Premiul De A Rămâne În Viață

Artefactul

Încă o zi plictisitoare de școală. Au trecut primele ore acum, urmează matematica. Sunt curioasă cine va veni, ținând cont ca proful este mort. Dar, doar eu și Cristian știm asta ,și ar fii bine să rămână așa.

Au trecut aproape 5 minute din oră. Eu stau calmă știind că profesorul nu va veni.

Deodată ,ușa se deschide și îl văd pe profesorul de mate. Cum e asta posibil? !

Mă uit cu ochii cât cepele către Cristian, și el părea la fel de surprins ca mine. Simt Cum leșin.

*Din perspectiva lui Cristian*

O văd pe Ana cum pică cu scaun cu tot. Alerg repede spre ea. Mă mir că nu am leșinat și eu.

Proful asta ascunde singur un secret, altfel nu ar avea cum să trăiască!

Profesorul:O să o duc la asistenta. *încearcă să o ridice*
Eu:Nu așa de ușor. O duc eu, dumneavoastră țineți ora în continuare, în regulă?

Nu are cum să spună nu cu atâția colegi de față.

Profesorul:Ok.

O ridic de pe jos și o duc până la asistenta.

Eu:A leșinat în clasă.
Asistenta:Nu ști din ce cauza?
Eu:*normal că știu* nu.
Asistenta:Ok. Așteaptă puțin pe coridor ,te voi chema eu când totul e gata.
Eu:Ok.

*După 15 minute*

Ce se întâmplă acolo? De ce stă atât de mult?

Mă uit prin gaura cheii și o văd pe asistenta cu o seringă mare îndreptându-se spre Ana.

Trântesc ușa și intru val vârtej în încăpere, prinzând-o pe asistenta de mână.

Eu:Ce aveai de gând să faci?
Asistenta:Nimic. Ăsta e doar un vaccin.
Eu:Hmmm. ..sigur?
Asistenta:Da.
Eu:Bănuiesc că nu te vei supăra dacă asist la vaccin.
Asistenta:Oh, sigur ca nu.

Mă uitam cu atenție la cum asistenta o impungea cu seringa. Și mi-am adus aminte de mine și de copilăria mea. Ceva foarte crud am pățit și eu. Nu cu seringi, și nu m-am putut abține să nu o opresc.

Asistenta:Ce ai copile?
Eu:Nu o fă!
Asistenta:Este pentru binele ei.
Eu:Cred că nu m-am făcut clar. NU o face! !!
Asistenta:*lasă seringa pe masă* Nu am să o fac. Dar ai tu o idee mai bună cum să o trezești.
Eu:Chiar am.

*Peste 2 minute*

Eu:Gata! Acum puteți să ieșiți, vă rog.
Asistenta:Ok. ...?*iese din încăpere*
BB:Trezirea! !!!
Ana:Ah! Ce nai. .?
Eu:Credeam că nu te mai trezești. Așa că l-am sunat. Știu că te sperie vocea lui. Pe toată lumea sperie tipul ăsta.
Ana:Așa este. .....
Eu:Cât despre el. ..
Ana:Jur dacă știu cum a reușit să invie.
Eu:Nu mi-ai zis tu de prietenul tău ...mai special
Ana:Thomas nu este.
Eu:Nu el. Celălalt.
Ana:Aaa. .. Paul .Dar a murit
Eu:Nu prea cred.
Ana:Ba da, ar trebui să fie mort.
Eu:Mă îndoiesc.
Ana:Ce vrei să spui?
Eu:Vorbesc despre moartea lui.
Ana: Păi. ...au fost doar două. Doar două trebuiau, nu?
Eu:Nu. Erau trei.
Ana:Atunci încă e în viața. Dar nu știu unde la dus BB.
Eu:Probabil în vale.
Ana:Ce vale?
Eu: Nu ai auzit de valea aia.
Ana:Nu.
Eu: Păi este o vale unde îți pierzi mințile. Trebuie să fii foarte înzestrat cu ură sau să fii nebun ca să poți să treci pe acolo fără să pățești nimic.
Ana: Ști tu pe cineva?
Eu: Doar pe BB. Dar nu cred că ni-l va aduce ca să vedem despre ce e vorba.
Ana:Te înșeli. Eu cred că o va face, a făcut multe pentru mine.
Eu:BB? Serios ,acum?
Ana:Așa este.
Eu:Ăsta ar fii unul din motivele pentru care să nu te mai ajute.
Ana:Oh. ..da. ..Apropo, nu mi-ai zis ce treabă are Paul cu asta.
Eu: Păi cred că fac parte din aceeași grup, dacă ști ce spun.
Ana:Ar fi o explicație foarte bună pentru asta. Problema este că nu va uita ce i-am făcut. Grupul ăsta nu uită niciodată.Profesorul e demon deci nu va uita ce am făcut. Mai mult ca sigur e deja pe urmele noastre.
Eu:Ști vreo soluție Cum am putea să scăpăm de el.
Ana:Chiar știu.
Eu:Serios?
Ana:Este vorba de un artefact, problema este că nu am idee unde s-ar putea afla. Am căutat-o atâta timp și încă nu am găsit-o.
Eu:Vorbești de ...
Ana:Chiar de piatra aia.
Eu:Știu eu unde este.
Ana:Serios?
Eu:Am harta. Dar nu o înțeleg.
Ana:Serios? Haide ! Vreau să o văd! Poate înțeleg.
Eu:Mă îndoiesc. Cică trebuie să fie citită de cineva care să aibă un suflet negru ca și cel care a scris harta.

Ana: Ar trebui să încercăm totuși. Poate legenda este falsa și atunci o pot vedea.
Eu:Doar că e acasă.
Ana:Oh, atunci când mergem acasă vin la tine.
Eu:Ești sigur ca iubitul tău nu se va supăra?
Ana:* mă pleznește*
Eu:Auch! Pentru ce a mai fost și asta?
Ana: El NU este iubitul meu.
Eu:Dar atunci de ce sunteți așa apropiați?
Ana:Ne cunoaștem de când eram mici, e prietenul meu cel mai bun și vrea doar să mă apere de fratele lui.
Eu:Fratele lui? Ce ți-a făcut?
Ana:Nu asta contează.

Chiar vreau să știu ce i-a făcut sau vrea să îi facă omul ăla. Nu înțeleg de ce ascunde asta de mine. Adică, nu spun că sunt cel mai bun prieten al ei să îmi spună dar totuși, înseamnă că e vorba de ceva grav dacă chiar nu vrea să vorbească despre asta.