Fiul grădinarului

Capitolul 5

Filip Torres nu este atât de arogant precum pare.

— Anna! Mă dau bătută! Nu știu unde ești! strig pe holurile casei.

„Încearcă al doilea dulap.“

Vocea lui Filip îmi răsuna în fiecare colțișor al capului. Mă uit în jur însă nu îl zăresc. Oare când aveam să mă obișnuiesc cu toate aceste lucruri?

Mă îndrept spre cel de al doilea dulap și îl deschid larg. Anna se ghemuia să nu se dea de gol, dar când m-a văzut a oftat.

— Ai castigat. Cum ți-ai dat seama că m-am ascuns aici? întreabă ea curioasă.

— Am încercat toate dulapurile mai puțin ăsta, spun chicotind.

„Felicia, cumva ai mințit?“ se auzi vocea surprinsă a lui Filip.

Îmi dau ochii peste cap. Îmi displăcea aspectul ăsta. Îl auzeam și el mă auzea.

— Felicia? întreabă Anna intrând în cameră.

— Spune-mi.

— L-am văzut pe băiatul care ti l-a propus mama, spune ea așezându-se în pat.

Voiam să spun ceva, însă ea mă întrerupe de parcă nu dorea să îmi spun vreo nemulțumire.

— Pare de treabă, spune privind în altă parte.

— Ce te face să spui asta? o întreb eu curioasă.

— Când ați luat cina i-am urmărit fiecare mișcare. Te privea blând, iar când te uitai la el își schimba imediat privirea.

— Asta nu înseamnă nimic, îi spun eu calm.

Chiar nu însemna.

— Bineînțeles că înseamnă! insistă ea.

— Eu voi merge în grădină, spun îndreptându-mă spre ușă.

Anna a mai spus ceva însă nu am auzit-o. Nu puteam accepta blândețea lui Filip –sau vreun sentiment asemănător–. Probabil îmi era mult prea teamă că să mai accept ceva. Nu mai puteam gândi limpede. Toate se adunau într-un timp atât de scurt.

Cobor scările și ajung la ieșire. Deschid ușa și ochii mei se măresc.

— Tata! țip la vederea bărbatului din fața mea.

— Felicia! spune acesta zâmbind.

Își întinde brațele spre mine, iar eu alerg și îi sar în brațe.

Dorul fața de tatăl meu nu putea fi justificat. Era ceva mai presus de cuvinte.

— Îmi pare rău că nu am putut ajunge la cina. Știu cât de importantă e pentru tine prezența mea.

— Nu-i nici o problema. Mergi în cameră Annei si ea vrea să vorb-... încerc să spun în timp ce rup îmbrățișarea.

— Anna! Merg acum la ea! spune intrând în casă.

Chicotesc la reacția lui și mă îndrept spre grădină. Portița albă părea să fie deschisă.

— Thomas? spun în timp ce îl căutam cu privirea.

Oftez când îmi dau seama că nu este prin jur. Hotărăsc să mă plimb. Grădina era singurul loc unde puteam să mă refugiez. Singurul loc unde mă puteam simți eu, ci nu Felicia, fiica familiei Evans.

Îmi ațintesc privirea spre un trandafir. Părea diferit de ceilalți. Era aproape alb. Singura pată de culoare printre trandafirii roșii.

„Ce cauți aici, micuțule?“