Simt o mână cum se așează pe umărul meu. Mă întorc, zâmbind involuntar. A mers.
Am rămas surprinsa să văd că acea mâna nu era a lui Thomas, ci a lui Cristian .
Am început să plâng, simțind cum fiecare lacrimă îmi curăța fața.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cristian se apropie de mine încercând să îmi șteargă lacrimile.Vroiam să plec din locul ăla cât mai repede.
Eu:Trebuie să plecăm! Nu pot să mai stau aici! Cristian:*Mă prinde de mână pentru a merge*
Îmi întorc capul, pentru a arunca o ultimă privire la prietenul cel mai bun. .....care acum.....e mort.
?:Hey!
Îmi întorc din nou capul , cu ochii plini de lacrimi. Thomas era viu.
Alerg repede spre el, vroiam să îl strâng atât de tare în brațe.
Când am ajuns în brațele lui, lacrimile au început să mi se oprească și un zâmbet a început să fie schițat pe fața mea. Cred că ăsta era singurul lucru care m-ar fi făcut să mă simt mai bine.
*Din perspectiva lui Cristian*
Și cică nu sunt iubiți. Pff. ..mă rog. ..sunt drăguți împreună .Doar că tipul ăla se uită cam urât la mine.
Nu înțeleg ce are cu mine. Eu nu i-am făcut nimic, din câte știu eu. Dar, probabil că eu sunt un idiot și nu îmi dau seama.
Oare crede că sunt concurența lui la Ana? Nu îmi place de ea, îmi place de prietena ei Lily. Ea îmi este doar o colegă și o prietena, nimic mai mult. Dar se pare că tipul ăsta nu înțelege. Oare ar fi bine să discut cu el ca să lămuresc lucrurile?
Mă îndoiesc că ar putea să discute rațional cu mine. Probabil nici nu aș putea să scot vreun cuvânt fără să îmi iau o palmă sau un pumn. Însă vreau atât de tare să lămuresc chestia asta ,încât nu contează dacă îmi iau un pumn sau o palmă. Am mai luat multe și nu am pățit nimic, adică, cât de rău poate să lovească tipul ăsta?
*Din perspectiva Anei*
Mă dezlipesc ușor de Thomas, fără ca el să își dea seama. Îi fac un semn cu mâna să mă urmeze.
*După câteva minute bune de mers*
Thomas:Când ajungem?
O nu! Acum am realizat!
Eu:Cristian? Cristian:Da? Eu:Mai ști pentru ce am venit? Ei bine se pare că am uitat să luăm de ce aveam nevoie. Cristian:La naiba! Tot drumul ăsta pentru nimic. Acum că stau sa mă gândesc nu este chiar pentru nimic. Acum am realizat ce putere ai*șoptește* Eu:Te rog nu îmi adu aminte de asta. Mă deranjează. Cristian:Nu înțeleg de ce te-ar deranja. Eu:E complicat. Mă tot gândesc ce vom face mâine. Cristian:Sper să poți să îți activezi super puterea și mâine! *țipă și apoi pleacă*
Thomas:Despre ce putere vorbește? ? Eu: Păi el crede că am forță. Thomas:Tu? Forță? Nu credeam că am să aud cuvintele ăsta doua într-o proporție. *râde* Eu: ....Crede-mă că re pun la pământ în două secunde. Thomas:Aaa. .cu. .?
Nici nu apucă să termine proporția, că îl și pun la pământ.
Eu:Nu am forță, huh? Thomas:Ok. Admit că ai forță. Dar eu am mai multă. *se mișcă și într-un final ,eu ajungând la pământ. *
Eu:Asta nu e corect! Tu ești și mai înalt și mai gras. Thomas:Hey! Eu nu sunt gras! Tu ești slabă. . Eu:....
După câteva secunde încep amândoi să râdem. Aş putea spune că ăsta e cel mai frumos moment al zilei.
După acel moment frumos, Thomas s-a ridicat și mi-a întins mâna ca să mă ridice. Eu, fiind micuțul drăcușor care vrea răzbunare ,nu am ezitat și l-am prins de mână trăgându-l în jos.
Eu:Hehe. ..uite cine e la pământ acum! Thomas:Nu e amuzant. Eu:Nu pentru tine. Thomas:Numai mie îmi e foame? Eu:Chiar ești tare mâncăcios, nu e de mirare că ești gras! Thomas:Și tu ești grasă. Eu:Ba nu sunt.
Am petrecut întreaga noapte râzând unul de altul, a fost foarte plăcut. Am râs atât de tare încât cred că și Cristian ne-a auzit.
Singura problemă era că nu cred că voi putea merge mâine la școală. Voi fi prea obosita, și nu mai am inspirație pentru a crea a o nouă scuză.
Deci. ..sunt nevoită să merg. M-am dus către patul meu încercând să adorm pentru câteva ore, însă nu am reușit. De fiecare dată când îmi închideam ochii îl vedeam pe Thomas ,în momentele acelea în care era mort.
Gândul nu mi-a părăsit mintea nici măcar o secundă. Mi-a fost așa frică să nu îl pierd.
Ar trebui să uit de asta cumva însă cred că e imposibil. Momentele alea îmi vor rămâne în minte întotdeauna, indiferent ce aș încerca, nimic nu va putea șterge acele momente din memoria mea.
Cred că și Thomas e foarte confuz, chiar dacă nu o arată. Adică, el fiind cel care. ...a fost mort pentru ceva timp, nici nu îmi pot imagina ce simțea în momentele alea.
Eu, una, mereu am fost curioasă sa văd ce se întâmplă după ce mori, însă nu am avut curajul să încerc să văd cum este. Poate asta ar fi șansa să știu?
Dar, nu vreau să îl întreb. Nu vreau să îl fac să își aducă aminte de asta. Vreau să uite. Și probabil ca crede că sunt o nebună.
