Premiul De A Rămâne În Viață

Războiul

*Din perspectiva Anei*

Mi-am petrecut toată noaptea inventând metode de a-i spune lui Thomas că....

Totuși, și dacă mă voi gândi la o metodă de a-i spune în cazul în care am auzit bine.

Dimineața eram atât de obosită că aproape că nu reușeam să mă ridic, întreaga noapte m-am gândit.

Thomas m-a chemat să vin cu el la spital. Chiar dacă nu mai puteam am venit doar ca să nu îl las să înfrunte vestea singur.

Când am ajuns în salon. Tatăl lui era acolo.

Ochii îmi erau mai mari ca cepele. Am auzit eu prost?!

Mă rog. Thomas măcar e fericit. Cel puțin era până ca asistenta să vină și să îi spună că tatăl său va mai face o operație. Atunci s-a întristat, parcă , revenise la modul de ieri, doar că și mai rău.

Când am plecat nu a scos nici un cuvânt. Am încercat să vorbesc cu el dar, parcă nici nu mă auzea.

Era prins în gândurile lui.

Tocmai am primit un mesaj de la BB , ce mai vrea și de data asta.

BB:Am o rugăminte. Poți să vi azi la sediu?
Eu:De ce?
BB:E o poveste lungă, pe care prefer să nu o scriu în mesaje, prefer să vorbesc față în față cu tine despre asta, e și mai sigur.
Eu:Ok. La ce oră?
BB:La 13:30.
Eu:O să fiu acolo.
BB:TREBUIE!

Hmm....probabil e vorba de tatăl lui Thomas, sper că nu îmi va cere să îl omor.

E ora 10 deci am timp. Probabil mai pot folosi scuza cu Laura și de data asta.

Dar nu am să îl las singur până nu mă asigur că are ceva ce să îl învestească.
Ah da!

Eu:Hey! Cristian poți să stai puțin cu Thomas să îi ridici moralul puțin, eu trebuie să mă întâlnesc cu BB ?
Cristian:Ok, înțeleg. Vin peste trei ore că sunt cam ocupat acum.
Eu:Nici nu puteai să vi mai bine.

Am așteptat trei ore, după care Cristian a apărut, eu a trebuit să plec repede ca să ajung.

Spre norocul meu am ajuns exact exacta timp.

-Ce vroiai să îmi spui?
-Suntem în război.
-Cum adică, nimeni nu a anunțat nimic?
-Nu țara noastră e în război. Noi suntem în război cu cineva.
-Cu cine?
-Cu clanul 37.
-Pff. ..glumești ,nu?
-Când am glumit eu vreodată?
-Ai dreptate, însă ăia nu erau mai mulți ca noi?
-Da, și mai buni.
-Ce ați făcut de s-a ajuns la asta?
-Trebuia să ne mutăm altundeva pentru ca ei să aibă sediul nostru. Normal că am refuzat.
-Înțeleg, ai vrea să le spun și celorlalți?
-Nu. Vreau să mă ajuți!
-Suntem doar doi, ei sunt aproape 20. Ce șanse avem?
-Doar 3 dintre ei sunt agenți buni, restul îi putem învinge cu ușurință.
-Totuși, sunt 3 care sunt buni, noi suntem 2.
-Deci nu ai să lupți?
-Știu că trebuie dar nu ar fi mai bine să....
-Vrei un motiv bun? Ei au ucis-o pe mama amicului tău și dacă nu te vei grăbi te vor distruge și pe tine!

Asta înseamnă că nu eu am omorât-o pe mama lui Thomas, nu?

-Asta înseamnă că....
-Da, te-au ajutat la crimă!
Ăsta nu e răspunsul la care mă așteptam. Teoretic ei m-au ajutat? Când? Nu îmi aduc aminte să fi încercat vreodată să îi omor mama. Și oricum, pe oricine au ajutat ei, sunt vinovați, ca și ei la fel. De ce toată lumea zice că eu am făcut-o când asta nu e adevărat? Adică, eu, nu îmi aduc aminte. Și întâmplarea asta e destul de recentă. Ar trebui să îmi amintesc dacă eu am făcut-o?

Și până la urmă îi cunosc mama nu cred că aș fi omorât-o fără să îmi dau seama că e mama lui Thomas.

Mă tot gândesc în ce constă războiul ăsta? Adică, BB deja a plecat și nu am înțeles mare lucru din cea ce a zis decât că suntem în război și că el vrea să îi atacăm pentru a ne păstra sediul.

Sunt curioasă cât de pricepuți sunt agenții de acolo?
Adică, știu că BB e mai bun ca mine, oare tipi ăştia sunt mai buni ca el. Dacă da, ne-am cam ars înainte să începem.

Însă nu cred că BB m-ar fi chemat pe mine dacă nu aş fi fost în stare să le țin piept, nu?

Cea ce mă sperie e faptul că pot fi chiar lângă mine, gata să mă atace. Nu știu fața nimănui, deci, ar trebui să am puțin mai multă grijă și să încerc să mă fac neobservată până războiul ăsta se va termina. Așa că, orice om ar putea fi unul din ei, gata să mă omoare.

Însă să nu mă grăbesc, ei știu oare cum arată?