Merge prin grădina mai mare ca un parc întreg, urmandu-l pe Henry dar se oprește în dreptul fântâni din mijlocul grădinii
O imagine cu Damien stând lângă ea,savurand stropii care ii udau hainele, ii apare în minte.
Ana scutură rapid capul intr-o încercare de a sterge imaginea. Nu trebuia sa isi imagineze lucruri.Desi imaginea nu era ca ceva de isi imaginase.Ci mai mult ca o amintire.
Se pune în aceeasi poziție, simtindu-l ca si cum el era chiar lângă ea.Savura apa care tasnea si stropit care li se loveau de piele.Se simțea alinata de acea apă si nu stia de ce.Nu era o fire iubitoare de apă. Nici nu stia sa înoate.
-Ana.
Henry nu a țipat dar intreruperea momentului ei de venerație a facut-o sa tresara. Desi nu stia pe cine venereaza,pe Damien sau fântâna
Ana il urmează pe Henry până în casă. Holul principal era enorm, parca era dintr-un palat regal.
O femeie puțin in vârstă, îmbrăcată în servitoare vine spre ei
-Buna ziua stăpâne Henry.Cu ce vă pot ajuta?
-Am venit sa il vedem pe Damien.
Henry vorbea atât de natural,de parcă era obisnuit sa i se vorbească astfel
-Dumneavoastră cine sunteți?întreabă femeia
-Este prietena cu noi.răspunde Henry în locul ei.
-Stăpânul Callum a cerut acum câteva ore sa aibă o discuție cu stăpânul Damien.A cerut în mod clar sa nu fie deranjați
-Încă nu a iesit?întreabă Ana
Cei doi o privesc încruntați de parcă se bagase in ceva ce nu era de nasul ei
Atunci,în hol apare o alta femeie
Spre deosebire de servitoare părea tânără si destul de inalta si frumoasă pentru a fi un model.
Purta o rochie albastră, de seară care sclipea de fiecare dată când pasea.Când il vede pe Henry,il îmbrătisează
-Henry,dragule!
-Bună seara Rene.zice luand-o de pe el.
-Dar tu cine esti?
Femeia o priveste cu ceva ce pare a fi curiozitate,de parca nu ar mai fi vazut un om pana atunci.
-Ma numesc Ana.zice intimidată
-Oh,frumos nume.Dar eu ma refeream dacă esti iubita lui Henry.spune zâmbind
-Nu!spunem amândoi ferm.
-Ok,deci m-am inselat.zice ridicând mâinile dar apoi izbucneste intr-un râs blând, angelic
-Dar de ce ați venit?
-Sti de ce am venit Rene.ii zice Henry
Pentru Damien.
-Nu cred ca ar fi indicat sa îl vedeti acum.
Se aude în sunet ca ceva spart
-Callum tocmai-
Iar se sparge ceva iar Rene închide ochii strambandu-se la auzul sunetului
-Discuta cu el.
-Pai,atunci i-as putea doar lasa temele si sa plec.
-Pai mi le poți da mie.
-Perfect.
Ana ii întinde femeii un teanc subtire de hârtii intorcandu-se sa plece dar Henry o prinde de bluza tinand-o pe loc.
-Ba cred ca o sa-l vedem totuși.Nici pe Callum nu l-am mai vazut de mult.
Rene ii arunca o privire de ai grija.
Ana continua sa se zbată încercând sa fuga dar băiatul o întoarce asa încât ea face cativa pasi în sus pe scări.
-Acum sa mergem.
Ana il priveste încruntată dar Henry parcă nici nu observă.
Intr-un final ajung la o usa din lemn din spatele căreia se auzeau țipete :
-Nu poți sa mai continui asa !
-Asta nu e problema ta bătrâne!
Nu ma poți face sa renunț iar la scoală!
-Intelege ca e pentru binele tău!
-Binele meu?
Damien coboară vocea ca si cum brusc ar fi obosit
-E pentru binele meu sa renunț la viața?
Si chiar de ar fi tu nu ai nici un drept sa îmi spui ce sa fac
-Ba am!
Sunt tatăl tău!
-Ba nu esti!urla iar Damien
Esti doar un bătrân care si-a ignorat responsabilitățile. Esti cel mai bătrân din familia asta,tu ar trebui sa fi conducător, nu eu!
-Daca asa a fost scris nu avem ce face.
-Scris pe naiba!
Eu nu am vrut asta!
-Nu contează ce vrei tu,băiete.
Nu mai mergi la scoală si cu asta am încheiat.
-Ba nu ai încheiat nimic!
