Premiul De A Rămâne În Viață

M-am ars

*Din perspectiva Anei*

Am ajuns acasă la Cristian. Mă mir că Thomas m-a lăsat. Pff. ..probabil ca stă și ne pândește cumva.

Eu:*îl bat ușor pe umăr* Cred că Thomas ne pândește*șoptesc*
Cristian:De unde ști?
Eu:*Deschid ușa *  .De asta.

Thomas stătea și ne pândea, trebuia să mă gândesc.

Eu:Thomas, lasă-ne singuri, știu ce să fac cu el dacă încearcă șmecheri cu mine *șoptesc*
Thomas:Ok plec dar dacă se întâmplă ceva. ...
Eu:O să am eu grija, da, da.

Cristian:Ce are tipul ăla cu mine? Eu:Nu știu. Pe el să îl întrebi.
Cristian:Hmm. ..unde am pus harta aia?

*După 10 minute*

Cristian:Nu găsesc harta!
Eu:Te ajut eu să o cauți.

*După alte 10 minute*

Eu: Cristian! Am găsit-o!
Cristian:Serios? Unde? 
Eu:Acolo! Pe dulap! Ajungi?

Și eu și Cristian suntem destul de mici de statură, el fiind puțin mai înalt ca mine.

Cristian:Nu, nu ajung!
Eu:Îți aduc un scaun!

I-am adus unul din cele mai înalte scaune pe care le are.

Eu:Acum ajungi?
Cristian:Nu.

Cum naiba nu ajunge? Nu este chiar așa mic de înălțime.

Eu:Sigur nu ajungi?
Cristian:Sigur.

Acum încep și eu să văd cât de mare e dulapul ăla. Locuiește singur și are nevoie de un dulap așa de mare?

Eu:Of. ..Ridică-mă!
Cristian:C-ce?
Eu:Ridică-mă! Așa o să ajungem să luăm harta aia!
Cristian:Of. ..ok. .*mă ridica*

Eu:Am luat-o! Poți să îmi dai drumul acum!

Așa deci, să vedem și harta.
E o foaie plină de mâzgălituri de diferite culori.

Eu:Asta e harta?
Cristian:Da. O înțelegi?
Eu:Oarecum.
Cristian:Adică?
Eu:Nu știu să îți explic. Mergem?
Cristian:Acum? !
Eu:Da. Poate mâine nu am să mai știu să îți arăt drumul.
Cristian:..?Ok. ...presupun. .?

Am mers vreo 30 de minute .În final am ajuns la partea mai întunecată a orașului. Acolo unde stau toți criminali, vagabonzii și toți ceilalți.

Eu:Cristian ai grijă!
Cristian:Ce?
Eu:*Îl trag în jos. * Stai aici puțin
Cristian:Dar. ..
Eu:Doar stai aici.

?:Hey! Tu!
Eu:Eu?
?:Da, tu. Ce cauți prin zona asta ? Nu ști că este periculos?
Eu: Pff. ..lasă cuțitul jos, lama e aproape separată de mâner și se va rupe înainte să apuci să mă ataci. Și anunță-ti camaradul că și ranga lui e aproape ruginita.
?: De unde ști tu asta?
Eu:Ăsta e un secret.
?: Tu! Dispari de aici! Mă speri!
Eu:Oricum nu am mai fi stat. Cristian! Haide!
Cristian:De unde au știut chestia aia?
Eu: După mâinile lui. Ținea ceva la spate cu ambele mâini, deci lama cuțitului nu era prea bună și a rânjit tot timpul,  deci mai mult ca sigur mai era cineva cu el și cum nu pare genul de om care să aibă prieteni, mi-am dat seama că mai este decât unul cu el. Și chestia este că, vezi tu gunoiul de acolo?
Cristian:Da.
Eu:Ei, bine de acolo și-au luat armele, se unde toate sunt ruginite. Și faptul că celălalt tip avea o ranga era cam logic. Nu avea rost ca amândoi să atace cu un cuțit, așa șansele de a mă prinde erau mai mici.
Cristian:Wow. Nici nu e de mirare că BB zice că ești cel mai bun agent.
Eu:Nu a zis niciodată asta.
Cristian:Nu cât timp erai tu în preajma.
Eu:Serios?
Cristian:Da. Era enervant câteodată dar tot trebuia să îl ascultăm. Deci, cât mai avem de mers?
Eu:Vreo doua ore.
Cristian:Ceee? !
Eu:Glumesc, vreo 10 minute .

*După 5 minute*

Cristian:Mai avem mult?
Eu:Nu chiar. Ai răbdare.
Cristian:Arăt eu ca un om care are răbdare? !
Eu:Nu știu. .poate?
Cristian:Nu am răbdare și sunt și obosit.
Eu:Doar nu ai vrea să te car în brațe?
Cristian:Nu ar fii o idee rea. ...daca stau să mă gândesc. ..
Eu: Dacă vrei ne oprim ca să te odihnești.
Cristian:Ok.
Eu:Nu înțeleg cum obosești așa repede. ...nu a fost un drum chiar așa lung.
Cristian: Nu sunt vreun atlet, normal că obosesc. Tu ce ai mâncat azi?
Eu:Nu mai știu.
Cristian:Uitiuco!
Eu:Zice domnul obosit, stai bine acolo?
Cristian:Nu sunt așa obosit!
Eu:Serios?  Tu deabia mergeai acum două minute .
Cristian:Cât mai avem din drum? Eu:Nu mult. Mai avem vreo 5 minute.
Cristian:Atunci ,hai să mergem!
Eu:Dar ,nu ești obosit?
Cristian:Nu mai contează asta, pentru 5 minute mă mai pot ține pe picioare.
Eu:Ok, dar ești sigur?
Cristian: Da.

Am mers timp de 5 minute, dar, doar acum am observat că deja se înserase .Nu ne mai putem întoarce acasă ,nu avem timp. Va trebui să înnoptam aici, cea ce mă sperie puțin.

Cristian:Am ajuns?
Eu:Da, piatra este în camera asta, dar rămâi aici, ok?
Cristian:De ce?
Eu:Am să o iau eu.

Tocmai vroiam să intru în cameră când Cristian m-a prins de mână și m-a tras înafara.

Cristian:Mă duc eu și tu rămâi aici!
Eu:Dar. ..
Cristian:Mă duc eu!
Eu: Ok*băieții ăştia*.

Ceva nu este în regula în camera asta, o simt. Apoi realizez că ușa se închide. Iar niște sunete îngrozitoare se aud din spatele ei.

Eu:Cristian? Poți să mă auzi?
Cristian:Da! Aici e un monstru,  să nu intri!
Eu:Nici nu pot intra. Dar oricum am să intru.

Îmi iau avânt și mă lovesc cu întreg corpul de ușă ca să o deschid. Ușa cade la pământ, eu dând ochii cu monstru. M-am ars.