-am intrebat ceva.
Nu ai nici un drept sa fi aici.
Inainte ca el sa poată sa se apere ea vorbi iar,aproape scuipat cuvintele
Zoe:Puteai sa o omori tu...tu...@
sugător de sânge!
Nu îmi pasă cât de foame iti era nu ai nici un drept sa te hrăneste din prietenii mei.Din FAMILIA mea!
Damien:Ana este si a mea.zise calm
Zoe:Nici sa nu îndrăznești!
Ea nu îți apartine si nu trebuie sa te suporte!
Ai idee cum este sa fi singur?!
Henry si Ana o priveau socati dar Damien doar a tresărit
Damien:Cearta asta nu are nici un sens.
Zoe se facuse rosie de furie
Zoe:Poate pentru tine!
Tu ai avut sute!
Toate au murit,unele chiar de mana ta poate.Si sigur nu iti pare rău!
Sigur nu iti pare rău ca ti-ai omorât iubitele!
Henry nu a fost niciodată mai recunoscător pentru reflexele sale căci daca Damien ar fi apucat sa ridice mâna,i-ar fi fost greu sa o oprească. Astfel, l-a prins de brat inainte sa facă ceva ce ar fi regretat.Si ceva pentru care Henry l-ar fi urat mult timp...
Henry:Nu.i-a soptit si i-a dat drumul la mână
-Ma scuzati.
Cu toții s-au întors sa vadă o asistenta mica si subtire, cu parul castani prins în coc privindu-i furioasă
-Acesta nu este loc pentru ceartă.
Daca aveti ceva de discutat iesiti afară. Dăunează pacientei.
În plus orele de vizita s-au terminat.
Henry:Înțelegem. Hai Zoe.
Inainte ca prietena sa sa poată protesta,Henry o apuca de mana tragand-o afară.
-E valabil si pentru tine.ii zice privindu-l pe Damien.
Ana:Nu pleca
Damien:Trebuie Ana.O sa iesi de aici în curând,o sa mai vin in vizită .
Ea dădu din cap si Damien iesi.
Acasa la Zoe:
Cei doi intraseră în casă.
Henry:De ce ai tipat asa,cineva putea sa te auda?
Zoe:Sa ma auda!
Ar fi mai bine pentru intreaga lume daca sugatorii aia de sânge nu ar mai fi.
Henry:Damien este prietenul meu.zise încercând sa isi pastreze vocea calmă
Zoe:Iar Ana a mea!tipa ea
Ce as fi facut daca o omora?
Ce as face daca te-ar omori pe tine?
Recunoaste Henry.Ti-am vazut cicatricele de pe corp.Urme de colti.Cate ti le-au facut cei pe care ii vanezi,si cate Damien?
Lui Henry ii lua mult sa răspundă. Foarte mult timp , pe care si-l petrecu încercând sa isi adune puterea sa recunoască în fața iubitei sale ceea ce negase in fata tatălui său.
Henry:Mai mult...de...jumatate.
Zoe batu din palme.
Zoe:Jumatate!
Perfect.Asta inseamna ca de câte ori era sa mori?
Peste doua zeci?
Ce a facut?
Te-a hipnotizat?
Ca în filme?
Sau a sărit pe tine?
Sau poate pur si simplu vorbeați si-
Henry:Nu il compara cu vampirii obisnuiti!strigă el fara sa o privească iar ea rămase muta
Îmi cer scuze,nu trebuia sa tip.
Dar el se controlează foarte bine.
De fiecare data când m-a muscat am fost de acord ba chiar l-am rugat eu.
Zoe:De ce?
De ce te-ai lasa pradă de buna voie unui-
Henry:Pentru ca mi-a salvat viața.i-o reteza el.
pentru ca e o persoana buna.Si pentru ca ar fi murit daca nu consuma sânge.
Dar nu voia sa ucidă oameni.
Nu e un monstru.
Zoe se lasa în genunchi începând sa plângă cu suspine.
Alarmat,Henry se lasa langa ea si o lua în brațe.
Zoe:Îmi e frică!strigă infigandu-si unghiile în spatele lui
Nu vreau sa mai pierd pe cineva.
Mama si tata s-au dus.Numai pe tine si pe Ana va mai am.
Henry:Nu ai sa ne pierzi.
O ajuta sa se ridice si ii ridica bărbia pentru a-l privi în ochi
Ma auzi?
Nu o sa ne pierzi.Nu voi mai permite sa suferi iar.Iti promit.
A zis după care s-au sărutat.
