Fiul grădinarului

Capitolul 13

Te iubesc.

Tocmai i-am spus ce simt. Palmele mele îi țineau obrajii și din când în când îi stergeam lacrimile cu degetele. Părea uimit. Mă apropiam lent de fața acestuia privindu-i buzele. Îi las un sărut scurt și mă îndepărtez așteptându-i reacția.

Nu spunea nimic. Era tăcut. Prea tăcut. Deschide încet ochii și mă privește dezorientat. Inima îmi ajunsese până-n gât când i-am simțit mâinile pe obrajii mei trăgându-mă ușor spre el. Mă săruta atent și tandru. Încet, încet transforma sărutul într-un sărut flămând și pasional. Cerceta fiecare colțișor mutându-și mâinile pe gâtul meu.

Inima îmi bătea nebunește. Deși stăteam în genunchi simțeam că voi cădea.

Se oprește la un moment dat ceea ce mă face să deschid ochii. Era încă aproape de fața mea și respira greoi.

— Și eu te iubesc, spune Thomas în timp ce îmi dădea părul după ureche.

Vraja s-a rupt. Acea sclipire din ochi îmi spunea că este sincer.

Trebuia să îi spun tot și așa am făcut. I-am povestit tot. Cum l-am găsit pe Bill mort, cum l-am întâlnit pe Filip, despre blestem, cum am aflat de Sarah, Sylvia, acel bulgar, vrăjitorul Edwin.

— Tot ce mi-a povestit tata era real? întreabă el uimit.

Dau din cap afirmativ.

— Filip ... încearcă el să spună.

Știam ce voia să întrebe.

— Nu. Filip nu e îndrăgostit de mine, spun eu încercând să îl calmez.

Imaginea lui Filip râzând la întrebarea mea îmi apare în minte. "Felicia ... ești amuzantă."

Thomas își pune mâinile pe umerii mei trezindu-mă din gânduri.

— Trecem peste toate ... împreună, spune acesta hotărât.

Împreună.

Suna atât de bine.

Împreună. Împreună. Împreună.

Thomas se ridică brusc și îmi întinde mâna ca să mă ajute. Mă trage afară din magazie și mă duce într-un loc al grădinii. Ia un ghiveci alb în mână și se întoarce spre mine.

— Tata spunea ... Când am să realizez că iubesc pe cineva cu adevărat să cresc într-un ghiveci alb o floare, spune acesta zâmbind.

În ghiveci era un boboc de trandafir. Trandafir alb. Una din florile mele preferate. Zâmbesc larg și îmi îndrept privirea spre băiatul din fața mea.

— Felicia, poate că nu am nici o dovadă solidă că te iubesc, spune acesta lăsând ghiveciul jos.

— Dar nu am nici un dubiu! continuă întorcându-se spre mine.

Eram de-a dreptul fericită. Eram o statuie la suprafață. Îl priveam și zâmbeam larg, însă în interior totul exploda ,mă abțineam să nu îi sar în brațe.

— Nu trebuie să îți dovedești iubirea dacă nu ai nici un dubiu, spun într-un sfârșit.

Acesta zâmbește și mă îmbrățișează strâns.

— Felicia? se auzi vocea Martei.

Rupem îmbrățișarea și ne mai privim câteva secunde. Dau să plec, însă Thomas încă îmi ține mâna.

— Trebuie să plec, îi spun privind înapoi.

— Te aștept, spune eliberându-mi mâna.

Îi zâmbesc și mă îndrept spre portița albă a grădinii. Marta nu intra niciodată în grădină. Era alergică la câteva tipuri de flori.

Ajung în fața ei, iar ea răsuflă ușurată.

— În seara asta avem un musafir, spune aceasta începând să meargă.

— Musafir? Dar doamna si domnul Torres? întreb confuză urmând-o.

— Au plecat azi-dimineață. Doar Filip și prietena lui au rămas la conac, spune ea intrând în casă.

Sylvia rămâne aici?

— Cine este mai exact acest musafir? întreb închizând ușa.

— Prietenul domnului Evans. îmi răspunde urcând scările.

De ce venea în vizită? Tata nu invita des prieteni la noi. Cu siguranță era cineva special pentru el.

— Mă pregătesc, îi spun Martei zâmbind.

***

— Intră, spun privindu-mă în oglindă.

Ușa se deschide și apare mama. Era destul de entuziasmată.

— Felicia! Arăți minunat! spune aceasta.

— Cine este atât de important pentru tata? întreb ignorând complimentul.

Femeia privește în gol câteva secunde parcă frământându-se sa găsească numele persoanei.

— Marcus, Marcus, spune ea gânditoare. Îmi scapă numele său de familie, continuă aceasta.

— Mhm, murmur eu îndemnând-o să renunțe.

— Haide! Trebuie să coborâm, spune zâmbind.

Dau afirmativ din cap și o urmez. La masă erau prezenți doar Filip și Sylvia. Care era planul Sylviei? Îmi manipulează familia.

— Unde este unchiul Aiden? îi șoptesc femeii.

— Călătorește, spune sec aceasta.

Ne așezăm la masă așteptându-i pe cei doi întârziați, tata și prietenul său special.

O privesc pe Sylvia. Purta o rochie neagră cu modele aurii. Zâmbea drăcește de parcă aștepta să pic în vreo capcană. Îmi îndrept privirea spre Filip. Deja era cu ochii pe mine analizându-mă.

„Nu ți se potrivește roșul.” spune el în gând în timp ce strâmbă din nas.

Îl ignor și îmi îndrept privirea spre intrare. Tata a ajuns si era alături de un bărbat înalt. Nu era așa bătrân precum mi-l imaginam. Era îmbrăcat destul de elegant, iar pe cap avea o pălărie neagră.

— Tu trebuie să fii Felicia! spune el zâmbind cald.

Ochii săi negri emanau căldură și blândețe. Părea fără doar și poate un om bun.

— Marcus Edwin, se prezintă sărutându-mi mâna.

La auzul numelui său corpul începu să îmi tremure. Era vrăjitorul care era pe urmele mele.

Îmi dă drumul mâinii încă menținând contactul vizual. Îmi retrag subtil mâna încercând să nu tremur.

Îi salută politicos și pe ceilalți, iar mama îi face semn Martei să aducă mâncarea.

— Unde e Anna? întreabă dintr-odată tata.

Privesc scaunul ei. Era gol. Cine știe ce mai punea la cale Sarah.

— O chem imediat, spune mama gata să se ridice.

—Voi merge eu după ea, spun ridicându-mă.

Era un moment bun pentru a mă liniști. Nu putea acționa de față cu toți. Sau putea?

O privesc pe Sylvia. Avea veșnicul ei zâmbet pe față. Oare știa ceva de Sarah?

Mă îndrept spre camera ei. Ușa era închisă. Pun mâna pe clanță și o deschid larg. Era întuneric. Pășesc în cameră dând perdelele la o parte. Mă întorc și îmi pun mâna la gură să nu țip.

Trupul firav al Annei era întins pe jos. Mă grăbesc spre ea și pun două degete pe gâtul acesteia. Fără puls.

Sarah a murit.