Se aude ca si cum cineva a spart un perete in acea cameră
Ana da sa intre dar Henry o oprește
-Nu e bine sa intri peste ei când se ceartă.
-Nu îmi poți interzice sa îmi trăiesc viața!
-Tu nu ai viață.Si ce fel de viață trăiesti?
Prostiile astea?
Se aude ca si cum o foaie s-a rupt
Ana se dă un pas inapoi.Era unul din desenele lui,stia asta .
Se lasa liniștea dar cumva,Ana stia ca Damien fierbe de furie
-Iesi.Iesi acum!
Am zis sa iesi!
Iti sunt conducător ,nu?
Iti poruncesc sa iesi!
-Damien,esti bolnav.Nu mai poți trăi asa.ii zice pe un glas blând, aproape părintesc
-Doar iesi.oftează el
Un bărbat de vârstă mijlocie,cu părul negru si ochii căprui iese din cameră.
Nu pare surprins de prezența lui Henry dar scoate un marait înfundat când o vede pe Ana
Asa tata asa fiu.gândeste Ana amintindu-si de Rune
-Puteți sa intrați, dar puțin.
Zicând asta,le întoarce spatele coborand scările.
Henry bate la usa încet. Un glas stins ii răspunde
-Intră.
Henry deschide usor usa, zambindu-i prietenului său.
-Ce a mai facut de data asta?
-Nu vreau sa vorbesc.
Damien se arunca sfarsit în pat dar apoi deschide ochii, sărind în picioare.
-Ana!
Bună.
Ultima parte a spus-o atât de încet, de parcă ultima fărâmă de putere si-o consumate când i-a zis numele.
-Ti-am adus temele.spune fata
-Dar sunt la Rene.zice si Henry
Le-a luat prea repede.
-E în regulă.Atata timp cât nu le vede Callum.
-Nu e nevoie sa te sinchisesti de noi.Poți sa te asezi.Arăți groaznic
Ana vede ca intr-adevăr Damien abea se ținea pe picioare.
Se lasa în pat,intinzandu-se.Purta aceleasi haine pe care le purtate când a concertat ultima dată. În hanorac negru si o pereche de blugi tot negri.
-Cum te mai simți? întreabă tot Henry
Ana pur si simplu amutise. Simțea ca dacă o sa vorbească va izbucni în lacrimi.
Damien a fost mereu palid dar acum,arăta ca o fantomă ,avea ochii lipsiți de strălucire si era complet lipsit de putere.
-Se cam vede dar dacă tot ai întrebat,de parcă mor.
Asta a fost.Ana nu isi mai putea stăpâni lacrimile.
Cu fața in palme,începe sa suspine.
Damien se ridica imediat, mergând langa ea si cuprinzand-o în brațe
-A fost doar o glumă Ana.Nu ai de ce sa plângi.
O sa fiu bine.
-Promiti?
-Promit. ii zice zâmbind fără sa îsi arate dinții
-Damien.
Henry se uita la Damien de parcă vedea ceva imposibil.
-Ce e?
Ce s-a întâmplat?
-Iti curg lacrimi din ochi.Plângi
Damien isi duce mâna la ochi si când îsi priveste degetele vede ca sunt ude
-Asta e de bine sau de rău?
Henry clatină din cap cu gura căscată
-Nu am nici o idee.Nu am mai văzut asa ceva.
Ana de uita la ei de parcă ar fi extraterestri.
-Ce e asa uimitor?
Si bărbații sunt oameni.E normal sa plângă din când in când.
-Nu si eu.
Vocea lui Damien era atât de plina de durere încât parcă tot ce isi dorea pe lume era sa poată plânge. Lacrimile ii curg în continuare dar se opresc după scurt timp.Exact ca doua izvoare care seacă
-Nu poți sa plângi?
Nu iti dau ei voie?
-Nu.Eu nu am plâns niciodată de când îmi amintesc.
-Nici când erai copil?
-Nici atunci.Nu ai idee ce nașpa e sa te lovesti si sa nu poți plânge, mai ales când ai 5 ani.zice Henry
-Ce e asta?întreabă Damien atingând usor o vânătaie de pe obrazul Anei
-Am cazut pe scări. zice fără sa il privească
-Henry,lasa-ne singuri te rog.
-Esti sigur ca e bine?
-Sunt sigur.
Henry iese fără un alt cuvânt
-Nu ai cazut pe scări. Spune-mi ce ti s-a întâmplat
-Ba am cazut.
-Ana,stiu ca minți. Eu vreau sa te ajut,sa fim prieteni.
-Nu cred ca se poate.
