-Asta nu arată ca drumul spre casă. zise Ana uitandu-se pe geam la pustiul ce ii inconjura
Unde mergem?
-Ai sa vezi.Iti plac zilele ploioase, nu?
-Ma cunosti bine.
-Asa e.Acum mai asteapta puțin.
După mai mult timp,masina s-a oprit si amândoi au coborât
În fața ochilor Ana ce dea o pădure enormă, în care părea întuneric ca la miezul nopții desi soarele desi nu era nici măcar cu doua ore după pranz.
-Ce facem aici?intreba privind măreția pădurii
-Întâi pune-ti geanta in portbagaj
Ana făcu astfel si Damien o puse lângă pe a lui.După ce încuie masina,fara sa zi ca nimic o lua pe Ana in spate atât de brusc si cu atâta ușurință ca ea scoase în ti pat surprins
-Ce vrei sa faci?
Ana isi strânse mâinile în jurul gâtului său
-Tine-te bine.ii zise fără sa raspunda
Răzbi cu o asemenea viteză ca Ana rămăsese fara aer câteva secunde.
Nu ii place a viteza iar el alerga mai repede ca o moticicleta.
Când făcu în salt, A ba simti acelasi gol în stomac ca atunci când s-a dat intr-un mountainruss in parcul de distracții. Atunci jurase ca nu va mai urca niciodata intr-unul.
Totusi,când deschide ochii nu putu sa nu fie uimită de cat de sus erau si de faptul ca Damien încă urca.Când aterizase pe o cârcă groasă aceasta scoase în geamăt atât de profund încât Ana de temea ca se va rupe.
De acolo a satur când pe una când pe alta,iar Ana cu fiecare ramura pe care aterizau pe lipsa mai bine de spatele lui.
Viteza si puterea cu care se deplasa el aproape nu o lasă nici sa respire motiv pentru care îl invidia pe Damien,care nu avea nici o problemă.
-Damien opreste-te!încerca sa tipe dar țipătul si se auzea ca o soaptă,înăbușit de vânt
Te rog.
Dar el nu se opri.Continua sa sară de pe o creată pe alta din nou si din nou in ceea ce Anei i se păru ca o vesnicie.
La un moment dat de opri si rămase ca trăsnit, privind în jos.
-Acum chiar trebuie sa te tii bine.ii spuse si ea se lipeste mai tare de trupul lui.
Ana avu nevoie de toata voința sa nu țipe când Damien sări de pe ramură. Presiunea ii lua respirația iar vântul ii cam aia în urechi dar senzatia era plăcută
Cea mai plăcută da care avusese parte isi dădu ea seama.
Când era pe punctul sa ajung la pământ de puse pe burtă.
Ana simti o izbitura colosală si pe moment i-au tiuit urechile dar apoi a inspirat adânc ca si cum fusese pe punctul sa se înece si se ridică .I-au trebuit câteva secunde sa se poată ține pe picioare si atunci aducandu-si aminte pe ce a aterizat,s-a întors spre Damien.El era încă pe jos,cu fata la pământ
-Damien?
Hei esti bine?
El nu răspunde nimic cu doar ii vedea corpul cum se zguduie
-Damien!
Frica disparu când il întoarse pe spate si-l vazu cum râde
-Nemernicule.zise zâmbind ușurată
Sa nu ma mai sperii asa.
Dumnezeule mare.
-Ti-am zis ca nu-a om.Nu as muri din atât
Puterea lui nu era umană. Nici un om nu ar fi fost în stare sa facă ceea ce a făcut el.
"Chiar nu e om"se gândi ea
-Chiar nu esti om.
El surâde si se apropie,sarutand-o pe buze.
-Te iubesc. sopti desprinzandu-de doar o clipa din sărut
Ea ii răspunse ,punandu-si mâinile după gâtul lui,optînd acele cuvinte din nou
-Te iubesc.
Si le-au zis,iar si iar, mult timp chiar si după ce s-au oprit.State au imbratisati,privind unul in ochi celuilalt si ca intotdeauna vazandu-se pe ei însisi
-Sunt fericit.a zis punandu-i o subită după ureche
-la fel si eu.
Il strânse si mai tare în brațe,ca si cum nu voia sa il piardă
-Numai cu tine sunt fericit.Numai tu mă ti in viață Ana.zise mangaind-o pe spate in timp ce state a în brațele lui
Iti jur ca nu te voi face sa suferi.
-Nu ma îndoiesc de asta.
Ea il sărută pe frunte dar în secunda următoare el se încruntă si o tranti la pământ, punandu-si brațul peste ea.
-Ce este?
-Tine-ti respiratia si nu scoate un sunet.Vine ceva.Un animal.
-Animal?
-Liniște.
Atunci,de ei se apropie un urs imens,negru.Pasi greoi pana la ei,si se apropie de Damien. Curând după aceea,s-a întors spre Ana.El ținea ochii închisi dar nu se putea opri din tremurat.
