Fiul grădinarului

Capitolul 1

Grădinarul a fost ucis.

Imi sterg usor lacrimile si privesc atent cutitul din pieptul lui Bill. E un cutit inscriptionat cu doua litere "T.F.". Cine ar putea sa ucida un biet gradinar? Bill nu avea nimic de impartit cu nimeni, era cea mai pasnica persoana de aici.

Mă întorc spre Edgar care nu e atât de trist precum mă așteptam să fie. Acesta se apleacă spre grădinar și îi închide ochii parcă șoptind să se odihnească în pace.

—Merg după ajutoare, spune el ridicându-se lent.

***

Trecuseră 5 zile de la acel incident. Mama a pus paznici în jurul conacului și unul, bineînţeles, pe capul meu.

—Michael! Vreau un simplu moment de liniște. Nu poți să te cari? întreb eu bosumflată.

—Îmi pare rău domnișoară Felicia. Mama dumneavoastră m-a angajat să vă păzesc o perioadă, spune el a suta oară.

—Vreau să merg la mormântul lui Bill singură, spun punând accent pe ultimul cuvânt jucându-mă involuntar cu poarta albă a grădinii.

Mă privește pentru câteva secunde. Nu aveam de gând să mă las ușor, iar asta se putea observa din privirea mea. 

— Nu staţi mult, spuse el într-un final oftând.

Deschid larg portița și mă grăbesc să ajung la mormânt. După mii de rugăminți, mama a acceptat să îl înmormântăm în grădină. Era o persoană specială ‒ cel puțin pentru mine ‒ ce nu trebuia uitată atât de ușor. Mă aplec spre piatra gravată frumos cu numele acestuia ,, Bill Forbes, un grădinar si un prieten adevărat". Am rămas câteva minute privind piatra și amintindu-mi fiecare moment petrecut cu acest om. 

"Voi afla cine ti-a facut asta, Bill" imi spun in repetate randuri in gand.

— Sunteţi chemată la masă, se auzi Michael.

***

—Felicia? Cum au fost orele de istorie pe ziua de azi? întreabă mama în timp ce făcea semn Martei să aducă desertul.

—Extrem de plictisitoare si epuizante! spun răsuflând.

—Felicia! Fii politicoasă! ridică femeia vocea la mine.

—De ce nu o întrebi de biologie? Sigur nu îți va răspunde la fel, chicoteste unchiul meu.

—Aiden! Nu te băga, șopti mătușa Janet.

—Mamă? Unde e tata? întreabă supărată micuța mea soră.

Asta e familia mea. Zgomotoasă seara, iar ziua uitau toți de tine. Luăm în fiecare seară cina împreună, mai puțin tata. De o perioadă lipsește ceea ce mă face să mă îngrijorez. Obisnuiam sa fim impreuna mereu.

—Ți-am spus că nu vom vorbi despre asta la masă! își pierdu mama controlul.

Anna se ridică de la masă aproape plângând și fuge spre camera ei.

—Are doar 7 ani! spun ridicându-mă de la masă nu înainte de a mă scuza de restul.

Mă îndrept spre camera Annei. Era întinsă în pat cu nasul în pernă. Părul ei castaniu era ciufulit, semn că s-a rostogolit de supărare până să ajung la ea.