-Rune...
-Ce?întreabă speriată
-Rune te-a lovit,nu?
Il omor.I-am zis sa nu mai facă prosti.Arh
Damien cade la pământ, tinandu-se de o parte.
Se ridică inainte ca Ana sa apuce sa zică ceva.Totuși, durerea ii era vizibilă pe chip
-Damien,nu te lupta cu el,te rog
E puternic.A rupt mâna unei fete doar strangand-o!
-Trebuie sa am oricum o discutie cu el.E prea violent.
-Eu...eu te las sa te odihnești.
Fata se duce spre usa dar se oprește când Damien o strigă
-Ana.
Mai ai numărul meu?
-Dă.Desigur.
-Sa nu eziti sa il folosești. Chiar daca nu e o urgență. ii zice zâmbind imperceptibil
-Ai fost la el acasă?
Zoe o priveste pe Ana cu ochii mari cât celele
-Da,si vorbeste mai încet. Mama e acasă.
-Scuze.O Doamne,si cum arată?
E mare?
E mică?
Zi odată.
-E imensă. E de fapt un palat decât o casă.
-Wow.Si i-ai cunoscut pe părinții lui?
-Da. Adica,stiu ca ii cheamă Callum si Rene
-Ciudate nume.
Si pe psihopatul ăla l-ai văzut?
-Pe cine?
-Rune.zice soptind pentru prima dată
-Nu.Nu stiu unde era.
Dar Damien ma îngrijorează.
-Arăta atât de rău?
-Nu numai asta.L-am auzit când se certa cu tatăl lui.Era foarte supărat si urla de-a dreptul.Nu îmi imaginam ca Damien poate fi violent chiar si verbal.
Dar...Callum i-a rupt unul dintre desene.Acea tot dreptul sa fie furios.Si eu as fi.
-Nașpa.
Zoe se ridică, luandu-si geanta.
-Te conduc până jos.
-Sti Ana,ar trebui sa iesi cu el.
-Sa ies cu el?
-Pai da.Doar sunteți prieteni. Chiar el ti-a zis asta.
-Nu stiu.Adică, dacă ma refuză?
-Insistă. O viață ai .
Oricum,eu tre' sa plec sau tata trimite poliția. Paa.
Ana ii face cu mana prietenei sale,privind-o cum se îndepărtează.
-Ana,intra in casă. Trebuie sa vorbim.ii zice mama ei
-Despre ce?
-Intra odată .
Ana închide usa,punandu-se la masa din bucătăriei
-Deci,ce este?
-Ana,sti ca eu am fost singură de când a murit taica-tău.
Ei bine,în călătoriile mele,am întâlnit în bărbat
O nu.Nu.Sa nu îndrăznești.
Si m-am gandit sa ti-l prezint.
-Sa mi-l prezinți când?
-Sâmbătă.
Ana face o mica pauză inainte sa vorbească
-Nu pot sâmbătă. Am o întâlnire.
-Cu Zoe?
Nu poți sa-
-Nu cu Zoe!
Cu un băiat.
-Un băiat ?întreabă mama sa ridicandu-se
Dar esti prea mică pentru asta!
-Zău?
Ana isi încrucișează mâinile la piept
Deci nu sunt prea mică sa stau singură cu lunile,sa am grija de casă, sa îmi gătesc dar sunt prea mică să ies cu băieți. Unde e logica aici?
-O sa te rănească. La vârsta asta băieții nu vor decât sa profite de tine.
-Hai nu zău. Tu tot vârstă asta o aveau când te-ai MĂRITAT. Eu sunt prea mică?
-Vezi cum vorbești.
-Ies cu Damien si basta!zice urcând scările
Ana fuge în camera ei începând sa plângă .Nu era supărată din cauza ca mama sa nu o lăsase sa iasă .Oricum nu credea ca acea sanse sa iasă cu Damien.
Era supărată ca mama ei isi găsise un prieten
Isi dorise mereu sa fie fericită dar nu putea concepe ca mama ei sa fie cu altcineva în afară de tatăl său.
Isi ia telefonul.Vroia sa il sune dar părea foarte obosit deci decide sa-l lase sa doarmă. A încercat sa o sune si pe Zoe dar nici ea nu răspundea, semn ca doarme.
Ana continua sa plângă, singura în întuneric dar ceea ce nu stia era ca Damien o privea pe fereastră.
State a si o privea,în timp ce lacrimi ii curgeau din ochi. Lacrimi care nu erau ale lui.
Isi dăduse seama de asta chiar când începuseră sa curgă. Lacrimile veneau din inima Anei