Ursul a adulmecat-o după care a urlat ridicând o labaxsa o lovească.
Totusi,Damien a fost mai rapid si a prins laba animalului,aruncandu-l cât colo.
În cădere,ursul s-a izbit de cum copac,daramandu-l.
S-a ridicat năucit si s-a uitat iar spre Damien care state a drept,privindu-l încruntat,gata de o noua lovitură.
Totusi, animalul a înțeles ca a atacat un adversar mai puternic deci a fugit msncsnd pământul
-A plecat.E în regula acum.zise intorcandu-se spre Ana
Ea tot tremura,privind cu groază la copacul daramat
-Trebuia sa il ucizi.zise mai mult pentru ea după care striga
Trebuia sa il ucizi!
-Ana e un animal,voia doar sa se hrănească.
-Trebuie sa il ucizi.zise iar cu lacrimi curgsndu-i în jos pe obraji
Trebuia...
-Ana limisteste-te
-L-ai lăsat sa plece!
O sa ucidă pe cineva.Asta fac ei!
Mereu...suspină ingropandu-si fata in tricoul lui
Damien a strans-o în brațe pana ce suspinelor o s-au domolit si atunci a imtrebat-o.
-Ai pierdut pe cineva din cauza unui urs?
-Fratele meu.
Eram în excursie cu clasa lui si mai mulți vânători. Trebuia sa învățam despre animale.
Eram mica.Nu aveam decat noua ani.Il.adorat pe Lukas.Era idolul meu.Tot ce făcea el voiam sa fac si eu.
-V-a atacat un urs?
Ana clatină din cap cu tristețe
-A fost mult mai rău.
În rus a vrut da ne atace tabăra
Unul dintre vânători l-a impus cât cu un tranchilizant si l-a pus intr-o cușcă desi rănite pe unul dintre copii.În acea seara ea am vrut sa ma apropii de cască caci nu mai văzusem un animal salbatic atât de aproape.
Lukas era cu mine.
Cumva,animalul a rupt cusca su a iesit.A sărit pe el,si...zise printre lacrimi
În timp ce era sta sfasiat de viu a strigat la mine.Fugi!
A fost ultimul lui cuvant
Am fugit în tabără. De ce dracu nu au pus nenorocita de cască acolo nu stiu.
Vânătorii au omorât ursul dar când am ajuns Lukas era...de nerecunoscut.
-Înțeleg Ana.Ai tot dreptul sa urasti creaturi acestea.Dar nu toate sînt asa.La fel ca si cu oamenii.
-Stiu.Dar nu ma pot abține.
-Haide sa plecăm.Oricum se întuneca
Ana nu a scos un cuvânt în drum spre casă.A stat cu capul sprijinit de geam,privind picăturile de ploaie.
Intr-un final masina de oprește dar când sa coboare,Ana vede masina mamei sale si oftează cu tristețe.
-Nu...suspină si o lacrimă ii căzu din ochiul stâng
Hohotind dureros se ghemui in brațele lui Damien care o strangea fara sa spună nimic
-Nu vreau sa ma întorc acolo. suspină ea
-Atunci nu te întoarce.
Ea clatină capul cu tristețe.
-Nu pot.Trebuie sa ma întorc. Sunt încă minoră.Ea are grija de mine.
Chiar daca doar de formă. Eu trebuie sa o ascult.
-Te iubesc Ana.zise sarutand-o pe creștet
Ma doare sufletul sa te vad suferind.Nu e nimic cu care sa pot sa te ajut?
Am putea vorbi cu mama ta.
-Ai intalnit-o pe mama.grai fata deznădăjduită
Nu e omul cu care sa poți sa te înțelegi.
-Trebuie sa fie ceva totuși. O sa ma gândesc.
Zicând asta,iesi si ii deschide usa, ajutand-o sa coboare si sarutand-o pe obraji după care ii sterse o lacrimă din ochi.
Ana il mai îmbrățișa odată după care isi lua geanta si intra in casă
Încerca sa se facă neauzita dat o treaptă a scartait sub talpa ei si imediat a auzit vocea mamei ei strigând-o din sufragerie.
-Acum mama!
Fara tragere de inima,față abandona rucsacul mergand in sufragerie unde dadu de mama sa si Ronald .
-Unde ai fost pana acum?intre ba dând din picior
Ai idee cât de îngrijorată am fost?
-Am fost la scoala. zise cu capul in pământ
-La scoală. repeta ea holbandu-se la fiica ei
E deja întuneric.Vrei sa mori si nu stii cum?
-Eram cu Damien.zise incet
Mama ei nu spune nimic câteva secunde apoi scoate un țipăt ascuțit
-Dumnezeule mare!
Tu realizezi ce putea sa iti facă? !
Putea sa te violeze sau sa te ucidă sau Dumnezeu stie ce sa iti mai facă!
-Damien nu e asa mamă. Ma iubește.
-Te iubeste,sigur ca da.Si taica-tău ma iubea si totusi ne-a părăsit.
-Mamă, tata e mort.
