Premiul De A Rămâne În Viață

O zi cu Thomas

*Din perspectiva Anei*

Of. Nu îmi place să îl mint. Sincer acum ,nici nu mă pricep la mințit, și nici nu m-am priceput vreodată la asta. De puține ori reușeam să mint pe cineva ,cel mai enervant era când era vorba de băieții, atunci chiar NU puteam minți, și nici acum nu cred că am reușit să mint prea bine. Și oricum și dacă aș fi reușit să mint bine de data asta ,el și-ar fi dat seama. Doar mă cunoaște de când eram copii, nu am cum să ascund ceva de el prea mult timp. Deja sunt sigura că crede că ascund ceva. Mai mult ca sigur, e la mintea cocoșului până la urmă. Însă, oare pot să .......

CE NAIBA GÂNDESC? ! Băiatul ăla nu e rezolvarea, nu de data asta cel puțin. Plus că deja cred că e sătul de problemele mele, sincer și eu aș fi. Tot mă gândesc la cea ce voi face când va veni Marcus din nou, trebuie să fiu discretă să nu creadă că știu deja ce face. De asemenea ar trebui să par slăbită și să arunc pastilele alea undeva ca să creadă că le-am luat.

Eu:Thomas?
Thomas:Da?
Eu:Ce ne facem acum?
Thomas:Nu știu. Tu ești aia cu planurile ,nu eu.

Însă de data asta nu știu cum să rezolv problema, dar trebuie să existe ceva până la urmă ,o soluție sau ceva?

Eu: Păi .....ști tu, e fratele tău, îl ști mai bine ca mine. Ar trebui să ști de ce se teme, poate așa am reuși să îl îndepărtăm?
Thomas:....Hmmm. ...sincer nu știu. ..cel puțin nu îmi vine în minte acum, oricum ,eu rămân cu tine.
Eu:Ce? !
Thomas:În cazul în care vine. ..ști tu. ..
Eu:Oh da dar. ...
Thomas:Nu e nici o problema. Dorm pe canapea.
Eu:...

Nu știu ce să zic. Canapeaua aia e de pe vremea bunicii, dar nici nu pot să dorm cu el. ....adică e ciudat, nu e nici măcar iubitul meu.

Eu:Ști ce. ..dorm eu pe canapea.
Thomas:Nu! Ai nevoie de odihnă! Tu dormi în pat!
Eu: Dar, pot să mă odihnesc și pe canapea, nu e mare lucru, am mai făcut asta.

Normal că și de data asta mint, nici nu pare să mă creadă. Nu îl judec, chiar îl înțeleg ,nici eu nu m-as crede!

Thomas:Ce minciuna .
Eu:Măcar am încercat.
Thomas:Ști ce? ! Dormim amândoi în pat.

CE? ! AM AUZIT EU PROST SAU CHIAR A ZIS ASTA? ! CRED CĂ ÎNNEBUNESC. DA, ASTA E! AUD DOAR VOCI! !!

*Din perspectiva lui Thomas*

Ce NAIBA m-a apucat să zic asta? ! Ce idiot sunt. Îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Nici nu vreau să știu cât de pervers e asta! Poate crede că am să o agresez sau ceva de genul ăsta. Mda...pentru asta aș merita să dorm pe canapea.

Eu:Adică, nu. Dorm eu pe canapea și să nu aud nici un comentariu.

După ce zic faza aia perversă tot eu vreau să mai și tacă din gura, ce să zic, sunt un fraier câteodată, adică tot timpul.

Ana:Oh, ok.

*Peste câteva ore*

Am pierdut timpul ăsta povestind. Despre fratele meu și cum am putea scăpa de el. Nu știu de ce dar mă enervează când vorbește despre el, parcă ceva din mine stă să explodeze, e greu de explicat, dar asta simt în momentele astea.

Se pare că nu găsim nici un mod să scăpăm de el, și deja s-a întunecat. Cum? ! Atât de repede? Parcă am vorbit doar cinci minute, nu câteva ore.

Eu:Mmm. .eu mă duc să mă spăl, ești ok cu asta?
Ana:Haha, nu. .....
Eu:Huh?
Ana:Glumesc, normal că poți. Plus că sunt sensibilă la miros.
Eu:Mereu ai fost.
Ana:Și mereu voi fi!
Eu:Nebuno!

O aud cum râde in spatele meu. Hmmm, a fost chiar așa de amuzant, e destul de amuzant acum că stau să mă gândesc. ....

Mi-am făcut un duș, destul de rapid, apoi am dat fuga în bucătărie. Unde e Ana?

Ea e mai .....doar puțin mai bună la gătit. Chiar dacă amândoi suntem groaza ,de care se teme și bucătăria .

Eu:Ana!
Ana:Da?
Eu:Vino aici și fa ceva de mâncare.
Ana:Vorbește mai frumos. Și plus eu nu sunt muierea ta să îți fac de mâncare. Înțeles?
Eu:Dar, mi-e foame și ști că devin nervos când nu mănânc.
Ana:La fel ca și când te băteam la fotbal?
Eu:Hey! Nu îmi aduce aminte de aia. Nu îmi place. Și asta a fost decât o data.
Ana:Ba nu. A fost cam de vreo 8 ori.
Eu:Tu le numărai? !
Ana:Da. Le și treceam data în calendar.
Eu:Doamne. Ce fată nebună!
Ana:Hey!
Eu:Ce vrei? ! Ăsta e adevărul?
Ana:Vrei să mânaci sau nu.
Eu:Adevărat. Mă băteai la fotbal, mă făceai praf!
Ana: Așa mai merge.

Mi-a făcut clătite. De când nu am mai mâncat clătite. Simt Cum mă apucă somnul. Mă așez pe canapea și încerc să adorm.

*Din perspectiva Anei*

M-am dus să mă culc ,însă ceva nu îmi dădea pace, mă duc să văd ce mai face Thomas și dacă a adormit.

Se pare că a adormit. Însă de ce e așa frig aici? !
A da, am uitat geamul deschis. Ce idioata sunt, mă duc să îi aduc o pătură.

După ce l-am învelit ca pe un bebeluș, mi-sa făcut sete așa că am luat un pahar cu apă .Tot nu pot dormi, la mine în cameră e prea cald, așa că am să deschid geamul și stau puțin aici pe lângă Thomas.

Ce dulce e când doarme. Stai ce? ! CE PERVERSĂ SUNT! NU!

Simt cum cad de pe scaun, chiar meritam asta!
Cred că l-am trezit.