Fiul grădinarului

Capitolul 15

Amintiri.

          Gândul îmi stătea doar la un singur lucru. Grimoar. Străbunii mei l-au ascuns cu un motiv de Edwin. De ce am încredere în cuvântul său?

          Probabil disperarea își spuse cuvântul.

          —Felicia, spune Thomas fluturându-și mâna în fața mea.

          Uitasem că mă aflam în grădină alături de băiat.

          —Nu ai ascultat ce am spus, nu? întreabă acesta ridicând o sprânceană.

          Nu auzisem nimic din ce a povestit acum câteva secunde.

          —Bineînțeles că te-am ascultat, spun încercând să par sigură.

          Îmi era teamă să îi spun de înțelegerea cu Edwin. Nu doream să îl îngrijorez.

          —Oh, înseamnă că nu ai nici o problemă cu plecarea mea, spune lăsându-și capul în jos.

          —Plecarea ta? întreb luată prin surprindere.

          —Nu ai ascultat nimic, spune Thomas gâdilindu-mă.

          Încercam să scap din mâinile sale. Mă gâdilam groaznic, iar el aflase asta imediat după ce îmi auzise râsul.

          Se oprește din activitatea sa și mă îmbrățișează strâns.

          —Micuța mea floare.. Unde îți este gândul? întreabă blând.

Micuța mea floare.

          Cuvintele lui aveau un mare impact asupra mea. Știa de unde să mă ia și unde să mă pună. Îmi urmărea fiecare mișcare și era atent la orice detaliu. Parcă își dorea să mă cunoască mai mult.

          —În grădină, spun chicotind.

***

          Eram în cameră de oaspeți. Trebuia să mai verific cărțile. Aici trebuie să fie grimoarul.

          Se aude un râset ceea ce mă face să mă întorc brusc.

          —Cine ar pune o carte atât de importantă într-o amărâtă de bibliotecă? întreabă Edwin după ce se oprește din râs.

          —Nu mă ajuți, spun întorcându-mă spre bibliotecă.

          —În general lucrurile importante sunt ascunse la vedere, spune el în timp ce se apropia.

          Deși aveam încredere în el, vorbele lui Sarah îmi răsunau în minte. Nu înțelegeam de ce avea părerea asta despre cel de lângă mine.

          Îmi aduc aminte faptul că pot umbla în amintirile oamenilor. Poate reușeam să îi văd adevăratele motive.

          —Edwin? întreb privindu-l.

          —Spune-mi Marcus, spune întorcându-se spre mine.

          Era vrăjitor. Probabil era precaut și atent. Nu trebuia să fac mișcări bruște. Îmi ridic încet mâinile și mi le îndrept lent spre el. Îmi închid ochii când îi ating brațele. Așteptam imaginile, însă totul era negru.

          —Sunt cam bătrân pentru tine, domnișoară Felicia.

          Roșesc la cuvintele acestuia și îmi retrag mâinile. Deschid ochii, iar el mă privea amuzat. De ce nu mergea?