-Off Ana.
Femeia se apropie de fiica ei, landu-i față între palme.
-Stiu ca ti-ai iubit tatăl si ca vrei sa crezi doar lucruri bune despre el.Dar ne-a părăsit. Acceptă
Ana se dădu în spate ca si cum tocmai primise o palmă.
Isi întoarse repede capul spre Ronald care state a pe canapea
-Ce i-ai făcut?
Bărbatul nu apuca sa răspundă ca Ana sări si il prinse de gulerul ploverelui
-Ce i-ai facut?!
Inainte nu era asa!
-Nu i-am făcut nimic Ana.zise cu durere in glas
Se pare ca suferința ei era atât de mare încât s-a convins singura ca tatăl tau a parasit-o.
-Ana.mama ei ii desprinde usor mâinile de haină
De ce nu ma privesti în ochi?întreba usor dar după se încruntă
-Uita-te la mine.porunci ea
-Nu.veni soapta de răspuns
-Uita-te!zise mai hotărât
Ana nu se opuse când degetele mamei sale i se infipsera in obraji,ridicandu-i capul.
Când văzu ochii umezi si inrositi de plâns ai fiicei sale,Karen se dădu un pas inapoi si vorbi atât de încet încât Ana abea auzi ce spune
-Băiatul ăla...ce ti-a făcut?
De ce ai plâns?
-Tristețea mea are nici o legătură cu Damien.zise înghitindu-si lacrimile
Azi mi-am amintit de Lukas.De moartea lui.De asta am plâns.
Karen rămase ca trasnita
-Lukas.....
Cine e?
Un prieten de al tău?
Ana simti ca cineva i-a tras un pumn în piept.
-Lukas, fiul tău! strigă îndurerată începând din nou sa plângă hohotind dureros
-Eu nu am nici un fiu...
Karen se lasa pe canapea rămânând nemișcată
Eu nu am nici un fiu!strigă cu lacrimi fierbinti curgandu-o pe obraji înrosiți
Nu am si nici nu am avut vre un fiu.spuse plângând in timp ce Ronald o strangea in brațe.
-Si atunci de ce plângi? intreba Ana plângând la rândul ei
Karen nu-i răspunse cu doar continua sa plângă cu suspine cu fața îngropată în pieptul soțului ei.
Văzând ca nu mai are ce discuta cu mama ei,Ana fugi in camera sa si începu sa plângă iar cu lacrimi amare.
Planse pana auzi telefonul sunând.Era Damien.
-Ana?
Ce s-a întâmplat?
Ai plâns foarte mult.
Pentru o clipă,a vru sa-i zi ca tot dar se răzgândi în ultima clipă.
-Sunt doar tristă. Atât. zise răgușit
-Daca asa aici tu Ana.ofta el desi isi dădu seama ca minte
-Noapte bună.
-Noapte bună. veni răspunsul lui
Nemaivrand sa doarmă, lua iar telefonul si o sună pe Zoe.Ea scoase o mână de sub pătura si cauta orbeste telefonul răspunzând cu o voce somnoroasa
-Alo?
-Zoe?
Ana sunt.Poți sa vorbesti.
-Ana este...
Zoe se uita la ceasul telefonului
-Doișpe noaptea.Maine e zi de scoală.Nu vreau sa fii iar pedepsită ca adorm în clasă. zâmbi ea intorcandu-se spre Henry care state a lângă ea sub pături, zâmbind blând
-Înțeleg Zoe.S...scuze ca te-am deranjat.zise începând iar sa plângă
-Ana?
Ce s-a întâmplat?
Ana!
Fara sa ii ofere vre un răspuns, fata închide telefonul.
-Uff!
Zoe sa lasa sa cadă pe perne
-Ce s-a întâmplat?
Henry se ridică pătura cazandu-o de pe pieptul gol
-Ana mi-a închis. Părea ca plânge. Niciodată nu răspunde când e supărată
-Asta ar putea fi o problemă.
-Crezi ca Damien i-a facut ceva?
Daca da atunci -
-Nu!ii reteza el vorba
-Henry?
Zoe il privi confuză si putin speriată. Era prima data când Henry tipa la ea.
-Scuze. zise cu fata in pământ
Dar am auzit de prea multe ori oameni vorbindu-l de rău .Este un om bun.Cel mai bun.Nu ar face niciodată rău nimanui cu atât mai puțin Anei.O iubeste mai mukt decât isi iubeste viața
-Tu chiar ti la el,nu?
Henry se arunca în pat pe spate, lângă ea.
-Mi-a salvat viața acum ceva timp
Normal ca țin la el.
-Viața?
Cum ?
Si mai ales când si de ce?
-Povestea e mult mai lungă dar pe scurt m-a apărat de ceva.
-Nu vrei sa îmi dai detalii?
-Astea țin foarte mult de viața lui si a familiei mele.Nu cred ca am dreptul.
-Daca zici.Desi credeam ca îmi zici totul.
Henry ofta
-Bine.O sa iti zic.
